x close

Broşteni, oraşul cu de-a sila

0
Autor: Diana Rotaru 06 Dec 2007 - 00:00
Broşteni, oraşul cu de-a sila

ORAŞE DOAR CU NUMELE
Pe valea Bistriţei, in creierii munţilor, 2.700 de suflete au dat satul pe oraş. S-a intămplat in 2003, cănd ţăranii din Broşteni s-au găndit să voteze evoluţia, transformănd trei sate lipite in străzi principale. Şi ca să nu fie oraş doar cu numele, alte şase sate invecinate au fost transferate ideii europene, cumulănd azi circa 7.000 de locuitori pe o rază de 40 de kilometri. • VIDEO



ORAŞE DOAR CU NUMELE
Declarat prin referendum oraş de gradul trei, Broşteniul este un hibrid care se zbate să trăiască fără fabrica minieră, veche moştenire, in urma căreia au rămas 35 de blocuri dărăpănate, sărăcie, familii dezmembrate şi-un relief neexploatat turistic. Şi cine mai ştie azi că aici Nică a lu’ Şefan a Petrei s-a molipsit de răie de la caprele Irinucăi şi că tot aici e bisericuţa Popei Nan, descrisă, cu tălcul povestirii, in "Amintiri din Copilărie"?


NICI IN CÃ...RUŢÃ..., NICI IN TELEGUŢÃ.... "asta ar fi brand-ul Broştenilor", spune primarul, care se află in postura de a nu-l putea exploata, dat fiind că ce-a mai rămas din biserică, unde Creangă omora muşte cu ceaslovul, se află in patrimoniul statului. Şi dacă ar fi după primar, s-ar dezice şi de ideea de oraş, idee la care nu se aliază din simplul fapt că nu s-a intămplat in mandatul domniei sale. Aşadar, nici in căruţă, nici in treleguţă, ar spune noii orăşeni. Cănd a fost vorba să acceseze fonduri europene pentru dezvoltare urbană, li s-a spus că nu se incadrează, că n-au facultate, cale ferată, drumuri modernizate, canalizare, staţie de epurare. La drept vorbind, de-abia au un spital, in care au mai băgat 25 de paturi, de ceva vreme, pentru cei asistaţi. Incă se mai incălzesc la soba cu lemne, căt despre pensiuni, posibila scăpare din anonimat, e doar una singură, pustie mai tot timpul anului. Ironia face ca acest oraş, cu vădit potenţial turistic, să nu poată beneficia, conform noilor reglementări, nici de fonduri rurale. Vorba celor care le-au refuzat proiectul: "Ce să vă fac, dacă v-a trebuit oraş? Nu vă incadraţi!".


NEAGRA, SATUL STRADÃ.... Pe Strada Neagra sau in satul Neagra, mai toţi au plecat in Sicilia, la muncă. In tot oraşul au mai rămas doar bătrănii, bolnavii, femeile, copiii şi cei fără chef de muncă, spun cărcotaşii pe la colţuri de uliţă. Din 1998, de cănd li s-a tăiat singurul venit consistent, mineritul, localnicii supravieţuiesc din ajutorul social al primăriei şi cele căteva angajări sporadice făcute la singurul gater existent. Slujbe se mai găsesc prin magazinele alimentare, in piaţa incropită modern din vechea centrală termică şi prin baruri, că de baruri şi bodegi nu suferă nimeni. E chiar rost facil de-aş spune oful intr-un pahar de tulburel cu banii căştigaţi de pe-o zi pe alta. "Sărăcia atrage după sine sărăcie", spun unii şi, pentru cei care-şi duc veacul in blocurile fostei aşezări miniere, lenea, lipsa chefului de muncă, mizeria dau o lehamite de sine şi-o inerţie de-a merge mai departe. Viaţa le e oprită in loc, intr-un cadru al deznădejdii.


In ’98, Geomold, actualul Min Bucovina, Intreprinderea Minieră de Prospecţiuni Geologice şi-a inchis porţile, lăsănd de pripas familii de mineri aduşi de prin toate colţurile ţării aici la muncă. A mai rămas doar IMR Crucea, Intreprinderea de Metale Rare, care se găseşte la vreo 30 de kilometri distanţă, dar cu mici şanse de supravieţuire.

De fapt, Broştenii se bat intr-o contradicţie. Sărăcia lucie a orăşenilor, numiţi astfel pentru că zac la propriu intr-o coşmelie numită apartament, şi traiul decent al ţăranului născut intr-o casă pe pămănt.


