Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Prof. univ. dr George Sorescu i-a fost mentor fratelui său, Marin Sorescu. I-a intuit vocaţia. L-a încurajat să scrie şi să-şi publice lucrările.
În "dinastia" Sorescu, pasiunea pentru literatură are rădăcini poetice adânci. "Tatăl, Ştefan I. Sorescu - spune George Sorescu -, a luptat la Mărăşti, Mărăşeşti, Oituz, Munţii Caşinului. Versifica, scria eseuri şi poezii în metru popular. A lăsat patru manuscrise.
Avea şapte clase primare, dar o imaginaţie cu totul aparte şi o anumită uşurinţă în a versifica elemente ale vieţii cotidiene. Tatălui, Ştefan I. Sorescu, ca şi fiului, Marin Sorescu, li s-ar potrivi o formulă ovidiană: «Quod temptabam dicere versus erat» (Tot ceea ce încercam se transforma în vers)", spune fratele marelui dispărut.
Marin Sorescu a fost al cincilea copil al Nicolinei şi al lui Ştefan Sorescu din Bulzeşi-Dolj, o familie cu mare pasiune pentru literatură. Nicolina Sorescu, fiica notarului George Ionescu, avea o mare calitate. Nu scria, dar avea darul povestirii. în mod firesc, cei şase copii ai lor au avut o vizibilă pasiune pentru literatură.
George Sorescu a absolvit Facultatea de Litere din Bucureşti în 1953. A fost repartizat la Liceul "Traian" din Drobeta Turnu-Severin: profesor de limba şi literatura română. A publicat trei volume de versuri romantice. Mai târziu s-a dedicat cercetării ştiinţifice şi criticii literare. Astăzi este profesor la catedra de Litere a Universităţii din Craiova şi conducător de doctorate.
VERSURI
Mai mare cu nouă ani decât Marin Sorescu, George Sorescu i-a intuit spiritul creator încă din adolescenţă. "în perioada studiilor gimnaziale, Marin a scris un volum (care era, de fapt, un carnet) de poezii intitulat «Răsare soarele». Avea şi un motto: «Să vă gândiţi la mine». Horaţiu afirma undeva faptul că talentele autentice pot fi intuite la început: «Os magna sonatarum» (Gura care va rosti lucruri măreţe). Este şi cazul lui Marin Sorescu", adaugă George Sorescu şi completează: "Imaginea lui Marin Sorescu, scriitor în diverse ipostaze, nu poate fi cuprinsă într-o singură metaforă".
George Sorescu, de asemenea scriitor, coresponda cu fratele său mai mic, Marin, mai ales în perioada studiilor liceale şi universitare ale acestuia. "Se afla la Liceul Militar «Dimitrie Cantemir» din Predeal, unde scria epigrame. Chiar i-am publicat postum un volum de epigrame intitulat «Săgeţi postume». I-am publicat, de asemenea postum, şi volumul «Versuri inedite», precum şi alte manuscrise care au mai putut fi salvate. Printre acestea se numără şi un volum de proză scurtă, altul de cronici dramatice, încă un volum de cronici literare, un volum de sonete inedite, încât imaginea scriitorului Marin Sorescu s-a rotunjit în timp. Cu atât mai mult că începuturile lui literare n-au fost cunoscute", spune fratele scriitorului.
SCRISORI
Corespondenţa fraţilor Marin şi George Sorescu este extrem de interesantă. îşi scriau cât puteau de des. Scrisorile veneau mai ales de la Marin. îi destăinuia fratelui mai mare cele mai mici secrete. îi spunea că era bolnav, uneori foarte grav - internat în spital.
La rândul său, George Sorescu îl susţinea. "Marin cunoştea pasiunea mea pentru poezie. Am publicat trei volume de versuri şi câteva de critică literară încă din perioada activităţii mele de profesor la Liceul «Traian» din Drobeta Turnu-Severin. Începusem să public sonete în Oltenia literară. Când i-am comunicat lui Marin, în 1957, care era student la Facultatea de Filologie din Iaşi, el mi-a răspuns: «George, haide să luăm literatura română cu asalt! Tu, dintr-un capăt de ţară, Severinul, şi eu din alt capăt de ţară, Iaşiul».
