x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Campaniile Jurnalul Viata mea e un roman A scos din adancuri vasul "Mogosoaia"

A scos din adancuri vasul "Mogosoaia"

03 Mar 2005   •   00:00

VIATA MEA E UN ROMAN
EXPERIENTA - Sandel Bora e considerat de cunoscatori drept cel mai bun scafandru de pe Dunare O viata petrecuta mai mereu pe apa sau, mai degraba, sub apa. O lupta pe viata si pe moarte cu adancurile ei, pentru a-i scoate din gheare tot ceea ce ea aduna in curgerea sa. Oriunde in tara. Sandel Bora, socotit pe buna dreptate cel mai bun scafandru roman de pe Dunare, este cel care a reusit sa scoata din apa cavoul de fier numit "Mogosoaia".
VASILE ARCANU

EROARE. Inca mai exista legenda conform careia pasagerul "Mogosoaia" (in centrul imaginii), acest "Titanic" autohton, ar fi fost scos la suprafata de macaralele de mare forta "Atlas" si "Vulcan"
Se numara printre putinii cu experienta in ranfluarea navelor fluviale. Cu alte cuvinte, a scos din Dunare nave de pasageri, remorchere, impingatoare, slepuri, ceamuri si barje. A participat si la scoaterea la suprafata a navei "Mogosoaia". Cu siguranta, marturiseste el, ar fi putut realiza si ranfluarea navei "Rostock" numai ca romanilor le-a lipsit o macara plutitoare de mare… Cam astea sunt coordonatele celui mai bun scafandru roman de pe Dunare.

MOBILIZAREA. "Era in septembrie ’89, mai exact pe data de 10, cand, dupa ce pasagerul "Mogosoaia" s-a scufundat, urmare a lovirii cu un convoi de nave bulgaresti, in dreptul Milei 79, la Cotul Pisicii, cum este cunoscuta zona, am fost trimisi de SCN Giurgiu, sa-l scoatem la suprafata", isi aminteste Sandel Bora. "Mogosoaia" fusese inghitita de ape in doar cateva minute... "Tragedia s-a petrecut la primele ore ale diminetii, iar pe seara am primit semnalul de mobilizare. Aveam o nava speciala pentru astfel de operatiuni, "Salvator 3-4", o nava de tip cataraman, care din pacate astazi nu mai exista, probabil ca a fost vanduta la fier vechi... Am pregatit, asa cum preciza si ordinul, echipamentul de mare adancime."

Nimeni nu cunostea planurile navei. Pe mal se aflau zeci de masini de la partid, militie, securitate, marina militara, marina graniceri si procuratura. In apa lucrau doar scafandrii de la unitatea militara speciala a armatei romane, UM 2145. Dar, desi erau priceputi in scufundari, nu reusisera sa faca nimic pentru a scoate nava la suprafata. Asa s-au scurs in zadar cinci zile...

EXPERIENTA. Scafandrul Sandel Bora (stanga) a ajutat si la cautarea cadavrului unei studente, ciopartit si aruncat in lacul Herastrau

NAMOLOSII. Considerat a fi, inca de pe atunci, unul dintre scafandrii "grei", Sandel Bora a fost invitat sa participe la lucrarile unui comandament ad-hoc format din: Octavian Cristea, director general al Administratiei Fluviale a Dunarii de Jos, Gheorghe Fasole, comandantul "Salvatorului 3-4", inginerul Vasile Zugravu, seful Serviciului Hidrotehnic al AFDJ Galati, si Vasile Vieru, seful Sectiei de Cai Navigabile Giurgiu. Tot acest comandament se afla sub comanda viceamiralului comandor Gheorghe Anghelescu, seful Marinei Comerciale Romane, ulterior comandant al Marinei Militare in perioada 1990-1997.

Raspunsul la o intrebare scurta din partea amiralului adresata lui Sandel Bora - "ce zici, Sandule, te bazezi ?" - avea sa dea startul actiunii: "Hai, namolosii mei, sa va vad de ce sunteti in stare!" Practic, din acel moment, amiralul Anghelescu a reusit sa preia comanda efectiva a operatiunii. Pana atunci, in toata povestea se amestecasera autoritatile comuniste de la cel mai inalt nivel, care tineau legatura permanent cu Ceausescu. A mai durat doar cateva ore pana cand "Mogosoaia" a fost prinsa in cabluri si ridicata la suprafata.

MORTI IMPLORAND. "Am ajuns pe fundul Dunarii, la o adancime de circa 24-26 de metri, isi aminteste Sandel Bora. Imaginea pasagerului "Mogosoaia" era una de cosmar, nava se rostogolise in apa si cazuse pe chila. Toata aceasta rostogolire a durat circa opt minute. Si, desi lumina reflectoarelor subacvatice era foarte slaba in apa tulbure a Dunarii, la geamurile navei am zarit chipurile inlantuite ale pasagerilor. N-o sa le uit niciodata, pe fetele lor se intiparise spaima mortii. Implorau parca sa iasa la suprafata, sa grabim operatiunea…"

Experienta si-a spus imediat cuvantul, echipa formata din trei scafandri profesionisti si patru scafandri stagiari reusind, in ciuda adancimii, a curentilor puternici si a costumului care atarna aproape 100 de kg, sa puna in cablurile "Salvatorului" nava si sa o tracteze in acelasi timp la apa mica, pentru a fi trasa afara. Totul a durat cateva ore, pe o vreme rece, fara vreo clipa de ragaz.

