Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
"De undeva, de departe, a poposit în Cetatea Banilor un adolscent cu ochii albaştri precum cerul primăverii. E elevul Dima dintr-a VII-a, care până atunci a privit viaţa pe fereastra deschisă sau a cules-o din cărţi. Abia anul ăsta urmează pentru prima dată ca elev cursant. E nedumerit de apucăturile colegilor, de vocabularul lor pitoresc şi se simte întrucâtva dominat de ei.
Dar nu trece mult şi timoratul adolescent se deschide ca o aripă înainte de zbor, subjugând toată clasa, tot liceul, toată şcolărimea din oraş, încât devine idolul tineretului şcolar..." (Din cv-ul sentimental al lui Grigore Dima, eroul lui Mihail Drumeş, făcut în 1914)
TRISTEŢI IREMEDIABILE
Poveste fermecătoare cu adolescenţi, şcoală, o poveste de dragoste simplă, frumoasă, cu adieri de tei în iunie, amintirile din liceu poartă în ele esenţe de tei, salcâm, liliac..., iar iubirile cresc ca aluatul din te miri ce, din fotografii găsite, din cărţi, din întâmplări binecuvântate, din priviri de-o clipă.
Cu tristeţi "iremediabile" (Baudelaire), "sunt trist, bolnav de trist, scrie Grig, nu mă doare nimic, simt numai o apăsare, parcă s-ar fi îngreuiat aerul şi mă zdrobeşte...". Fază eroică a tinereţii, când orice nedreptate devine prilej de luptă, cu visuri peste măsură, cu proiecte de expediţii în insule misterioase... Pe aici afli şi istoria lui Grig - elevul Dima - o cronică a primelor săruturi, a prieteniilor care se leagă în şcoală şi se termină o dată cu ea, dar care au viaţa cea mai lungă.
Aventuri pline de haz cu "elevii din bănci care citesc romane, care-şi potrivesc cărarea sau răsucirea cu luciu gras al frezei", cum îi revedea Ionel Teodoreanu în "Masa umbrelor".
Personaje: Lotte, Magotu, Grette, Lidia, Şoimaru... Ioana, cu care se termină filmul.
Porecle: profesorii Damigeană, Michiduţă, Pentagon, madam Fiţ, Attila...
Dintotdeauna şi pretutindeni, şcoala n-are vârstă. De la Dima până la Isoscel - "Declaraţie de dragoste", "Liceenii Rock'n'Roll"... - nu-i decât un pas de vreo şaptezeci de ani. Farmecul cărţii lui Drumeş dovedeşte că timpul nu contează.
ALINA BARBU
Prima iubire a lui Grig (elevul Dima) s-a născut în acceleratul Craiova - Bucureşti, când a dat cu ochii de o fotografie uitată de unul care coborâse la Piatra Olt. Era poza cu autograf a cântăreţei de operă Alina Barbu, în Traviata. Pe verso, Alina scrisese: "Dragului meu Grig, pe veci a ta, Alina".
Tot Grig, alte mâini. Coincidenţa numelui ţine treaz moralul adolescentului hrănit doar cu lecturi până întâlneşte marea dragoste în carne şi oase: Lotte. O altfel, dar parcă aceeaşi Olguţă din visul Medelenilor. Marea, statornica dragoste, complicată, cu exaltări, despărţiri, reveniri, gelozii, cu un 18 mai "al nostru", "jură-te pe 18 mai al nostru!", cu logodnă... Lotte, fata gazdei, înaltă, subţire, care "se plimba nestingherită prin iubirea mea".
Şi, brusc, finalul. O despărţire, şi ea definitivă, de ca şi cum nimic n-ar fi fost, dramă ce a pus pe plâns liceenii dintotdeauna, din toate judeţele ţării, dezamăgire prelungită de dincolo de vremuri până astăzi pe internet: "Eu mi-i închipuiam împreună, nu pot să concep finalul altfel... oricum, mi-aş fi dorit să trăiesc în perioada aceea când exista mai mult respect reciproc într-un cuplu, când dragostea era mai intensă şi o trăiai cu adevărat... parcă sentimentele erau mai pure...".
GRETTE
Personaj episodic. Grette, bucătăreasă dolofană, mereu proaspătă şi dispusă la... dragoste simplă, de şapte minute, timp ideal după studiile de azi ale britanicilor. "Mă apropii de ea, o iau de mână, apoi o sărut pe gură. - Ioi, ţipă Grette. Asta plăcut... Tare fost minunate! O mai sărut o dată, apoi o întreb, mai mult din ochi, dacă... Ea dă volubil din cap, ca şi cum n-ar fi aşteptat decât asta. Ne strecurăm repede în camera ei, care e alături, şi acolo Grette îmi dezvăluie deschis şi fără mofturi toate farmecele ei simple ca firea."
ISTORIA TROMBONISMULUI
Afli că expresia "eşti un trombonist" are aproape o sută de ani. La fel de veche ca "mutu de la manutanţă". Sau ca "zexon d'amour". Ca şi azi, bârfele la băutură există dintotdeauna.
"- Chestia cu Zgâră e de anul trecut, reia Magotu. Macaronara îi căzuse cu tronc la herţ şi, într-o zi tragică, încearcă s-o pupe. Atât i-a trebuit pisicuţei... Miţi l-a zgâriat cu ghearele, de i-a făcut Asia pe obrazul drept şi Africa pe cel stâng. Când îl văd: «Ce-ai păţit, mio fratello?» îl întreb. Zice: «M-am împiedicat şi-am căzut în nas». Să i-o spui lui Mutu, că eu am mirosit de unde-ţi veniră continentele. Să nu mai faci amor fără loc de întoarcere..."
