Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
CIUDATUL ● Jurnalist, om de afaceri, patron de comună
În urmă cu vreo patru decenii era muncitor la balastiera din Prundeni.
În 1994 se cocoţase între primii 20 de investitori din România. De
aproape un deceniu s-a reprofilat. Este primar de comună şi naş de
ocazie... Pentru oamenii din zonă a rămas un om simplu, "nea Horică".
CIUDATUL ● Jurnalist, om de afaceri, patron de comună
În urmă cu vreo patru decenii era muncitor la balastiera din Prundeni. În 1994 se cocoţase între primii 20 de investitori din România. De aproape un deceniu s-a reprofilat. Este primar de comună şi naş de ocazie... Pentru oamenii din zonă a rămas un om simplu, "nea Horică".
La viaţa lui, Horia Horăscu susţine că le-a cam făcut pe toate. Născut în 1948, personajul nostru a luat viaţa de jos. A început cu lopata şi a urcat "prin muncă pe scaune unde nu credeam că o să fiu vreodată". Muncitor, jurnalist, om de afaceri, primar. Este un CV cu care se mândreşte: "Mie nu mi-a fost niciodată ruşine să muncesc. Sunt om de la ţară până la urmă. Poate că m-am născut şi într-o zodie norocoasă, dar cred că nimic nu era posibil dacă nu puneam osul la treabă".
MILIONARUL. Revoluţia l-a prins lucrând ca jurnalist. Debutase în această postură prin anii ’70, la Scînteia Tineretului. "Am stat o cârcă de timp pe la voi, prin Casa Presei. Apoi m-am retras spre casă. Am devenit şef la serviciul de prestări din cadrul Primăriei Prundeni, dar am rămas agăţat în presă, corespondent pe zona Olteniei, la Radio România Tineret." De altfel, la radio nu a renunţat niciodată, în prezent fiind patronul unui radio în Craiova. Imediat după Revoluţie a decis să facă o schimbare majoră în viaţă. Cunoscând necesităţile din zona în care trăieşte, a deschis un atelier în care a început să producă diluanţi pentru vopsele. "Apoi m-am extins. Am fost prin Japonia şi am realizat că fără un departament de cercetare nu pot rămâne pe piaţă. Mi-am angajat oameni de la Bucureşti şi m-am pus pe treabă." În scurt timp a devenit principalul concurent al Policolor. "În 1994 mă aflam pe locul 14 într-un clasament al cifrei de afaceri în domeniul privat în România." Evident, banii nu i-au adus doar fericirea. Au început să curgă controalele, presiunile erau foarte mari, dar... "nu am dezarmat". "Am ajuns să am 500 de angajaţi, care produceau lacuri, vopsele şi diluanţi. Devenisem o marcă foarte bună în România. Mă distrez şi acum când îmi amintesc că cei de la Policolor făceau o anchetă proprie ca să vadă de unde apărusem aşa de tare pe piaţă, cine este în spatele meu etc."
AJUTOARE DE SUFLET. Succesul nebun avut în afaceri la începutul anilor ’90 l-a adus şi mai mult în atenţia comunităţii. "Veneau oamenii la mine pentru orice. De la oameni simpli, care aveau nevoie de ajutor, până la personalităţi sau funcţionari ai sistemului public. Unora îţi venea să le dai şuturi în fund, că altceva nu meritau. Dar asta era societatea de atunci", îşi aminteşte Horăscu. Plăcerea cea mai mare a acelor ani vine de la ajutorul de suflet. "99% dintre angajaţi erau tineri. Şi, evident, se şi căsătoreau. Aşa am devenit naş. Un fel de naş de profesie." Nu îşi aminteşte la câţi le-a pus pirostriile sau le-a botezat copiii. Cu unii dintre ei încă ţine legătura. Alţii l-au uitat cu desăvârşire. "La mulţi le-am dat bani, le-am luat case ori maşini. De ani întregi nici nu mă mai întreabă de sănătate. Nici nu ştiu pe unde mai sunt unii dintre ei." O parte din bani a decis să îi investească în sport. "La Râmnicu-Vâlcea era o echipă de handbal feminin, Voinţa, care se chinuia să trăiască. Am luat-o sub tutelă şi am devenit prima comună din ţară cu echipă în primul eşalon. Mă mândream când vedeam că lumea scrie de echipa Prundvilchim." După două sezoane a desfiinţat clubul din cauza sistemului. "În sport nu faci altceva decât să cheltuieşti. Era frumos să ai echipă, dar era groaznic să poţi justifica banii cheltuiţi. Am decis să renunţ după ce mi-am luat o amendă. Eu aveam angajate fetele pe diverse meserii. Prin ’96 le-am cumpărat un echipament de joc, pe care l-am trecut în contabilitate ca salopete. Că, în fond, echipamentul era salopeta lor. Garda Financiară nu mi-a acceptat asta. Atunci m-am enervat rău şi am renunţat."