Acest lucru s-a concretizat într-un fel după ce el şi-a dat doctoratul, în 1992, şi a fost numit conferenţiar şi profesor alături de mine la Universitatea din Craiova, unde a ţinut două cursuri, doi ani, 1994-1996: «Teoria dramei» şi «Inspiraţia ca stare privilegiată a eului creator», pentru că el a urmărit problema inspiraţiei şi a concretizat-o într-un volum: «Tratat de inspiraţie». El se simţea foarte apropiat de mine. Spunea că sunt mentorul său şcolit, cum şi el a fost mentor pentru fratele nostru mai mic. Corespondenţa mea cu Marin Sorescu a fost mai mult pe teme literare. Când scria epigrame, îmi transmitea că scrie epigrame. Când scria sonete, îmi spunea că scrie sonete."
OAMENII M[RIEI SALE
Când se întâlneau, cei doi fraţi discutau despre poezie. "Mă aflam în 1960 în vacanţă, la Bulzeşti. A venit şi Marin. Pe atunci el publica poeme fantastice în Iaşiul literar. Mi-a spus că ar vrea să scrie nişte poeme dedicate lui Mihail Sadoveanu, care împlinea 80 de ani. L-am privit şi i-am spus: «Sadoveanu este mare». «L-am citit», mi-a răspuns. I-am sugerat că ar putea face o prezentare-sinteză cum a încercat Mihai Eminescu în «Epigonii».
În noiembrie 1960 am primit de la el o scrisoare în care îmi spunea: George, cumpără Iaşiul literar nr. 11, pentru că am acolo un poem intitulat «Oamenii Măriei sale». L-am cumpărat şi am citit poemul care avea imaginar o proiecţie spre Bucureşti, trecând prin «Dumbrava minunată», unde se aflau Lizuca şi Patrocle într-o scorbură, iar prin faţa lor treceau personajele sadoveniene. Mi-a plăcut foarte mult. I-am scris. L-am întrebat dacă este al lui. Mi-a răspuns în versuri: « (...) versurile-s ale mele/ A mea e vina că le-am scris/ Tu poţi să faci ce vrei cu ele/ Îndreaptă stilul din rondele/ Fă corecturi pe manuscris»."
CENZURA
Fratele scriitorului şi-a amintit apoi că nu le era deloc uşor în perioada comunistă să-şi publice versurile. Cenzura îşi spunea cuvântul de fiecare dată. "În 1952 Marin era elev la Liceul «Dimitrie Cantemir» şi înfiinţase un cenaclu «Nicolae Bălcescu». Avea câţiva profesori de formaţie clasică. A scris un poem intitulat «Expatriatul», pe care l-a citit şi a fost apreciat. Mi l-a trimis şi mie să i-l public, dar eu n-am reuşit, pentru că era perioada proletcultistă şi trebuia să scrii despre «tractorul care ară pe ogoare»."
De cenzură, însă mult mai târziu, n-a scăpat nici romanul "Trei dinţi din faţă", asupra căruia cei care îşi dădeau acordul asupra tuturor lucrărilor care erau publicate au revenit de nenumărate ori. "Trei dinţi din faţă" este un roman al generaţiei scriitorului, cu câteva grupări intelectuale care se confruntă cu realităţile din perioada respectivă. "Eu am avut prilejul să-l cunosc pe Val, sculptorul, care locuia chiar la Marin, pe Strada Sevastopol 26 din Bucureşti, pentru că n-avea unde să locuiască. A murit tragic, în Canada, însă scriitorul îi plasează decesul undeva la Jurilovca."
Marin Sorescu a avut pentru Shakespeare o pasiune aparte. "În 1957 - spune fratele său - îmi trimitea o scrisoare din Iaşi, unde era student, şi îmi spunea: «George, îl citesc pe Shakespeare. De Shakespeare nu te mai saturi niciodată! Mai târziu, la sfârşitul anilor '80, a scris «Vărul Shakespeare», o piesă foarte interesantă, cu un conţinut filosofic, «cu aer de capodoperă»."
