x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Carte Prinţesa sângeroasă a Transilvaniei, supranumită „femeia-vampir”

Prinţesa sângeroasă a Transilvaniei, supranumită „femeia-vampir”

20 Apr 2018   •   16:47
Prinţesa sângeroasă a Transilvaniei, supranumită „femeia-vampir”

Numele Anei Báthory, sora principelui Gabriel Báthory al Transilvaniei, a fost asociat cu magia neagră şi cu practica îmbăierii în sânge de fecioare cu scopul de a-şi păstra veşnic tinereţea.

Profesorul Vladimir Bogosavlievici a citit mai multe despre acest caz care a făcut vâlvă în epocă şi a ajuns până în faţa justiţiei. "Elisabeta Báthory avea o verişoară, Ana, care a locuit în casa din Piaţa Unirii, nr. 27. Se spunea că şi ea avea aceste obiceiuri de a ucide tinere slujnice, de a se îmbăia în sângele lor. De asemenea, a fost pusă sub oprobriu public din cauza vrăjitoriilor pe care le făcea.

A fost acuzată în epocă că şi-a ucis primul soţ şi multe altele, dar se pare că acuzaţiile erau lipsite de temei. Adevărata cauză era bogăţia ei: după toate procesele care i s-au intentat, averea i-a fost confiscată şi bineînţeles că a intrat în posesia principelui Gabriel Bethlen (că în timpul său, la început de secol XVII, au avut loc aceste procese de vrăjitorie)", spune Vladimir Bogosavlievic.

Iată care este adevărul despre sângeroasa prințesă a Transilvaniei.

×