PASTOR PESTE COMUNITATE. Nu s-a mulţumit doar cu afacerile. A vrut mai mult. A vrut să trăiască într-o comună civilizată. Şi s-a decis să candideze ca primar la Prundeni. Primăria îi făcea cu ochiul, mai ales că este amplasată peste stradă de casă. "În 1996 oamenii m-au votat să le fiu pastor peste comunitate. Era jale mare aici. Am pus la bătaie 15 miliarde, la valoarea de atunci, şi m-am apucat să refac edificiile din zonă. Şcoală, Primărie, dispensar, cămin cultural etc. Niciodată nu mi-am recuperat acei bani, dar nici nu îmi pare rău. Chiar am avut o dată o replică faţă de cei de la judeţ. Le-am spus că scriu pe comună proprietate privată! Că tot ceea ce băgam era din propriul buzunar." În timp ce treburile se puneau pe roate în administraţia pe care o conducea, afacerea se stingea uşor-uşor. Într-un final a trebuit să pună lacătul pe poarta fabricii de vopsea. "Nu puteam să fiu şi patron, şi primar. Nu aveam timp. Şi nici nu am avut oameni care să-mi arate că merită să le dau afacerea în administrare. Am zis că poate aşa a vrut Dumnezeu. Să fiu doar primar."
LA PÅSCUT PE MUZICÅ DE MOZART. Primul său mandat de primar a reprezentat adaptarea cu această meserie. Apoi a înţeles că nu poate să facă nimic pentru localitate dacă nu găseşte modalităţi de finanţare. "Am început să mă pun cu burta pe carte şi să învăţ cum se accesează fondurile europene. Nu cred că există vreo finanţare pe care să o fi ratat." Până acum a adus în comună peste patru milioane de euro doar din aşa ceva. Şcolile arată ca decupate dintr-o altă civilizaţie. Calculatoare noi în toate clasele, bănci moderne, televizoare... până şi grupurile sociale sunt de ultimă generaţie. Cu senzori şi duşuri cu hidromasaj. Recent a comandat table inteligente, care să înlocuiască celebra cretă albă. Sătenii beneficiază de servicii sociale la nivel occidental. "Le-au făcut cantină socială, le-am făcut cabine de consultanţă, centru de recuperare etc. Acum trebuie să vină nişte utilaje pe care le vor primi gratuit şi care servesc la reciclarea gunoiului menajer. Nu mă laud, dar nimeni nu are aşa ceva în vreo comună din România." Are şi iniţiative privite sceptic de săteni. De pildă a obţinut licenţă pentru un post de televiziune sătesc, dar şi pentru un post de radio. "M-am gândit că ajung mai repede în casele lor prin intermediul undelor decât să merg prin sat", se justifică Horăscu. Cea mai spectaculoasă idee ţine de dezvoltarea zootehniei. "Am făcut un proiect care va demara în curând. Mai precis, voi delimita islazurile comunale cu gard uşor electrificat, loc în care oamenii îşi vor putea aduce vitele la păşunat. În perimetrul acesta voi amplasa difuzoare la care se va auzi doar muzică simfonică. Am văzut eu în Franţa ceva asemănător. Şi am văzut şi rezultate senzaţionale la francezi. Lumea râde de mine, dar vor vedea că vaca paşte mai bine ascultând Mozart. Şi va da şi lapte mai mult!" Acum îl frământă un alt gând. O altă provocare. Vrea să se aprobe votul uninominal şi să încerce să devină senator: "De ce vreau asta? Pentru că eu sunt convins că doar schimbând oamenii care nu au făcut în viaţa lor nimic pentru societate putem să progresăm. Restul ţine de vrăjeli electorale".