Cand vaporul a fost scos la suprafata, pe Dunare au inceput sa pluteasca trupurile umflate ale celor prinsi de epava. La vremea respectiva se spunea ca in aceasta tragedie si-au pierdut viata aproximativ 250 de persoane cu membrii echipajului cu tot. Sandel Bora sustine insa, cu mana pe inima, ca a numarat atunci 325 de cadavre...

COSMAR. De felul lui este un barbat foarte curajos. Dar a ramas marcat pe viata de tot ce a vazut sub apa si, mai ales, de imaginea vasului "Mogosoaia". Isi aminteste ca pe moment nu a avut probleme. Cand s-a intors acasa era noapte. A mers in dormitorul fetitei pentru a-si vedea copilul mult iubit. Si, marturiseste el, cum dormea ea linistita, a avut atunci senzatia ca se afla in apa si priveste pe unul dintre acele nefericite trupuri... A doua zi a mers la doctor pentru a-i spune ceea ce patise. A primit un singur sfat: "Imbata-te!" I-a urmat sfatul destul de greu, pentru ca nu era si nici nu este un consumator de bauturi alcoolice. Dar atunci i-a ajutat.

Si tot pe timpul lui Ceausescu, Sandel Bora a lucrat sub comanda colonelului Dumitru Ceacanica, la un alt caz care l-a impresionat: celebrul caz "Anda". Timp de o luna a rascolit tot fundul lacului Herastrau, pana cand a recuperat bucata cu bucata trupul ciopartit al unei studente din Bucuresti. O alta mare reusita a sa este descoperirea unor bijuterii furate de un student palestinian si aruncate intr-un alt lac bucurestean.

DURERE ADANCA. Pana acum, familia ii dadea puterea de a merge mai departe. Acum insa, sotia sa are nevoie permanenta de incurajarile si de ingrijirea lui. Fosta gimnasta de performanta, Claudia Bora sufera de coxartorza, iar boala i-a afectat picioarele. Cel stang i-a fost protezat si, din nefericire, si cel drept va avea aceeasi soarta... Insa deocamdata, Sandu Bora nu-si poate permite achizitionarea unei astfel de proteze, care costa 2.850 de euro.

Durerea prin care trece este un motiv in plus sa-i inteleaga pe toti cei care apeleaza la serviciile lui... Si, de fiecare data cand primeste un telefon de la un om aflat in suferinta, alearga si incearca sa ajute asa cum poate el. Iar, in asemenea situatii, desi el insusi are nevoie de bani, Sandel Bora nu cere nimic pentru stradania lui, doar sa-i fie decontate cheltuielile de transport si cazare.

PLAN

"Imi doresc mult sa scot la suprafata «Vascap»-ul, un vapor scufundat cu peste o suta de ani in urma in Dunare, intr-un loc numai de mine cunoscut. Intentia mea este sa-l transform intr-un muzeu. Si as avea cu ce sa-l amenajez!"

COSMAR

"Am ajuns pe fundul Dunarii, la o adancime de circa 24-26 de metri. Imaginea pasagerului «Mogosoaia» era una de cosmar. La geamurile navei am zarit chipurile inlantuite ale pasagerilor. N-o sa le uit niciodata, pe fetele lor se intiparise spaima mortii" - Sandel Bora, scafandru

CADOU
Anul trecut, nea Sandel a fost rugat de Razvan Murgeanu, nimeni altul decat primarul general interimar al Capitalei, pe care il cunoaste de pe vremea cand acesta lucra ca inginer hidrotehnic la SCN Giurgiu, sa se gandeasca la ceva care ar putea deveni un cadou deosebit pentru Traian Basescu. Tocmai atunci scotea epavele din zona "Plaja Veche" din Giurgiu si, printre cele 56 de vapoare scufundate, a dat peste o nava din anul 1900. A crezut ca fostul "lup de mare" ar fi impresionat de un asemenea exponat si i-a trimis lui Murgeanu timona acelui vapor. Timona care astazi se afla in colectia actualului presedinte al Romaniei.

MESERIE
Tainele scufundarii in apa le-a deprins in cadrul unei scoli speciale la CPLMC Galati, in 1980. Dupa 30 de luni de stagiatura a devenit scafandru profesionist. A lucrat la SCN Giurgiu, iar activitatea lui zilnica a fost una deosebit de incarcata, de la ranfluarea navelor fluviale, printre care numeroase nave de pasageri, remorchere, impingatoare, slepuri, ceamuri si/sau barje; scoaterea epavelor, dinamitare, reparatii navale - sau de alt tip - in apa etc. A colaborat cu reprezentantii Militiei si, ulterior, cu cei ai Politiei, cu Marina Militara, cu Granicerii si cu Politia de Frontiera. A lucrat alaturi de col. Vicol sau col. Stefan Hulea, unii dintre cei mai buni ofiteri criminalisti pe care i-a avut Romania. Dupa Revolutie si-a facut o firma specializata de scafandri, "DONARIS". Dar societatea si-a incetat activitatea din lipsa de comenzi, iar Sandel Bora (foto) socoteste ca statul este principalul vinovat, deoarece contravaloarea lucrarilor angajate de societatile romanesti cu capital de stat n-au mai fost onorate.
×