x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Principele Radu Duda si cartile sale

Principele Radu Duda si cartile sale

27 Ian 2005   •   00:00

CULTURA
RANG - De la carti obisnuite la cartile "regale" "Biblioteca unui principe nu e mai valoroasa ca a oricarei alte persoane decat daca posesorul are si un spirit cuprinzator, pe langa o functie rasunatoare. Si chiar asa fiind, biblioteca oricui se supune acelorasi legi ale valorii", crede Principele Radu Duda.
MIRUNA MIHALCEA

VALOARE. Principele Radu Duda, rasfoind unul dintre cele mai valoroase volume de la Palatul Elisabeta
Jurnalul National: Vorbiti-ne despre biblioteca Altetei Voastre. Unde se afla ea?
Radu Duda: Biblioteca mea se afla, din 2001, la Palatul Elisabeta si la castelul din Savarsin. Inainte, cartile mele erau la Aubonne, unde am locuit impreuna cu Alteta Sa Regala principesa Margareta din 1997 pana in 2001. Altele erau la Iasi, acolo unde este casa parintilor mei. Dupa moartea tatalui meu, acele carti au fost aduse si ele la Palatul Elisabeta. Biblioteca tineretii mele avea multe carti de literatura, istorie si geografie, despre teatru, medicina si filosofie. Acolo se gaseau, de-a valma, Stanislavki si Shakespeare, Bulgakov si Max Frisch, Dumas si Balzac, Eminescu si Steinback, Arghezi, Bacovia si Salinger. Asijderea a fost si educatia mea in copilarie si adolescenta: un amestec de orient cu occident, de visare cu realitate, de traditie admirabila cu realism socialist, de amoralitate cu buna credinta, de adaptabilitate vinovata cu accese de vitejie de salon..

Care au fost primele carti care v-au atras atentia? Cartile din biblioteca parintilor sau cele care trebuiau citite la scoala?
Scoala nu mi-a cerut sa citesc vreo carte in mod special. Imi aduc aminte insa de o serbare cu cantece si texte declamate, in care o colega de clasa (aveam 9-10 ani, pe atunci) avea de spus urmatorul text: "Iar boierii, cruzi vanzatori de neam, jefuiau tara, mana in mana cu dinastia de Hohenzollern". Atunci nu stiam ca peste treizeci de ani urma sa intru in familia regelui Mihai I. In contrast, acasa, tatal meu mi-a dat sa citesc cartile lui Eric Kastner "Emil si detectivii", "Emil si cei trei gemeni" si "Prichindelul". Ultima, o poveste despre un pui de om cat o cutie de chibrituri, care ajunge o stea de circ internationala, mi-a ramas adanc intiparita in minte. La 10-11 ani am inceput sa citesc Ionel Teodoreanu, dar nu scrisul lui era fascinant, cat lumea pe care o descria. "In casa bunicilor" aducea mult cu atmosfera casei bunicilor mei, iar "Bal mascat" vorbea despre strazi si cladiri care imi invecinau viata.

Va amintiti care a fost prima carte achizitionata din bani personali? A avut ea o semnificatie deosebita?
Aveam vreo paisprezece ani si am cumparat biografia lui Anny Braesky, artista interbelica de calibru, care mai traia inca ; obisnuia sa ma primeasca in micul ei apartament din Iasi, unde ma trata cu dulceata de cirese amare, imi arata poze din tinerete si canta la pian, spre deliciul spiritual al nostru, al copiilor care aveam privilegiul de a o vizita. Doamna Anny, o voce din alte timpuri, mi-a dat chiar si o semnatura pe volumul cumparat de mine. Fusese contemporana cu Mihai Codreanu, Sadoveanu, Calinescu, fratii Teodoreanu. Asa ca va dati seama ce gust avea dulceata ei de cirese amare !

A fost marcata fiecare varsta biologica si fiecare etapa a vietii de un anumit gen literar? Spre exemplu, care a fost genul care v-a marcat adolescenta ?
Adolescenta mi-a fost marcata de Max Frisch, Sallinger, Steinback, Cehov si Mircea Eliade (prozator). Nu am inteles nimic din Balzac si Shakespeare. Sunt doi mari autori la care nu am acces. Dar adolescenta mi-a mai fost marcata de ceva : de atmosfera exceptionala de la Liceul Internat din Iasi, un loc miraculos unde se pastrasera, cu incapatanare, in plina perioada comunista, rigoarea si politetea, inteligenta si profesionalismul, spiriutul european si traditia romaneasca. Acolo erau profesori de o statura intelectuala care ma mai uluieste si astazi.

