Alexandru Ioan Cuza, între iubire şi datorie

La 140 de ani de la moartea sa, primul şi singurul domnitor pământean al României este amintit, in genere, într-o perspectivă luminoasă, fără umbre inutile, care să lase loc la controverse. Totuşi, Alexandru Ioan Cuza a fost o personalitate cu “lumini şi umbre”, cu pasiune şi mult tumult în suflet, iar povestea de dincolo de imaginea nepătată a domnitorului (orice elev de şcoală primară îţi va spune anecdotele cu Vodă Cuza, cel stârpitor de rău) este una spectaculoasă.

“Să trăiască România!”
După actul abdicării, în noaptea de 10 spre 11 februarie 1866, Cuza este nevoit să ia calea exilului. Înainte de a se îndrepta spre Europa de Vest, unde va încerca să-şi înece dorul de ţară frecventând societăţile distinse din Viena, Milano sau Paris, domnitorul face totuşi o ultimă oprire la Cotroceni, de unde, în dimineaţa zilei de 13 februarie, rosteşte câteva cuvinte memorabile pentru ţara pe care nu avea să o mai vadă niciodată: “Să dea Dumnezeu să-i meargă mai bine ţării fără mine decât cu mine. Să trăiască România!”.
Cu aceste cuvinte şi cu bogata moştenire politică, Alexandru Ioan Cuza rămâne în memoria noastră colectivă drept o personalitate exemplară.
Cu viaţa sa amoroasă, însă, lucrurile sunt ceva mai complicate... Poate doar regele Carol al II-lea ar putea să-i mai ţină piept, în ce priveşte pasiunea pentru femei!

De la Parisul seducţiilor la uniforma de cadet
Istoricul C.C. Giurgescu îl caracteriza pe domnitor ca fiind: “cuceritor când voia, prietenos cu cei de aproape, lua parte la mai toate petrecerile, unele din ele destul de scandaloase pentru cei care ţineau la buna lor faimă”. Se ştie, de altfel, despre Cuza că era ahtiat de jocuri de cărţi, cafea şi femei frumoase. “Ucenicia” într-ale petrecerilor şi amorului şi-a făcut-o la Paris, în anii adolescenţei, când, trimis la studii şi fără constrângerile unei familii aproape, care să-l mai tempereze, Cuza se pierde în această lume a seducţiilor şi renunţă de două ori la facutate, pentru ca apoi să fie chemat de familie înapoi în ţară. Nu se ştie dacă atracţia sa pentru cariera militară s-a datorat mai mult statutului oferit de această meserie în cadrul societăţii sau a faptului că uniforma de cadet atrăgea femeile ca un magnet. Cert este că tânărul Alexandru Ioan Cuza a reuşit să jongleze frumos cu ambele “beneficii” aduse de noul său drum în viaţă. Pe măsură ce cariera sa devenea mai strălucitoare, amorurile şi infidelităţile lui deveneau mai multe şi mai cunoscute.

Cocuţa Vogoride şi Maria Obrenovici
Căsătoria lui Cuza cu cea care avea să fie cunoscută în istorie drept Elena Doamna nu intră deloc în calapodul felului de a trăi şi de a simţi al viitorului domnitor al Principatelor Unite. Remarcăm şi noi, şi istoricii, că ea şi-a urmat cu stoicism destinul, alături de un bărbat menit să fie un mare om de stat dar care nu-i oferea un cămin ideal. Relaţiile extraconjugale ale lui Cuza se înteţeau şi, într-o zi, avea să o prindă în mrejele sale şi pe Cocuţa Vogoride, soţia caimacamului Nicolae Vogoride. Iubirea pătimaşă pentru acest play-boy de mijloc de veac nouăsprezece o face pe Cocuţa chiar să-şi trădeze soţul şi să timită scrisori ce se vor dovedi compromiţătoare pentru Nicolae Vogoride, privind falsificarea alegerilor din 1857; scrisorile cu pricina au fost mai apoi folosite pentru anularea scrutinului.
Dintre toate iubirile lui, se pare că aceea căreia se va strădui să-i rămână.. fidel cât mai multă vreme (dacă putem vorbi de fidelitate la cineva care o trădase deja pe femeia legiuită din viaţa lui) a fost Maria Obrenovici. De altfel, ea avea să-i dăruiască principelui doi fii... pe care Cuza alege să-i înfieze, câtă vreme Elena Doamna nu putea să aibă copii.

Trădarea ibovnicei
Pentru Cuza, ceea ce începuse ca o legătură frugală, s-a stransformat treptat într-o dragoste pătimaşă, statornică şi înrobitoare. Iar o dată cu adâncirea sentimentelor lui Cuza, pretenţiile Mariei creşteau şi ele. Spre sfârşitul domniei principelui, Maria Obrenovici nu mai era mulţumită cu casa care-i fusese oferită, dorind să fie văzută mereu în compania domnitorului şi ajungând chiar să intre neanunţată la palat şi să ia masa separat, cu domnitorul.
În aceste condiţii, trădarea ibovnicei sale pare să fi venit pe neaşteptate pentru Cuza. De fapt, Maria este motivul pentru care domnitorul este reţinut la Palat şi nu află despre planurile militarilor pentru lovitura de stat. Ea este motivul pentru care, în dimineaţa de 11 februarie, militarii ajung să-i pună pistolul la tâmplă domnitorului, care nu plecase deghizat cu o seară înainte, aşa cum îi era obiceiul. Ce a motivat trădarea Mariei încă nu se ştie. Cert este că Alexandru Ioan Cuza este forţat să abdice, iar după şapte ani de exil şi nenumărate încercări de a se reîntoarce în ţară, domnitorul Principatelor Unite moare în Heidelberg, la 15 mai 1873.