Astăzi e ziua ta, Dan Bittman

S-a schimbat de-a lungul anilor, desigur. Asperităţile i s-au mai rotunjit, colţii s-au mai tocit puţin, dar dacă ar fi pus într-o situaţie în care să aibă nevoie de ei mai mult ca sigur că ar ieşi din nou la lumină. Dacă ar fi să descrie trupa din care face parte ar spune simplu: cinci prieteni. Are o aură cu totul specială în ochii românilor pentru că este vocea celor de la Holograf şi piesele lor au încălzit nenumărate suflete de-a lungul timpului. A stat departe de scenă fără să vrea, din cauza răguşelii cu care a rămas în urma operaţiei la gât, dar aşa cum îl ştim, un spirit luptător şi fără să dea înapoi din faţa duşmanului, Dan Bittman se concentrează iar pe muzică, pentru că este mai aproape de sufletul şi de firea sa. Deşi absolvent al Facultăţii de Hidrotehnică, a fost atins de muze, fiind cântăreţ, compozitor, actor şi prezentator tv. Astăzi împlineşte 51 de ani. Jurnalul Naţional îi urează “La mulţi ani!”.

“Poţi să-mi iei tot ce am mai scump pe lume, dar să nu-mi iei niciodată muzica!”
“Ceea ce mă face să merg mereu înainte este iubirea de viaţă. Recunosc, spre deosebire de alţi artişti pe care i-am auzit că declară că le-a plăcut meseria mai mult decât orice, mie mi-a plăcut viaţa mai mult decât orice. Îmi place lucrul acesta, de aceea nu pot să renunţ. Nu a fost un an uşor, dar m-am luptat şi am învins. Nu mi-a fost uşor, dar uitaţi-mă că sunt viu! Anul acesta mi se pare mai trist decât cel care a trecut, aşa că nu mă simt într-o stare nemaipomenită acum, de ziua mea. Am un sentiment de zădărnicie, de trai într-o ţară care nu se mai trezeşte. Viaţa mea e totuşi sub semnul echilibrului pentru că am nişte copii şi o familie care mă fac să uit grijile, problemele şi umilinţele la care suntem supuşi cu toţii în fiecare zi. Vreau eu să fiu vesel sau trist, viaţa lor e legată de mine şi trebuie să merg înainte orice s-ar întâmpla, aşa cum consider eu că trebuie să meargă lucrurile. O zi pierdută este este o zi în care trebuie să iei totul de la capăt. O zi pierdută mi se pare cea în care trebuie să demonstrezi încă o dată cine eşti de fapt, şi încă o dată. Într-un fel suntem legaţi de locul în care trăim şi cântăm, nu poţi schimba peste noapte tiparele şi gusturile unei ţări. Muzica noastră atrage o plajă atât de largă încât lucrul acesta înseamnă o mulţumire. Pentru mine aşa este. Mă ascultă şi un copil de 3 ani şi un om de 80, le place, vin la spectacole, mulţumire mai mare eu nu am. M-am apucat de muzică din joacă şi am făcut asta toată viaţa. La un moment dat însă, mi-am dat seama că tot ce era ascuns în interiorul meu, toate problemele, fricile, toată iubirea de care eram capabil nu puteau fi exprimate şi transmise mai bine celor care mă înconjurau decât prin intermediul muzicii. Am plecat de la zero împotriva tuturor şi mi-am împlinit un vis. Muza mea a fost întotdeauna iubirea, viaţa aşa cum mi s-a întâmplat mie, dar a fost şi un moment când am avut ca un fel de revelaţie. M-am trezit în toiul nopţii, am coborât în birou şi m-am pus pe scris ca şi când cineva din cer îmi dicta versurile... Poţi să-mi iei tot ce am mai scump pe lume, dar să nu-mi iei niciodată muzica, mai în glumă, mai în serios! Cea mai importantă lecţie pe care ţi-o poate da viaţa este simplitatea ca şi trăsătură de sine. Dacă laşi trufia, îngâmfarea suficientă şi egoismul la o parte ai şansa să înveţi ce este viaţa de fapt. Cred că viaţa mi-a oferit în egală măsură şi bine, şi rău”.