x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Piata muncii Piața muncii GRAV afectată de pandemie. Majoritatea românilor consideră că 2021 a fost un an greu

Piața muncii GRAV afectată de pandemie. Majoritatea românilor consideră că 2021 a fost un an greu

17 Dec 2021   •   13:54
Piața muncii GRAV afectată de pandemie. Majoritatea românilor consideră că 2021 a fost un an greu

Circa 69% dintre salariații români consideră 2021 mai greu față de anul trecut din punct de vedere al provocărilor profesionale dar și personale. Totodată 61% sunt optimiști și speră că 2022 va fi mai bun și doar 145 cred că va fi maii rău, arată un sondaj al platformei online BestJobs. 

Astfel, 70% dintre angajați care au participat la studiu vor să-și schimbe locul de muncă pentru a obține un venit mai mare sau se așteaptă la o promovare ori o mărire de salariu la actualul job. 

Doar 21% spun că 2021 a fost un an mai bun, iar asta s-a datorat pentru 25% în plan personal. Numai 17% cred că îmbunătățirile au fost la locul de muncă, iar 15% spun că lucrurile bune au fost pe ambele planuri. 

Cea mai importantă realizare profesională pentru 27% dintre angajați a fost dezvoltarea unor abilități noi, iar pentru 16% că au reușit să aibă o situație profesională stabilă. Din păcate, numai 12% au reușit să-și găsească un loc de muncă mai bun, iar 9% au primit mărire de salariu și 6% au fost promovați. 

22% vor să investească mai mult în dezvoltarea profesională dar și acasă, 20% vor să aibă mai multă grijă de sănătatea fizică, iar 15% de sănătatea emoțională. Totodată, 16% vor să-și separe viața personală de cea profesională și să aibă mai mult timp liber, în timp  ce 11% vor să petreacă mai mult timp cu familia și prietenii.

Prioritățile pentru 42% sunt mărirea de salariu iar pentru 33% să-și găsească un job mai bun. 

Sondajul a fost efectuat în perioada 20 noiembrie - 10 decembrie, pe 1.041 de utilizatori de Internet.

 

×
Subiecte în articol: piata muncii 2021