x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Omul zilei, Victor Sfiazof

Omul zilei, Victor Sfiazof

de Sebastian S. Eduard    |    06 Mar 2015   •   01:01
Omul zilei, Victor Sfiazof
Designer

Românul Victor Sfiazof, designer, a desenat schiţa care stă la baza modelului Renault Kadjar, lansat în urmâ cu câteva zile la Salonul Auto de la Geneva. Schiţa lui a fost cea mai bună şi desemnată în final câştigătoarea concursului. De ce este aces lucru important? Pentru că deşi un autovehicul este un produs comun a zeci şi sute de persoane – proiectanţi, ingineri, designeri etc -  prima schiţă a unui astfel de produs, punctul de la care se porneşte, este considerat “sufletul maşinii”.

Acest lucru a fost dezvăluit în cadrul unei mese rotunde de către JC Kougler, director general al Renault pentru regiunea Eurasia.

Victor Sfiazof este din Satu Mare şi este absolvent al Universităţii de Artă şi Design din Cluj Napoca. Actualmente, el este Senior Exterior Designer în cadrul centrului de design Renault de la Bucureşti. Centrul de la Bucureşti proiectează de obicei designul exterior pentru modelele de pe platforma Logan; acest lucru reprezintă un pas înainte şi este cu atât mai interesant cu cât Kadjar este un model pe care francezii vor să îl orienteze către segmentul premium. De asemenea, Victor mai este şi desenatorul schiţelor Alpine GT6.

Analizând maşina nu putem concluziona decât că Victor Sfiazof a făcut o treabă excelentă, îl felicităm pentru asta şi îl declarăm Omul Zilei.


 

 

 

 

×