După studiile universitare, Marin Sorescu a fost invitat să lucreze la Bucureşti la revista Viaţa Studenţească. ?Întâmplarea a făcut să meargă în Bucureşti chiar la sugestia noastră, a familiei, la revista Viaţa Studenţească. A trecut apoi la Luceafărul şi la Animafilm. în 1978 a venit la Craiova. în 1991 s-a întors la Bucureşti la revista Literatorul. În 1973 primise o bursă în Berlinul Occidental, timp de un an. Acolo şi-a însuşit limba germană la Freibourg şi la Institutul Göethe din Berlin şi chiar a tradus un număr apreciabil de poezii din Heinrich Heine, autorul celebrei balade «Lorelei»", îşi aminteşte prof. George Sorescu.
CĂLĂTORII
Marin Sorescu a călătorit mult în Occident. A notat într-un carneţel impresiile de peste hotare. "I-am spus la un moment dat că scriitorii noştri paşoptişti au scris, unii dintre ei, jurnale de călătorie şi ar fi bine să îşi noteze şi el impresiile şi să le valorifice ulterior. Între mine şi el a existat o convenţie tacită. Din fiecare punct în care mergea îmi trimitea câte o ilustrată, cu impresii. Paralel, nota într-un carneţel. Aceste impresii eu le-am salvat şi le-am publicat în trei volume.
Primul volum «Jurnalul călătoriilor» a fost întocmit postum de soţia lui Virginia Sorescu şi de Mihaela Constantinescu. Celelalte au fost publicate de mine. În volumul al III-lea am strâns toate datele şi am făcut o schiţă a călătoriilor lui Marin Sorescu. Este uimitor. Am adunat aceste hârtii cu intenţia de a le salva. A formulat un credo al lui în privinţa acestor călătorii: «Plimb căţelul pământului». Spunea: «Pentru mine, căţelul pământului este poezia, care mă poartă pe mine prin lume». După ce Marin n-a mai fost, am găsit o notiţă în garajul său. O bucată de hârtie aruncată la gunoi pe care scria: «Plimb căţelul pământului». Am pus-o drept motto."
Marin Sorescu a îmbrăţişat toate speciile şi genurile literare. "S-a afirmat şi în domeniul criticii şi istoriei literare. A cultivat şi eseul. Este multiform, un geniu - să mi se ierte acestă afirmaţie -, recunoscut de marii istorici şi critici literari: George Călinescu (în octombrie 1964, în două articole publicate în Cronica Optimistului), Vladimir Streinu, Alexandru Rosetti, Eugen Simion, Dumitru Micu, Edgar Papu, Nicolae Manolescu şi de câţiva scriitori şi traducători străini precum Alain Bosquet, criticul şi istoricul literar francez, Jorge Luis Padron din Spania, Omar Lara din Chile, Oskar Pastior din Germania şi alţii.
S-a impus şi printr-un talent cu totul aparte, grafica, dar şi pictura. Are peste 400 de configurări grafice şi tablouri. Chiar de curând, cu ocazia zilelor Marin Sorescu din februarie-martie, i-a apărut un volum «Configurări grafice». Marin a fost propus de trei ori pentru Premuiul Nobel. La 12 martie 1992, Marin Sorescu era făcut membru al Academiei Române alături de Eugen Simion şi de Augustin Buzura.
Imediat după şedinţa acesta, Marin Sorescu a fost propus pentru Premiul Nobel de Academia Română. A fost chemat la Ambasada Suediei şi i s-a spus c-a fost «lucrat» din ţară: «Domnule Sorescu, s-a trimis un memoriu împotriva dumneavoastră care ar putea fi pus la gazeta de perete», i s-a spus. A fost un bun prieten cu Constantin Noica - filosoful de la Păltiniş - şi cu Alexandru Rosetti, pe care l-am avut profesor de limba română la Universitate. Eu i-am stat împrejur lui Marin Sorescu, dar fără să-i revendic geniul, pentru că-l avea. Eu doar l-am intuit", încheie prof. George Sorescu.
