Colecţia Mari pianişti revine

Marţi, 14 ianuarie, apare împreună cu Jurnalul Naţional cel de-al cincilea volum al colecţiei “Mari pianişti”, Glenn Gould.

Momentul definitoriu al carierei lui Glenn Gould a venit în 1964, la vârsta de 31 de ani, când acesta s-a retras din activitatea concertistică. Mişcarea a fost văzută de publicul său şi de critici ca fiind una premeditată dar şi năucitoare şi a fost considerată ca o dovadă că, în ciuda talentului său demonstrat, el a fost, în limbaj comun, un “cap pătrat”.

Dar, aşa cum George Szell a spus odată despre el, “Acest cap pătrat [a fost] un geniu”. În scurta sa carieră muzicală, care a durat 24 de ani, Glenn Gould a schimbat modul a de gândi al lumii muzicale în ceea ce priveşte interpretarea pianistică, înregistrările de studio şi muzica lui Johann Sebastian Bach.

Glenn Gould s-a născut în 1932, într-o familie din clasa mijlocie din Toronto. Copil unic, răsfăţat, Gould şi-a demonstrat remarcabilul talent destul de devreme şi, în 1943, intră la Conservatorul de muzică din Toronto, unde atrage repede atenţia directorului instituţiei, Sir Ernest MacMillan. La recomandarea lui MacMillan, Gould a fost luat ca student de profesorul chilian Alberto Guerrero, al cărui stil a stat, în parte, la baza tehnicii de cântat la pian a lui Gould. Acesta descria tehnica lui Guerrero: nu atât ca o izbire a clapelor, ci, mai degrabă ca o „împingere a lor în jos”. Un alt lucru care a influenţat tehnica lui Gould, a fost experienţa sa de cântat la orgă.

Gould a debutat la 16 ani, cântând concertul numărul 4 de Beethoven la Toronto. Acestui triumf i-au urmat numeroase concerte de-a lungul Canadei şi difuzări înregistrate la CBC. De altfel Gould a cunoscut faima internaţională printr-o producţie de studio: de acum legendara sa înregistrare din 1955 cu Variaţiunile Goldberg ale lui Bach.

Faima i-a adus imediat lui Gould numeroase invitaţii la concerte în întreaga lume la care el a participat, deşi cu reticenţă, câştigându-şi repede o reputaţie din anulările în ultimul moment. Neplăcerea de a performa în public, de a fi privit de audienţă au cndus automat la o tendinţă de ipohondrie şi, în curând, Gould a devenit un obişnuit al psihiatrilor şi chiroterapeuţilor. Cu mult înainte de a părăsi scena pentru totdeauna, Gould ameninţa că va face acest lucru şi de aceea decizia lui din 1964 nu i-a surprins pe cei care îl cunoşteau.

După retragerea din activitatea concentristică. Gould s-a dedicat cu frenezie înregistrărilor de studio, scrisului şi documentarelor radio.

Deşi măcinat de multe maladii imaginare, Gould a suferit în realitate de hipertensiune, care i-a cauzat un atac cerebral masiv în 1982, după care nu şi-a mai revenit niciodată. El a murit la o săptămână după aceea, la vârsta de cinzeci de ani.

Colecţia „Mari pianişti”, cuprinde 18 CD-uri cu interpretări de excepţie ale unor nume marcante ale muzicii clasice: Serghei Rahmaninov, Benedetti Michelangeli, Friedrich Gulda, Maurizio Pollini, Glenn Gould, Arthur Rubinstein, Daniel Barenboim, Sviatoslav Richter, Wilhalm Backhaus, Edwin Fischer, Maurizio Pollini, Vladimir Horowitz, Claudio Arrau, Emil Gilels, Martha Argerich, Vladimir Ashkenazy, Rudolf Serkin, Alfred Cortot.

Pentru cei ce doresc să colecţioneze aceste minunate discuri, pe parcursul proiectului le vor fi oferite gratuit trei cutii cu un design special (împreună cu primul, al şaptelea şi al treisprezecelea volum), în fiecare putând fi păstrate câte şase CD-uri.