Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nesiguranta si lipsa de repere au pus stapanire pe terenurile de joaca. Nesupravegherea copiilor are urmari tragice.
Inainte de â89, scoala prelua din sarcinile familiei si inrola tinerii intr-un sistem educativ concentrationar. Dupa Revolutie, nici scoala si nici familia nu au mai functionat, iar cel mai "bun" baby-sitter a devenit televizorul. Jurnalul National: Ce insemna sa fii copil inainte de â89?
Sebastian Lazaroiu (sociolog): Ar trebui sa amintim stupida politica pro-natalista a lui Ceausescu, care a avut consecinte peste ani. Interzicerea avorturilor, limitarea mijloacelor de contraceptie au dus la baby-boom-uri in anii â70-â80. Din punct de vedere statal si legal, exista o mai mare protectie a familiei si copilului, in sensul ca nu aveam o criza a gradinitelor, cum se intampla astazi. Statul era interesat ca acesti copii sa creasca si sa se dezvolte, nu era interesat doar in simplul act al nasterii.
Existau aspecte negative ale sistemului de protectie a copilului?
Erau o multime de alte dificultati economice, care contrabalansau masurile statului protectionist. De pilda, in momentul in care trebuia sa asiguri o anumita alimentatie copilului te izbeai in mod automat de economia de penurie, mai ales in anii â80. Din cauza alimentatiei, multi copii nascuti in perioada respectiva au astazi probleme de sanatate provocate de alimentatia din copilarie. De asemenea, existau fenomene legate de piata muncii. Naveta de la sat la oras a afectat modul in care parintii puteau sa aiba grija de copiii lor. In plus, mai erau multe slujbe in trei schimburi, ceea ce afecta viata cotidiana a familiei. Aveau loc dereglari ale programului zilnic, care presupuneau o foarte buna coordonare intre ambii parinti, intre parinti si bunici.
Care este trasatura definitorie a copilariei de dinainte de â89?
Parintii erau fortati sa isi neglijeze copiii, si asta s-a vazut in dezvoltarea carierei acestora din urma. Au aparut chiar tulburari de comportament, de personalitate, caci asa se intampla in general cu tinerii care raman nesupravegheati. Pe de alta parte, tot sistemul era unul concentrationar. Scolile, liceele erau construite ca niste organizatii foarte puternice, care uniformizau si care practic aveau un control total asupra copiilor. Daca ar fi avut mai mult timp sa petreaca in familie, probabil ca unii dintre copii ar fi scapat acestor mijloace de presiune, care i-au facut pe unii mai submisivi, adica acceptau mai usor autoritatea. Personalitatea lor era practic strivita de sistem.
Acei copii au devenit astazi parinti. Cum isi educa ei odraslele?
S-au transmis o multime de stereotipuri, care s-au vazut mai ales in prima decada de dupa â90. Parintii au crescut intr-un anume sistem si au incercat sa inculce acelasi tip de valori. A existat comparatia: daca eu am fost asa, trebuie sa fii si tu asa, pentru ca inseamna ca asa e bine. De aici si o anumita nostalgie pentru sistemul comunist, pentru o anumita ordine si disciplina. Lucrurile au inceput sa se schimbe incet-incet. Multi parinti dintre cei crescuti in conditiile de dinainte de â89 au fost fortati sa isi schimbe aceste valori.
Sunt acesti parinti mai intelepti, mai toleranti cu copiii lor tocmai datorita faptului ca au trecut prin doua sisteme?
Mi-e teama ca nu. Or fi si cazuri de acest gen, insa am vazut destul de putini parinti care sa spuna: "Lasa-l pe el sa faca asta, ca e mai bine sa fie mai liber, ca eu n-am avut sansa asta". Cei mai multi parinti zic: "Pe vremea mea era disciplina si nu era ca acuma". Sigur, disciplina in general nu e un lucru rau, dar inainte de â89 se exagera. Vechile conceptii s-au transferat in mentalitatile de dupa â89. Depinde foarte mult si de varsta pe care o au parintii. Cei mai tineri, nascuti in anii â70, â80, care au prins mai putin din sistemul comunist, s-au adaptat mult mai repede la schimbari decat cei nascuti in anii â50, â60.
Multi dintre fostii copii cu cheia de gat pleaca astazi la munca in strainatate. Cum se reflecta aceasta situatie asupra odraslelor lor?
Estimarile noastre arata ca sunt in jur de doua milioane de migranti. Sigur, unii si-au luat deja copiii si locuiesc in strainatate, dar cei mai multi si-au lasat copiii in tara. Practic, copiii in cel mai bun caz sunt supravegheati de o ruda, dar se intampla sa fie supravegheati de vecini. Pentru acesti micuti, riscurile ca ei sa ajunga la comportamente deviante sunt foarte mari. Scolile nu mai sunt inchisori care au grija sa compenseze ceea ce nu face familia, iar profesorii nu mai sunt de mult mentori. Nu mai exista o instanta de socializare care sa includa componenta de supraveghere a copilului la o varsta importanta - 13, 14, 15 ani. Copiii invata lucrurile pe strada si practic nu mai au repere. Astfel, se ajunge la consum de droguri, alcoolism, mici infractiuni - exista o atractie a tinerilor pentru comportamentele interzise.
Daca autoritatea familiei lipseste, iar influenta scolii e redusa, ce anume ar suplini lipsa de repere?
Nu exista inlocuitor. In orice societate, astea sunt cele doua institutii ale socializarii, familia si scoala. Exista o buna componenta a socializarii care se face in strada, dar trebuie un control, pentru ca de aici apar carierele deviante pentru viitorii infractori. Cele doua instante solide de socializare raman familia si scoala. Din pacate, in acest moment, nici familia si nici scoala nu isi indeplinesc rolul. Din pacate, multi parinti considera televizorul drept cel mai bun baby-sitter. Aceasta este o problema foarte grava, care nu se intampla inainte de â89 si poate de aceea nu se intelege ca uitatul la televizor afecteaza foarte mult sanatatea fizica si psihica a copilului. Pe vremea lui Ceausescu, macar scoala prelua o buna parte din socializare, acum practic multi copii sunt dezorientati, nu mai au un model de comportament.
"Nu mai exista o instanta de socializare. Copiii invata lucrurile pe strada si practic nu mai au repere. Din pacate, multi parinti considera televizorul drept cel mai bun baby-sitter. Aceasta este o problema foarte grava, care nu se intampla inainte de â89 si poate de aceea nu se intelege ca uitatul la televizor afecteaza foarte mult sanatatea fizica si psihica a copilului" - Sebastian Lazaroiu, sociolog
