x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Angela Gheorghiu, cu Donald Trump la televiziunea americană

Angela Gheorghiu, cu Donald Trump la televiziunea americană

de Anca Nicoleanu    |    06 Mai 2010   •   00:00
Angela Gheorghiu, cu Donald Trump la televiziunea americană

Angela Gheorghiu a cântat cu casa închisă, în luna aprilie, în ultimele reprezentaţii cu "La Traviata" de Verdi, în regia şi scenografia lui Franco Zeffirelli, la Opera Metropolitan din New York. La reprezentaţia finală, magnatul Donald Trump a venit special să o cunoască, după ce a fost martorul apariţiei sale spectaculoase la Gala Kennedy Honours din luna decembrie 2009, când Angela a cântat în prezenţa familiei Obama şi a unor importante nume ale showbizului american.

Trump a declarat că şi-a dorit să o cunoască pe Angela Gheorghiu pentru că nici o altă soprană nu a reuşit să ridice în picioare o întreagă sală cu o asemenea audienţă, prin interpretarea şi prezenţa sa scenică. Impresionat de interpretarea Angelei Gheorghiu în "Traviata", la Met Opera New York, a aplaudat-o pe final în picioare, în faţa scenei. După spectacol, a dorit să o cunoască personal pe româncă, alături de Barrett Wissman, proprietarul celei mai importante agenţii de impresariat artistic de muzică clasică din lume ­ IMG Artists. Cu această ocazie, Donald Trump i-a lansat Angelei Gheorghiu invitaţia de a participa alături de el la emisiune specială, dedicată ei, la una dintre televiziunile americane. Invitaţia a fost acceptată de soprană.

Angela Gheorghiu a înregistrat zilele acestea un nou album care va apărea sub emblema EMI Classics, spre sfârşitul verii. Discul se doreşte un "recital de vis" al artistei. Pe el se vor regăsi arii din "La Traviata" - operă pe care nu a înregistrat-o niciodată în studio ­, "La Wally", "Vestala", "Le Cid", "Faust", precum şi melodii româneşti reorchestrate special pentru vocea sa. Pe 13 mai, Gheorghiu se va afla la Londra unde va participa la Gala decernării premiilor Classical Brit Awards ­ cele mai importante premii de muzică clasică din lume ­ fiind nominalizată la categoria "Artista Anului". Gala Classical Brit Awards va avea loc în celebra sală Royal Albert Hall, printre invitaţi aflându-se mari nume ale muzicii clasice, precum: Kiri Te Kanawa, Anna Netrebko, Bryn Terfel, Rolando Villazon, Antonio Pappano, Thomas Ades.

În această vară, soprana va relua rolul din "La Traviata", pe scena unde şi-a câştigat notorietatea internaţională ­ Opera Regală Covent Garden din Londra, alături de care va pleca apoi într-un turneu în Japonia. Ulterior, pe scena Teatrului Real din Madrid, va cânta cu Placido Domingo în seria de trei spectacole extraordinare cu "Simon Boccanegra" de Verdi, cu ocazia aniversării a 70 de ani de viaţă ai celebrului tenor. Finalul anului va aduce debutul său absolut în "Adriana Lecouvreur" de Cilea, pe scena aceleiaşi Opere Regale Covent Garden din Londra. Angela Gheorghiu va reveni pe scena Metropolitan din New York în 2011, pentru un alt debut absolut, în opera "Carmen" de Bizet.

×
Subiecte în articol: arte