În urmă cu vreo patru decenii era muncitor la balastiera din Prundeni. În 1994 se cocoţase între primii 20 de investitori din România. De aproape un deceniu s-a reprofilat. Este primar de comună şi naş de ocazie... Pentru oamenii din zonă a rămas un om simplu, "nea Horică".
La viaţa lui, Horia Horăscu susţine că le-a cam făcut pe toate. Născut în 1948, personajul nostru a luat viaţa de jos. A început cu lopata şi a urcat "prin muncă pe scaune unde nu credeam că o să fiu vreodată". Muncitor, jurnalist, om de afaceri, primar. Este un CV cu care se mândreşte: "Mie nu mi-a fost niciodată ruşine să muncesc. Sunt om de la ţară până la urmă. Poate că m-am născut şi într-o zodie norocoasă, dar cred că nimic nu era posibil dacă nu puneam osul la treabă".
MILIONARUL. Revoluţia l-a prins lucrând ca jurnalist. Debutase în această postură prin anii ’70, la Scînteia Tineretului. "Am stat o cârcă de timp pe la voi, prin Casa Presei. Apoi m-am retras spre casă. Am devenit şef la serviciul de prestări din cadrul Primăriei Prundeni, dar am rămas agăţat în presă, corespondent pe zona Olteniei, la Radio România Tineret." De altfel, la radio nu a renunţat niciodată, în prezent fiind patronul unui radio în Craiova. Imediat după Revoluţie a decis să facă o schimbare majoră în viaţă. Cunoscând necesităţile din zona în care trăieşte, a deschis un atelier în care a început să producă diluanţi pentru vopsele. "Apoi m-am extins. Am fost prin Japonia şi am realizat că fără un departament de cercetare nu pot rămâne pe piaţă. Mi-am angajat oameni de la Bucureşti şi m-am pus pe treabă." În scurt timp a devenit principalul concurent al Policolor. "În 1994 mă aflam pe locul 14 într-un clasament al cifrei de afaceri în domeniul privat în România." Evident, banii nu i-au adus doar fericirea. Au început să curgă controalele, presiunile erau foarte mari, dar... "nu am dezarmat". "Am ajuns să am 500 de angajaţi, care produceau lacuri, vopsele şi diluanţi. Devenisem o marcă foarte bună în România. Mă distrez şi acum când îmi amintesc că cei de la Policolor făceau o anchetă proprie ca să vadă de unde apărusem aşa de tare pe piaţă, cine este în spatele meu etc."
AJUTOARE DE SUFLET. Succesul nebun avut în afaceri la începutul anilor ’90 l-a adus şi mai mult în atenţia comunităţii. "Veneau oamenii la mine pentru orice. De la oameni simpli, care aveau nevoie de ajutor, până la personalităţi sau funcţionari ai sistemului public. Unora îţi venea să le dai şuturi în fund, că altceva nu meritau. Dar asta era societatea de atunci", îşi aminteşte Horăscu. Plăcerea cea mai mare a acelor ani vine de la ajutorul de suflet. "99% dintre angajaţi erau tineri. Şi, evident, se şi căsătoreau. Aşa am devenit naş. Un fel de naş de profesie." Nu îşi aminteşte la câţi le-a pus pirostriile sau le-a botezat copiii. Cu unii dintre ei încă ţine legătura. Alţii l-au uitat cu desăvârşire. "La mulţi le-am dat bani, le-am luat case ori maşini. De ani întregi nici nu mă mai întreabă de sănătate. Nici nu ştiu pe unde mai sunt unii dintre ei." O parte din bani a decis să îi investească în sport. "La Râmnicu-Vâlcea era o echipă de handbal feminin, Voinţa, care se chinuia să trăiască. Am luat-o sub tutelă şi am devenit prima comună din ţară cu echipă în primul eşalon. Mă mândream când vedeam că lumea scrie de echipa Prundvilchim." După două sezoane a desfiinţat clubul din cauza sistemului. "În sport nu faci altceva decât să cheltuieşti. Era frumos să ai echipă, dar era groaznic să poţi justifica banii cheltuiţi. Am decis să renunţ după ce mi-am luat o amendă. Eu aveam angajate fetele pe diverse meserii. Prin ’96 le-am cumpărat un echipament de joc, pe care l-am trecut în contabilitate ca salopete. Că, în fond, echipamentul era salopeta lor. Garda Financiară nu mi-a acceptat asta. Atunci m-am enervat rău şi am renunţat."
