x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Carte Răspunde corect şi câştigă cartea Căluțul alb

Răspunde corect şi câştigă cartea Căluțul alb

19 Dec 2016   •   11:16
Răspunde corect şi câştigă cartea Căluțul alb

Ne place să ne răsplătim cititorii pasionați de literatură, astfel că le oferim posibilitatea de a câştiga cărți de calitate, în ediţii de lux, oferi­te de Editura RAO. Săptămâna aceasta punem la bătaie volumul “Căluțul alb”. Ca să participi la tragerea la sorţi, trimite răspunsul corect la întrebarea “Cum o cheamă pe adolescenta care încearcă să salveze moşia vărului ei?” pe adresa de e-mail concurs@jurnalul.ro. Câştigătoarea de săptămâna trecută este Andreea Alecu.

 

O poveste clasică pen­tru copiii de toate vârstele, “Căluțul alb” este cartea preferată a autoarei J.K. Rowling și unul dintre vo­lumele care au inspirat se­ria “Harry Potter”. Basmul, publicat pentru prima dată în 1946 în Marea Britanie, spune povestea unei adolescente orfane care este nevoită să locuiască pe moșia unui văr, în vestul Angliei. Proprietatea este însă învălui­tă în mister și magie. Maria, tânăra eroină a cărţii, va afla curând că, pentru a salva acest tărâm vrăjit de un vechi blestem, are nevoie de ajutorul tuturor fiinţelor fermecate pe care le va cunoaște, începând cu misteriosul căluţ alb.

O carte care vă va aminti de copilărie și de poveștile clasice în care binele învinge întot­deauna. Scris de o autoare premiată, volumul a fost tradus în numeroase limbi și ecranizat în 1994 pentru televiziune (serial) și în 2008 pentru marele ecran. În 1946, datorită acestui volum, autoarea a câștigat Medalia Carnegie pentru “cea mai bună carte pentru copii“.

×