Cum citeste un actor? Citeste altfel decat inginerul sau medicul? Cauta in carti altceva decat restul lumii ?
Neindoios, citeste altfel! Citeste mai bine. Intelege reprezentarea vietii mai subtil decat alte persoane publice. Ati remarcat ca, in ultimii ani, politica de securitate si aparare, ca si politica interna si externa folosesc termenul "actor" atunci cand vorbesc despre un om politic, despre o tara sau despre o institutie internationala ? George Bush este un "actor politic", la fel si Vladimir Putin, NATO este un "actor", la fel Rusia etc. Actor, pentru ca arta reprezentarii influenteaza mult mai mult, in zilele noastre, mersul lucrurilor, si aceasta din trei motive : globalizarea, democratizarea a orice si descreierarea.

Dupa casatorie, ati trecut, voluntar sau nu, la genul istoric?
Da, evenimentele din viata personala imprima ritmul si directia descoperirilor literare. Cartile istorice au inceput sa aiba gust pentru mine atunci cand am descoperit ca avem un trecut, ca avem valori traditionale si ca exista Morala pe acest pamant; toate acestea s-au intamplat cand l-am cunoscut pe regele Mihai. Cu Majestatea Sa au venit, ca o mantie de semnificatii, istoria, memoria, morala, rabdarea si raspunderea.

Cum ati resimtit trecerea de la cartile adunate in biblioteca personala la cele din biblioteca "regala"?
Nu a fost nici o trecere. Cartile de valoare sunt aceleasi, si in biblioteca unui print si a unui cersetor.

Care e diferenta dintre biblioteca unui om obisnuit si o biblioteca princiara? Prin ce se deosebesc una de cealalta, daca se deosebesc?
In calatoriile oficiale am primit de multe ori volume splendide, unele de mare valoare (spirituala). Cei care mi le-au daruit nu au facut-o din apreciere pentru mine personal (cu cateva mici exceptii). Ei au facut acest dar, in mod simbolic, intregii natiuni romane. De aceea, impreuna cu ASR Principesa Margareta am hotarat ca toate aceste volume sa fie puse, in timp, la dispozitia publicului, iar la sfarsitul vietii noastre sa intre intr-un fond national de carte.

In concluzie, biblioteca princiara nu va "apartine" niciodata pe de-a-ntregul proprietarilor regali, ci natiunilor care le-au ingaduit principilor sa fie principi.

Spuneti-ne cateva dintre titlurile preferate. Sau, dintre autorii preferati.
Fareed Zakaria, analist politic american, a scris, de curand, o carte de referinta: "The Future of Freedom. Illiberal Democracy at Home and Abroad", la fel Joseph Nye, autorul cartii intitulate "Soft Power" sau ultima biografie a lui Juan Carlos al Spaniei, scrisa de Paul Preston si intitulata "Un rege al poporului".

Ca literatura, raman la J.D. Sallinger, laureat al premiului Nobel, autor a doua carti monumentale: "Noua povestiri" si "De veghe in lanul de secara".

Ce a nascut aceste preferinte? Stilul autorului? Subiectul propus? S-au nascut ele dintr-un interes de ordin subiectiv sau strict obiectiv?
Amandoua: interes subiectiv, pentru ca viziunea autorilor despre lume si despre timpul prezent au atins felul meu de a intelege lumea si prezentul; interes obiectiv, pentru ca sunt autori mari.

SANSA

"Un principe, mai ales unul in exercitiul unei functiuni oficiale, are mai multe sanse sa adune carti bune, daca are ochi pentru ele, in vizitele sale"

SPECIALIZARE

"Instrumentele care ofera azi un volum enorm de informatie utila nu mai imbraca forma cartii, ci a revistelor de specialitate, radio, tv sau Internet" - Princepele Radu Duda

INTRE SCENA SI POLITIC
L-am intrebat pe Principe daca fiecare etapa "literara" a vietii sale a fost cumva legata de evenimentele care-i marcau varsta biologica, de evenimentele de zi cu zi. Am aflat ca tineretea si maturitatea actorului Radu Duda au fost subordonate cultural profesiei. "Am trait douazeci si sapte de ani exclusiv pentru scena." Pe de alta parte, o data cu schimbarea statutului, Principele Radu Duda se indreapta, asa cum era firesc, asupra altui gen de literatura. "In ultimii noua ani am avut lecturi de istorie, politica si, mai recent, ale artei si stiintei militare". A doua motivatie a adoptarii altor genuri literare este aceea ca Principele a urmat trei scoli militare, la Bucuresti, in Germania si SUA. "Si ele mi-au indreptat atentia catre domeniile lor".
×