Astăzi e ziua ta, Adrian Daminescu

Este unul dintre cei mai iubiţi artişti români. Are un palmares impresionant de melodii care, cu ani în urmă, se aflau pe buzele tuturor, iar refrenele şlagărelor sale ne sunt şi azi la fel de dragi. Muzicianul, compozitorul şi profesorul Adrian Daminescu împlineşte astăzi 57 de ani. Jurnalul Naţional îi urează “La mulţi ani!”

La această vârstă ştiu să-mi port şi izbânzile şi înfrângerile
“Salvarea noastră stă în arta pură, nu în lumini şi sunete reci, reproduse chiar şi de cele mai fidele instrumente virtuale”
“Încerc să văd partea frumoasă a vieţii, fug cât pot de mult de realitatea zilelor noastre, călătoresc muzical şi spiritual unde doresc. Dumnezeu mi-a oferit această posibilitate şi pentru asta îi mulţumesc în fiecare clipă a existenţei mele. Îmi împart timpul în aşa fel încât să împac mai multe activităţi (predare ore canto, colaborare cu edituri pentru diverse audiobook-uri, voice over pentru diverse spoturi şi documentare, muzică: compoziţie şi voce ­ pentru filme artistice şi desene animate) şi mult aşteptatele partide de pescuit. 

Destinul mi-a hărăzit doi părinţi titani: tata ­ Constantin Daminescu ­ compozitor şi dirijor şi mama Aznif Elisabeta Daminescu – nume de scenă Magdalena Daminescu ­ soprană de excepţie; aşadar eu nu puteam urma altă cale. De la patru ani m-au îndrumat pe calea muzicii. Cariera mea a început la 9 ani. Am debutat în emisiunea «Dialog la distanţă», realizată şi prezentată pe atunci de regretatul Adrian Păunescu, unde am interpretat piesa «Mama» în varianta română şi italiană ­ o combinaţie pe care o cântă cu succes şi elevii mei Ştefan Ogrezeanu ­ 13 ani din Ploieşti şi mezinul Ionuţ Bultoc ­ 9 ani din Bucureşti. Am continuat cu Helicoidal, Columna – trupe rock unde am fost solist, iar întâlnirea mea cu irepetabilul Horia Moculescu mi-a marcat destinul în muzica uşoară. Azi, a venit rândul meu să port făclia şi să mă pregătesc să predau ştafeta. Caut, încă mai caut tineri cărora să le înmânez cu tot sufletul flacăra artei pure.

Viaţa mea artistică a fost, este şi va rămâne o carte deschisă. Nu am a ascunde sau îmbrăca altfel ceva din activitatea mea, care este dedicată din tot sufletul, cu toată dragostea publicului meu. În ceea ce priveşte viaţa personală, nu diferă mult de cea cotidiană: bucurii şi dezamăgiri, alb şi negru, răi şi infern, dezamăgiri şi revelaţii, în general o viaţă presărată cu de toate, ca a multor semeni de ai mei, astfel încât viaţa să nu pară banală. Într-un cuvânt, de la agonie la extaz şi invers, într-o secundă. Contează cât de repede te ridici. Am reuşit să mă ridic mereu şi o dată cu trecerea timpului înveţi că dacă te laşi pe aripa lui, nici nu trebuie să depui prea mult efort. Totul este să nu încerci să zbori contra curentului; în rest, te duce el unde trebuie.

Să fii artist înseamnă să-ţi urmezi steaua. Să crezi în ea şi în destinul tău, fără să o preţuieşti în bancnote şi monede, deşi viaţa ne forţează să ţinem cont din ce în ce mai mult de valorile materiale. Dar, dacă eşti atent, poţi găsi şi calea de mijloc. Salvarea noastră stă în arta pură, nu în lumini şi sunete reci, reproduse chiar şi de cele mai fidele instrumente virtuale.

Ce să vă spun, în plan artistic, oricând aş lua-o de la capăt, fără tăgadă. În plan personal, nu pot decât să vă spun «Dă-mi, Doamne, anii mei de-atunci şi mintea mea de-acum». Dar viaţa este minunată oricum. Eu, acum, la această vârstă ştiu să-mi port şi izbânzile, şi înfrângerile.
Din umbra celor 57 de treceri peste timp, promit să vă încălzesc cu lumina sufletului şi să vă acopăr cu toată dragostea, atât cât îmi va fi îngăduit în această lume şi când voi fi… un pic mai departe să cern peste voi praf de stele… muzicale.”