VERBE FEMININE Şi MASCULINE
Ce ne dă nouă şcoala? Ce-a dat dintotdeauna, inclusiv perlele de la capacitate sau bac, de ieri sau totdeauna. Cele frecvente în secolul al XXI-lea au strămoşi dinaintea primului război mondial. Magotu, urmaş al loazelor lui Caragiale, îi povesteşte lui Grig cum a descoperit genul verbelor. "Magotu zice că n-are o lescaie şi îl muştruluieşte că a consumat... fără acoperire. Mă, Născătoare, lasă morala şi scoate băncuţa, insistă colegul, că şi-o aduc mâine la şcoală, de ce-mi faci figuri în text? De ce ţi-a spus Născătoare?, îl întreb pe Mangotu. Eh, e o chestie veche, de la examenul de capacitate. Pe vremea aia, era director al Liceului Nae Turbatu, unu', urgia lui Dumnezeu, nu ca Michiduţă, nu te jucai cu el în arşice. Prezida comisia şi trântea pe capete, fără milă. Mă întreabă istorie, geografie, literatură. Clei, pe tot frontul. La orice întrebare îl luam pe nu ştiu în braţe. Preşedintele comisiei s-a făcut foc: «Cum ai ajuns tu într-a patra, mă, prostu' proştilor? Cine te-a trecut pe tine clasă cu clasă?». Nici la întrebarea asta n-am putut răspunde. Zice: «Ştii să citeşti?». Iau cartea şi încep să citesc.
A văzut că ştiu. Mă pune să analizez părţile de cuvânt, ca în şcoala primară. «Asta ce-i?» Substantiv, zic. «Dar ăsta» Adjectiv. «Şi ăsta?» Verb! «De câte feluri sunt verbele?» ... I-am răspuns că verbele sunt masculine şi feminine. (...) Turbatu a sărit de doi metri în sus, vărsând foc pe nări, pe gură, scoţând fulgere pe ochi.
A urlat aşa de tare că era cât p-aci să dărâme liceul: «Pe cuvântul meu de cinste că te trec dacă îmi dai un exemplu de verb... feminin». S-a făcut o tăcere mormântală. Ait! zic, acu-i acu, Magotule!... Sus cugetul!... Şi tocmai când îmi pierdusem nădejdea - tranc! mă luminează duhul sfânt. Răspund călare pe situaţie: A naşte!... Toată lumea râde să moară. Numai Turbatu spumegă. «La loc, potaie, te-am trecut!»"
(Un fost elev scrie pe net: "Am citit-o într-o zi şi a fost grozavă, mi-a plăcut enorm. Îmi recunoşteam colegii în fiecare pagină, sfârşitul e într-adevăr cam ciudăţel, mă aşteptam să fie fericit, dar cred că aşa a fost mai bine, ar fi devenit banală dacă era all bright and happy". )
SPAIMA COMUNISMULUI
Istoria eroilor lui Mihail Drumeş - Elevul Dima dintr-a VII-a, Scrisoare de dragoste, Invitaţie la vals; al lui Ion Minulescu: Corigent la limba română; ai lui Mircea Eliade - Romanul adolescentului miop, ai lui Grigore Băjenaru - Cişmigiu & comp este povestea fiecărei generaţii, indiferent că peripeţiile se petrec înaintea primului război mondial, cazul elevului Dima, între războaie - eroii lui Minulescu, în timpul comunismului - aventurile Cireşarilor sau în secolul 21. Diferenţele dintre generaţii nu sunt deloc abisale, deşi le desparte aproape un secol.
În comunism, destinul autorilor pomeniţi a fost ciudat: străpezeau morala regimului. Altfel nu se explică motivele pentru care autorii au văzut lumina tiparului foarte târziu, după "dezmorţirea de la mijlocul anilor '60, fie în anii '80 sau după revoluţie. Mai întâi Minulescu, poezii şi proză, două volume, apoi Drumeş, doar cu proza istorică, Grigore Băjenaru, târziu şi ciuntit, un fel de fragmente din Cişmigiu & comp, ca să nu se ruşineze omul nou. Cât despre cartea lui Eliade, ce să mai vorbim, a apărut abia în anii '90.
"Elevul Dima...", "Scrisoare de dragoste", "Invitaţie la vals" au făcut furori. Care le apucase în ediţii vechi. La fel "Cişmigiul...". Cât despre PCR, partidul tresărea ca ars la experienţele liceale "de dinainte", lipsite de rigori ideologice. Elevii se sărutau, adolescenţii făceau dragoste, cuvântul amant nu oripila, bordelurile n-aveau strictă legătură cu burghezia putredă. "Cireşarii", care mai târziu au dat astfel lovitura, demonstra că terenul era viran.
Cărţile lui Drumeş erau simple, adevărate, simpatice, aveau lipici la tineret. Şi atunci, şi după, şi astăzi.
(Confirmare pe net. "Am citit cartea de vreo 5 ori şi tot nu m-am plictisit de ea. Ultima dată când am recitit-o eram prin liceu. Câteva zile mi-am dorit să trăiesc în trecut, la începutul secolului al XX-lea...")