LA CENTRU, MON CHER! Centrul desparte casele de blocuri şi doar la sărbători e rost de lume multă, adunată de prin toate satele fiice. In rest, ocolul pe post de piaţă şi loc de bărfă e gol. Cum ar zice francezul, "arrèt sur images": trei standuri cu haine la kilogram, aduse de prin second-hand-urile din Suceava, zac pline de bulendre "de firmă" neatinse de privitorii apatici. Bătrănele işi indreaptă şalele şi negociază cu unul, cu altul, căruţa de lemne pentru la iarnă. In marea hală, transformată in piaţă agroalimentară, e pustiu. Sunt prea săraci, nu-şi mai permit să scoată banul pe nimicuri sclipitoare. Blocurile par a fi situri arheologice, pe-alocuri recondiţionate in roz de vreun locatar mai avut. Nimic nu e mai elocvent pentru această aşezare pestriţă ca Ferentariul, porecla degradării dată cartierului minier.


CHIRIAŞII DIN FERENTARI sau locul unde dramele săteşti işi joacă cartea meschină incurajate parcă de o dreptate strămbă pe care ţi-o oferă viaţa cănd nici tu nu mai ai putere să te ajuţi.

Pănă in 2005 au fost 38 de blocuri, cu care se măndrea Broşteniul. Au rămas atunci cu trei mai puţin şi cu mare scandal la demolări. Intr-o dimineaţă, mătuşa Georgetei Popa, femeie săracă, văduvă şi cu mulţi prunci, s-a găndit să mai căştige un ban şi, ca in fiecare zi de cănd invăţase şmecheria, s-a dus să ia căteva cărămizi de la unul din cele trei blocuri părăsite. Ironia a făcut să scoată cărămizile pilonului de rezistenţă şi astfel blocul a căzut peste ea. A murit sub dărămături. Zona blocurilor, cea care de fapt certifică ideea de oraş, e o pecete cu mesaj amar pentru cei ai locului, o "groapă, o bortă in care fiecare işi trage foc pentru oala lui". Scripeţi plini cu rufe proaspăt clătite in albie leagă clădirile intr-o armonie perfectă de ghetou, de parcă şi-ar spune care cu care se inţelege, după cum se trage aţa. Hainele, multe de copii, căci intr-o casă sărăcăcioasă bucuria o aduc puradeii frumoşi, oacheşi şi lipsiţi de ajutor. Fete tinere, aciuate aici după soţii mineri, de prin Maramureş, Borşa, Suceava, slabe, nefericite, cu trei, patru prunci in braţe, speră de pe-o zi pe alta că vor supravieţui şi măine. Pentru unele, singura şansă e şcoala baptistă, care le oferă găzduire, rechizite şi masă copiilor defavorizaţi. Ei sunt de fapt orăşenii autentici, sufletele in chirie, motivaţia, imboldul celor care i-au decorat cu acest statut.


După inchiderea intreprinderii miniere, blocurile au intrat in administrarea primăriei, iar locatarii plătesc o chirie modică, de 500 de mii de lei lunar, administraţiei oraşului. Dar chiar şi aceşti bani sunt mulţi pentru sutele de familii care trăiesc din alocaţii. Blocurile cad peste ei, le plouă in casă, instalaţia electrică nu este izolată, existănd in permanenţă pericolul de electrocutare, igrasia i-a năpădit, lenea şi sărăcia le-a distrus voinţa. In ocolul ce leagă blocurile, femeile se adună zilnic pe trei buşteni mari de brad, la bărfă. "Asta fac mai mereu", spune un gospodar care taie de mai bine de trei ore lemne. "Cei care muncesc se vede, cei care stau nu o să aibă niciodată. Omul sfinţeste locul", iar el se dezice de pata neagră a oraşului.


Internautul de pe uliţă

La cei 50 de ani, Vasile Lungu e un adevărat internaut pe uliţă. L-am găsit acasă, atoatecunoscător de modemuri, updatări, providere, hăcuieli. E măndru de noul statut şi, deşi ziua vinde varză in piaţă, seara e fericit cănd se plimbă ca un cetăţean european prin oraşele lumii civilizate. "Am găsit pe internet un program lucrat, tată hăcuit, de la mama lui. Ia
să-l descarc şi să facem şcoala de şoferi in Germania, Franţa, Anglia. Şi zic, ia să mă duc eu prin Anglia. Pac, acolo… circulaţia pe stănga! Cănd intrai la semafor, exact Turnul Londrei. Tată, aşa n-am fost in viaţa mea. Şi m-am plimbat… da’ in Londra mă izbeam de toţi stălpii…"

Capra din Broşteni


Ziua oraşului Broşteni

Citeşte mai multe despre:   recurs la românia

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



 
Afisari: 1632