Tras de cal, plugul împunge glia patriei

Pe partea însorită a României, în secolul al XXI-lea, câmpurile sunt arate de tractoare în cabinele cărora există radio şi aer condiţionat. Pe partea întunecată a ţării, într-un ev ce nu se mai sfârşeşte, fâşiile de pământ sunt întoarse în brazde de pluguri trase de cai şi de măgari, mânaţi la deal şi la vale de cei mai necăjiţi dintre români.

Printre oamenii în vârstă care leagă via cu fâşii albe de cârpă, pare un adolescent fugit de la şcoală. Un fiu care ţine locul tatălui la câmp, la arat. Sub tunsoarea scurtă, ce-i lasă goală ceafa, în pantaloni şi cu o şapcă pe cap, e însă mama Ginuţei. Mariana, o femeie de 29 de ani părăsită de bărbat, fata care nu mai are timp de făcut mâncare sau curat, ca orice fată, pentru că ea trebuie să mâne măgarii. Tot la două-trei zile, de la deal la vale, de la una dintre puţinele fântâni ale satului Vârlezi, din judeţul Galaţi, către casă. De la câmp, de unde încarcă lucernă sau ştiuleţi de porumb, după anotimp, până în curte, dintr-un loc în altul, de departe mai aproape, tot ce nu se poate duce doar cu mâinile.

Îi mână prin via Marcelei, trăgând urme atente pe lângă tulpini, despicând ţărâna şi aruncând în aer fire de praf parfumat cu iarbă zdrobită, îi mână la prăşit prin lanurile de porumb şi de floarea-soarelui, aproape de plante, ca să mai scutească din munca manuală. La viţa nobilă se bagă tractorul, şi rândurile acolo sunt mai largi şi e loc; proprietarii de viţă hibridă n-au nici de unde să dea pentru arat cu tractorul 220 lei la hectar, n-au nici loc între rânduri decât pentru un măgăruş slăbănog şi un plug care împunge pământul, împins de mâini de femeie. 

Cât Ginuţa învaţă cântecele la grădiniţă şi se pregăteşte pentru prima zi de şcoală, în toamnă, Mariana înhamă la plugul împrumutat de la taică-său când pe Puiu, când pe Dana, cei doi măgăruşi pe care i-a cumpărat cu câte 60 de lei fiecare. "Nu prea fac ciubucuri, îi ajut pe oamenii ăştia că şi ei m-au ajutat pe mine astă-iarnă cu una, cu alta. Hai, Puiu, hai, hai!", fluieră Mariana spre animalul mărunt, cu părul neţesălat, tăcut de atâta trudă. "Uite-l, la deal să grăgheşte! Aici e clisă, merge mai greu, dar nici plugul ăsta nu e prea bun."

Plugul s-a întors în curtea familiei Marianei după ce a lucrat în CAP, apoi, recondiţionat şi adaptat pentru cei doi măgăruşi, în curtea Marianei, care stă în casa unor tineri plecaţi la muncă în străinătate. Soţul Marcelei, nea Costel, ar fi vrut să tehnologizeze un pic munca la câmp şi să-şi cumpere o motoprăşitoare, dar supărarea Marianei l-a oprit: "Şi-atunci, nea Costele, eu ce mai fac?". Mânuţele Ginei au îngheţat de cât au strâns barele leagănului, în sus şi în jos, în curtea Marcelei, în aşteptarea mamei. Bem un pahar de vin curat, din viţă nestropită, arată ecologic cu măgarii, un vin care se vinde aici cu 2 lei litrul. Pe drum, Mariana, ridicată în picioare în căruţă, îi aleargă pe cei doi măgăruşi, pe lângă case părăsite, spre fiica ei şi în urma ei se scutură copacii de flori.

Într-o altă curte din sat, pavată cu coceni de porumb, Sura stă liniştită până ce Rodica se duce ţintă la ugerul ei şi-ncepe să sugă. Iapa oftează de durere, dar îşi lasă mânza să se mai bucure puţin de lapte, "să se facă frumoasă", cum spune nepotul lui Iorgu şi-al Marianei Radu. Iorgu a fost şofer la CAP 24 de ani, dar nu are vârsta de pensie. CAP-ul a stricat rostul oamenilor, o dată când s-a înfiinţat şi le-a luat pământul şi animalele şi încă o dată, când s-a desfiinţat şi i-a lăsat fără pensie şi fără salariu. Familia Radu trăieşte acum din 5 hectare de pământ. Sura e vitală; la o săptămână după ce-a fătat, a intrat la tras plugul, la cărat apă, sacii cu grâu la moară şi cu făină înapoi, şi la dus gunoiul din curte. Iapa are 12 ani, până la 40 de ani, vârsta până la care trăieşte de obicei un cal, mai are de tras. Într-un an jumate îi vine rândul la tras plugul şi Rodicăi.

Când Marcela, învăţătoare ieşită la pensie şi întoarsă în Vârlezi, n-o să mai poată sta în picioare să lege via, peste 10-15 ani, "pârloage se vor numi astea". Aşa spune Marcela, aşa spune, în câmpurile Poieneştilor, din Vaslui, Daniela Ivu, privindu-şi fiul de 16 ani cum le struneşte pe Geanina şi Sanda, ce trag o borună. "Hăis", atât spune adolescentul, şi nu vrea să-şi audă mama care l-a sfătuit "să se asocieze şi el cu oamenii". Nu mănâncă cu alţii, nu vorbeşte cu nimeni, n-a ieşit niciodată din satul ăsta!

"Du-te şi-l ară!" "Da' ce, eu îs bărbat?", s-a împotrivit uşor femeia şi s-a dus. Pământul e al omului cu care trăieşte acum Daniela, după ce a fugit de soţul care-a pus cuţitul sau frânghia la gâtul unuia şi altuia dintre cei cinci copii ai lor. "Alexandru o mers la şcoală până în clasa a VIII-a. Dar nu-i place cartea, îi place pământul ăsta urâcios", spune cu mânie femeia. Cu mânie se uită şi la iepele "de mijloc, păcătoase", a 5 milioane fiecare, acum doi ani, prost hrănite şi fără prea mare spor la mărunţit pământul. Geanina trebuie să fete şi hamul lipit de burta mare i-a ros pielea. "Nu avem unde munci, nu te ia nimeni nici cu ziua. Măcar bărbatul ăsta, chiar dacă nu iubeşte copiii, că nu sunt ai lui, are pământ", zice Daniela, pe care lipsa de hrană o priveşte cu ochii nepoţelei ei, ce-şi sugea hainele de foame.

Daniela nu pleacă de la coada calului nici în Italia, nici în Grecia, pentru că nu se îndură să-şi lase singuri copiii. Alţii mai tineri, sau cu rude mai binevoitoare, au plecat şi au lăsat în urmă şi copii şi pământ, pentru că parcă nimic nu e mai greu decât să stai cu sapa în mână şi să prăşeşti toată vara.

Un pic mai departe, pe partea cealaltă a drumului care duce de la Vaslui spre Bacău, Cornel Buraga, fost tractorist, "de-aghia" de 51 de ani, n-are "nici pensie, nici alocaţie, nici ajutor social". Doar două mâini umflate, obosite, cu care înhamă mârţoaga împodobită cu funde roşii, mititicuţa Stela, ce n-a împlinit încă trei ani şi care azi trage după ea o semănătoare albăstruie din care picură boabe gălbui de porumb. "Dacă ştiam ce timpuri or să vină, cumpăram tractorul care a fost dat la casare.

Era un milion atunci, mulţi bani". Aşa, se mulţumeşte cu Stela, care trage în urma ei pe rând, după timp, plugul sau semănătoarea. Lucrurile ies chiar mai bine decât cu tractorul, pentru că nu se mai face treaba ca pe vremuri, când, înaintea campaniei de primăvară, la SMT se ascuţeau discurile. "Ne hârâim de azi pe mâine. Eu am venit cu semănătoarea la femeia asta, că şi ea ne-a dat nouă grăunţe când am avut nevoie", îşi acceptă soarta nea Cornel.
O găină neagră, cu gâtul roşu, aleargă dezorientată prin curte.

Un puişor de găină stă ghemuit pe spatele negru al motanului Miki. Un curcan bizar se plimbă mândru după ce a clocit ouă de gâscă şi a scos opt boboci. Un ied alb şi neted, aşezat cuminte lângă un miel negru, cu blăniţa creaţă, se uită la dealurile Vârleziului. Lanurile de rapiţă galbenă, verdele ierbii prefăcut de vânt, frumuseţea dură a obrajilor roşii ai Marianei se sting în apus. Puiu, Gina, Marcela, Rodica, Geanina, Sanda, Cornel, Stela se duc la odihnă, pentru o nouă zi.

Suprafaţa cultivată a României a scăzut
Conform studiilor realizate de Institutul Naţional de Statistică (INS), suprafaţa agricolă a României era în 1990 de 14.769.028 hectare. În 2000, ea măsura 14.856.845 hectare, iar în 2006 - 14.730.956 hectare. În aceeaşi perioadă de timp, suprafaţa cultivată a scăzut cu peste 1.500.000 de hectare. În 1990, ea era de 9.402.113 hectare, în 2000 - de 8.499.830 hectare, iar în 2006 - de 7.883.954 hectare.

Dacă în 1990 producţia de grâu era de 7.289.344 tone, în 2000 ea a fost de doar 4.434.438 tone, iar în 2006 - de 5.526.190 tone. Am produs, în schimb, mai mult porumb: de la 6.809.604 tone de porumb boabe în 1990 şi 4.897.603 tone în 2000, producţia la nivel naţional s-a ridicat la 8.984.729 tone în 2006. În ce priveşte producţia de cartofi, ea a fost în 1990 de 3.185.624 tone, în 2000 - 3.469.805 tone, iar în 2006 - 4.015.899 tone. S-au cules 3.051.205 tone de legume în 1990, 3.381.118 tone în 2000 şi 4.138.862 tone în 2006. O scădere considerabilă s-a înregistrat la efectivele de animale. România avea în 1990 5.380.780 bovine, în 2000 - 2.870.415, iar în 2006 - 2.933.596. Erau 12.003.384 porci în 1990, 4.797.357 porci în 2000 şi 6.814.605 porci în 2006; 14.061.864 ovine în 1990, 7.656.798 în 2000 şi 7.678.207 în 2006.

Cât priveşte dotarea tehnică din agricultură, în 1990 în România erau 127.065 tractoare agricole fizice, în 2000 numărul lor se ridica la 160.053, iar în 2006 - la 174.563. Aveam 73.159 pluguri pentru tractor în 1990, 123.192 - în 2000 şi 138.594 - în 2006. Numărul combinelor pentru recoltat cereale a evoluat astfel: în 1990 erau 40.695, în 2000 - 28.084, iar în 2006 - 24.975. Statisticile nu spun însă şi câte dintre aceste utilaje agricole aparţin unor societăţi comerciale care trăiesc, prin prestări servicii, pe seama ţăranului român. Ultimele date primite de la INS se referă la anul 2008. În acest an, suprafaţa cultivată era de 7.798.075 hectare. Erau crescute 2.683.611 bovine, 6.173.682 porcine şi 8.881.582 ovine. Existau 174.790 tractoare, 141.512 pluguri şi 24.769 combine.

● Documentarea articolului a fost realizată în mai a.c.