x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Carte Reacție atomică. Ziua în care cei mai puternici oameni de pe planetă au discutat despre BOMBA ATOMICĂ și ÎMPOTRIVA CUI va fi folosită

Reacție atomică. Ziua în care cei mai puternici oameni de pe planetă au discutat despre BOMBA ATOMICĂ și ÎMPOTRIVA CUI va fi folosită

30 Iul 2017   •   19:50
Reacție atomică. Ziua în care cei mai puternici oameni de pe planetă au discutat despre BOMBA ATOMICĂ și ÎMPOTRIVA CUI va fi folosită

Imediat după capitularea Germaniei naziste, în perioada 16 iulie – 2 august 1945, la Potsdam s-a reunit alianţa „Celor Trei Mari”: Stalin, Churchill şi Truman. Lucrurile trebuiau clarificate – Japonia încă se afla pe ordinea de zi, dar mai ales trebuia eliminată tensiunea care începea să se instaleze în rândul învingătorilor.

Una dintre principalele probleme dintre americani şi ruşi a reprezentat-o bomba atomică. Ziua crucială de pe agenda conferinţei se pare că a fost 24 iulie, când preşedintele Harry S. Truman a hotărât că liderul rus trebuia să fie înştiinţat de rezultatele pe care americanii tocmai le obţinuseră în privinţa construirii unei bombe atomice, aflăm din publicația on line Historia.ro.

În desfăşurarea Războiului Rece, se pare că modul în care „Cei Trei Mari” au receptat vestea americanilor din 24 iulie a fost una, am putea spune, decisivă. Mai mulţi oficiali americani, britanici şi ruşi au descris ziua cu pricina în cărţi sau în propriile jurnale.

Preşedintele SUA, Harry S. Truman:

„Pe 24 iulie, am menționat ocazional lui Stalin că avem o nouă armă distructivă de o forţă neobișnuită. Premierul rus nu a arătat niciun interes deosebit. Tot ce a spus a fost că a este bucuros să audă asta și speră că o vom folosi bine împotriva japonezilor”.

Premierul Marii Britanii, Winston Churchill:

..............

Citește mai  mult despre Ziua în care cei mai puternici oameni de pe planetă au discutat despre BOMBA ATOMICĂ și ÎMPOTRIVA CUI va fi folosită

×