PASTOR PESTE COMUNITATE. Nu s-a mulţumit doar cu afacerile. A vrut mai mult. A vrut să trăiască într-o comună civilizată. Şi s-a decis să candideze ca primar la Prundeni. Primăria îi făcea cu ochiul, mai ales că este amplasată peste stradă de casă. "În 1996 oamenii m-au votat să le fiu pastor peste comunitate. Era jale mare aici. Am pus la bătaie 15 miliarde, la valoarea de atunci, şi m-am apucat să refac edificiile din zonă. Şcoală, Primărie, dispensar, cămin cultural etc. Niciodată nu mi-am recuperat acei bani, dar nici nu îmi pare rău. Chiar am avut o dată o replică faţă de cei de la judeţ. Le-am spus că scriu pe comună proprietate privată! Că tot ceea ce băgam era din propriul buzunar." În timp ce treburile se puneau pe roate în administraţia pe care o conducea, afacerea se stingea uşor-uşor. Într-un final a trebuit să pună lacătul pe poarta fabricii de vopsea. "Nu puteam să fiu şi patron, şi primar. Nu aveam timp. Şi nici nu am avut oameni care să-mi arate că merită să le dau afacerea în administrare. Am zis că poate aşa a vrut Dumnezeu. Să fiu doar primar."
LA PÅSCUT PE MUZICÅ DE MOZART. Primul său mandat de primar a reprezentat adaptarea cu această meserie. Apoi a înţeles că nu poate să facă nimic pentru localitate dacă nu găseşte modalităţi de finanţare. "Am început să mă pun cu burta pe carte şi să învăţ cum se accesează fondurile europene. Nu cred că există vreo finanţare pe care să o fi ratat." Până acum a adus în comună peste patru milioane de euro doar din aşa ceva. Şcolile arată ca decupate dintr-o altă civilizaţie. Calculatoare noi în toate clasele, bănci moderne, televizoare... până şi grupurile sociale sunt de ultimă generaţie. Cu senzori şi duşuri cu hidromasaj. Recent a comandat table inteligente, care să înlocuiască celebra cretă albă. Sătenii beneficiază de servicii sociale la nivel occidental. "Le-au făcut cantină socială, le-am făcut cabine de consultanţă, centru de recuperare etc. Acum trebuie să vină nişte utilaje pe care le vor primi gratuit şi care servesc la reciclarea gunoiului menajer. Nu mă laud, dar nimeni nu are aşa ceva în vreo comună din România." Are şi iniţiative privite sceptic de săteni. De pildă a obţinut licenţă pentru un post de televiziune sătesc, dar şi pentru un post de radio. "M-am gândit că ajung mai repede în casele lor prin intermediul undelor decât să merg prin sat", se justifică Horăscu. Cea mai spectaculoasă idee ţine de dezvoltarea zootehniei. "Am făcut un proiect care va demara în curând. Mai precis, voi delimita islazurile comunale cu gard uşor electrificat, loc în care oamenii îşi vor putea aduce vitele la păşunat. În perimetrul acesta voi amplasa difuzoare la care se va auzi doar muzică simfonică. Am văzut eu în Franţa ceva asemănător. Şi am văzut şi rezultate senzaţionale la francezi. Lumea râde de mine, dar vor vedea că vaca paşte mai bine ascultând Mozart. Şi va da şi lapte mai mult!" Acum îl frământă un alt gând. O altă provocare. Vrea să se aprobe votul uninominal şi să încerce să devină senator: "De ce vreau asta? Pentru că eu sunt convins că doar schimbând oamenii care nu au făcut în viaţa lor nimic pentru societate putem să progresăm. Restul ţine de vrăjeli electorale".
Cititi si:
