x close

Scriitorul Ken Follett: Sunt ateu, dar merg la biserică

0
Autor: Oana Portase 06 Noi 2017 - 13:30
Scriitorul Ken Follett: Sunt ateu, dar merg la biserică Picasa
Vezi galeria foto


Celebrul scriitor de romane istorice Ken Follett a lansat recent al treilea volum din seria Kingsbridge. "Coloana de foc" ne prezintă lupta dintre catolici şi protestanţi în vremea domniei Reginei Elisabeta I a Angliei. Povestea este presărată şi cu poveşti de dragoste, planuri malefice ale unor spioni şi intrigile de la curtea reginei. Când stai de vorbă cu Follett, gândul îţi zboară la un profesor de istorie care pune multă pasiune în ceea ce face. Scriitorul spune că nu vrea să ia rolul unui profesor şi să ne dea lecţii de istorie, însă este fascinat de trecutul nostru. Religia este o temă importantă în romanele sale, dar Follett recunoaşte răspicat că este ateu. Romanul "Coloana de foc" a fost tradus în România de Editura RAO şi se găseşte în librării.

Domnule Follett, este o onoare să vă am alături de mine, vă mulţumesc foarte mult. În primul rând vreau să vă întreb, acum că a treia carte din seria Kingsbridge a fost lansată cum vă simţiţi?

Ken Follett: În primul rând, sunt foarte mândru. Oamenii iubesc această serie şi mă bucur foarte mult că am reuşit să le fac din nou pe plac. Mă simt, într-un fel, triumfător.

Aveţi emoţii în legătură cu reacţia cititorilor?

Ken Follett: Da, pentru că multe persoane îmi citesc cărţile înainte să fie publicate şi să apară în librării, dar vorbim de profesionişti. Deci nu se pun la socoteală. Şi aştept până când oamenii plătesc pentru cărţi şi le iau acasă şi apoi îmi scriu un e-mail, un tweet sau postează pe Facebook. Şi dacă îmi spun că le place cartea, atunci chiar cred că este un succes.

Ce o să descoperim în "Coloana de foc"?

Ken Follett: În primul rând, faptul că primul serviciu secret al Angliei a fost înfiinţat de Regina Elisabeta I a Angliei în secolul al XVI-lea, iar acest lucru m-a intrigat pentru că spionii şi agenţii secreţi din secolul XVI, deşi arătau complet diferit, cu gulerele lor şi bărbile, făceau toate lucrurile pe care CIA şi MI5 le fac în ziua de azi. Urmăreau oamenii, făceau liste cu persoane suspecte, care ar putea fi terorişti, interceptau mesaje, decodau mesaje. Era în multe feluri similar cu ce fac spionii în secolul XXI. Mi s-a părut intrigant.

De asemenea, sunt voci care ar putea spune că este o carte despre religie. Lăsând la o parte spionii şi poveştile de dragoste, este o carte despre religie?

Ken Follett: Este de fapt despre lupta pentru libertate religioasă. Pentru că ciocnirea dintre catolici şi protestanţi nu mai este interesantă în ziua de azi. Nimănui nu-i pasă. Nimeni nu mai vrea în ziua de azi să omoare pe cineva pentru că este catolic sau protestant, dar ne pasă foarte mult de libertatea religioasă, de dreptul de a-L venera pe Dumnezeu în orice fel dorim, nu în felul în care un rege ne spune. Un drept extrem de important. Acest lucru m-a interesat foarte mult. În secolul al XVI-lea a început lupta pentru libertate religioasă. Bineînţeles că această bătălie nu s-a încheiat. Sunt multe locuri în lume unde nu există libertate religioasă, dar am făcut nişte progrese, nu-i aşa?

Vă puteţi imagina o lume fără religie?

Da, mi-o imaginez tot timpul. Mai importantă pentru mine este o lume fără opresiune. O lume în care oamenii sunt liberi. Liberi să spună ce doresc, să meargă la orice biserică, templu sau moschee vor. Liberi să publice orice fel de ziar. Liberi să spună ce vor la televizor.

Scrieţi despre religie. De asemenea, religia a avut un impact puternic în copilăria dumneavoastră. Ce reprezintă religia pentru dumneavoastră în prezent?

Am încetat să mai cred în religia părinţilor mei când aveam 18 ani. Sunt ateu, dar uneori mă descriu ca fiind un ateu diferit pentru că îmi place să merg la biserică. Poate suna ciudat, dar îmi place arhitectura bisericilor şi muzica. Este o experienţă care-ţi taie răsuflarea, este ceva spiritual, dar nu cred că poţi clădi un sistem de credinţă bazat doar pe o experienţă spirituală.

În secolul al XVI-lea vedem puterea religiei, puterea unor politicieni vicleni, puterea unor căsnicii aranjate şi vedem de asemenea lupta oamenilor pentru libertate. Se pare că lucrurile nu s-au schimbat foarte mult. Este în natura noastră să ne luptăm pentru absolut orice?

Cred că greşeşti. Lucrurile s-au schimbat. Gândeşte-te la secolul XVI când în toate ţările europene era normal să omori persoanele care erau de altă religie. Normal! Era normal să torturezi oamenii. Normal! Bineînţeles că astfel de lucruri se mai întâmplă. Există crime, crime în masă, oameni torturaţi, sclavie, dar nu mai este normal să faci aşa ceva, este ilegal. E ilegal chiar şi pentru poliţişti să tortureze oameni în majoritatea ţărilor europene. Deci am făcut nişte progrese. Nu mai este atât de rău ca pe vremuri. Nu am încheiat această bătălie, dar înaintăm destul de bine.

Cu ce aţi vrea să rămână cititorii din cartea dumneavoastră?

Cel mai important este să pună cartea jos, să-şi sune imediat cel mai bun prieten şi să spună "Trebuie să citeşti această carte!".

Trebuie să spun că este o carte destul de greu de ridicat, dar şi de lăsat apoi din mână.

Mulţumesc.

Cât timp v-a luat să o scrieţi?

Trei ani. În primul an, m-am ocupat de planificare şi documentare. În al doilea an am scris prima variantă de manuscris. Am arătat manuscrisul multor persoane, inclusiv unor istorici care mi-au sugerat anumite schimbări. Apoi am scris-o din nou în al treilea an.

Care parte este mai dificilă pentru dumneavoastră: documentarea sau scrisul?

Scrisul este cu siguranţă mai dificil. Toţi scriitorii preferă să facă documentare pentru că este mult mai uşor decât să scrii cartea.

A fost vreun moment în care v-aţi gândit "Nu pot să fac asta"?

La fiecare carte există un moment, undeva în mijlocul procesului, când te gândeşti "De ce ar vrea cineva să citească asta?". Am vorbit şi cu alţi autori, şi ei simt acelaşi lucru. Cumva pierzi din vedere motivul pentru care o faci şi brusc ţi se pare că scrii ceva fără valoare. Tot ce poţi să faci este să scrii în continuare, pentru că acel sentiment o să dispară în cele din urmă şi o să recapeţi rostul a ceea ce faci.

În timpul documentării, ce v-a şocat cel mai mult despre felul în care oamenii trăiau în secolul al XVI-lea?

Am fost şocat să descopăr că Reginei Elisabeta îi plăcea să participe la un spectacol denumit "Momeala ursului". Este un spectacol în care o haită de câini înfometaţi atacă un urs, iar oamenii pariază dacă ursul omoară câinii sau invers, o idee teribilă. Ar fi un concurs ilegal în ziua de azi în majoritatea ţărilor, dar le plăcea în secolul XVI, iar Reginei Elisabeta îi plăcea să meargă să privească acest spectacol. Cumva e surprinzător că o femeie atrăgătoare, sexy, tânără şi bine educată ar alege să vadă aşa ceva. Îţi poţi imagina o gaşcă de băieţi care se îmbată şi pariază dacă ursul va fi ucis sau nu, dar ideea că o femeie atrăgătoare şi inteligentă se bucură la acelaşi spectacol este şocantă.

A fost greu să luaţi evenimente istorice reale şi să le transpuneţi prin ochii unor personaje fictive?

Nu este dificil. Nu. Trebuie să stabileşti nişte limite clare, iar regula mea este să nu nesocotesc istoria. N-aş pune ceva în roman care nu s-ar fi putut întâmpla în realitate. Sau n-aş schimba niciodată data unei lupte. Regula mea este să respect aceste lucruri, să respect istoria şi să ţes personajele fictive prin istorie. Este o abilitate, o artă, dar nu e o provocare mare.

Ştiţi sfârşitul încă de când vă apucaţi de scris sau lăsaţi povestea să curgă?

Nu las niciodată povestea să curgă de la sine, ştiu întotdeauna finalul încă de la început.

Spuneţi-mi ceva despre ritualul zilnic de scris. Când scrieţi, unde scrieţi, ce vă inspiră?

Îmi place să încep dimineaţa devreme, pe la ora 7.00. Am trei case şi în fiecare dintre ele există câte o bibliotecă. Îmi place să îmi petrec timpul în biblioteci când scriu. Îmi place să fiu înconjurat de cărţi. Dar nu este obligatoriu pentru că mi-am început cariera ca jurnalist, aşa că m-am obişnuit să scriu în încăperi zgomotoase, pline de oameni care dau telefoane, ţipă etc. Acum că avem laptopuri, îmi iau laptopul la aeroport şi cât aştept avionul mai scriu un capitol. Mediul în care scriu nu contează foarte mult pentru mine.

Personajele din cărţile dumneavoastră vă vizitează în vis? Visaţi despre ce scrieţi?

Nu cred că am visat vreodată despre ce scriu. Inventez personajele astfel încât să aibă parte de aventuri. Nu poţi scrie un roman incitant despre oameni timizi şi precauţi. Trebuie să fie îndrăzneţi, trebuie să fie curajoşi, trebuie să-şi asume riscuri. Dacă nu intră în bucluc, atunci nu ai o poveste.

Aţi intrat vreodată în pană de idei?

Bat în lemn. Niciodată!  Nu mi s-a întâmplat niciodată şi poate că sunt norocos şi nu mă voi lovi niciodată de aşa ceva.

Este ultima carte despre oamenii din Kingsbridge sau ne veţi duce înapoi în Kingsbridge în curând?

Într-o zi cu siguranţă voi mai scrie despre Kingsbridge, încă nu am luat o hotărâre în legătură cu următoarea mea carte, aşa că nu ştiu când o să apară următorul roman despre Kingsbridge, dar va fi încă unul cu siguranţă.

În timpul filmului de prezentare aţi spus ceva ce m-a impresionat "Să nu ştiu este un obstacol pentru imaginaţia mea". Folosiţi date istorice şi pentru a vă educa cititorii sau vorbim doar de background pentru personaje?

Cititorilor le place istoria exactă din cărţile mele, dar nu este motivul principal pentru care citesc cărţile. Citesc cărţile pentru că poveştile sunt intrigante şi se bucură de ele. Dar le place şi sentimentul că atunci când au terminat cartea, au şi învăţat ceva. Este un bonus. Mă abţin mereu să spun că sunt un fel de profesor pentru că sună plictisitor. Ideea principală este ca povestea să fie interesantă şi incitantă, iar informaţiile istorice sunt un bonus. 

Care este următorul dumneavoastră proiect? La ce lucraţi?

Lucrez la o carte. Am terminat "Coloana de foc" anul trecut de Crăciun şi de atunci lucrez la o nouă idee, dar încă nu sunt decis. Nu spun despre ce e vorba.


 

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 





Mai multe titluri din categorie

Liviu Vârciu și Andrei Ştefănescu fac mărturisiri despre competiție

Liviu Vârciu și Andrei Ştefănescu fac mărturisiri despre competiție
Vedetele care au acceptat provocarea „Asia Express”, emisiune ce debutează în primăvara 2018 pe Antena 1, se confruntă deja cu greutățile unui stil de viață cu care nu sunt obișnuiți, iar suma...

Narcisa Stănescu revine în Bootcamp, la ”X Factor”, încărcată cu daruri pentru jurați

Narcisa Stănescu revine în Bootcamp, la ”X Factor”, încărcată cu daruri pentru jurați
Galerie Foto După ce prezența sa a uluit o țară întreagă, Narcisa Stănescu, revine la ”X Factor”, de această dată în Bootcamp, încercând să își câștige locul și în...

Lady Gaga, Ștefan Bănică, Tom Jones, Gina Lollobrigida și Tarkan cântă la “Te cunosc de undeva!”

Lady Gaga, Ștefan Bănică, Tom Jones, Gina Lollobrigida și Tarkan  cântă la “Te cunosc de undeva!”
Galerie Foto Gala vedetelor din toate timpurile continuă sâmbătă, 25 noiembrie, de la ora 20.00, la Antena 1, într-o nouă ediție “Te cunosc de undeva!”, jurizată de Ozana Barabancea, Andreea Bălan,...

Corina Chiriac, în lacrimi la catafalcul Stelei Popescu

Corina Chiriac, în lacrimi la catafalcul Stelei Popescu
Trupul neînsufleţit al Stelei Popescu a fost adus vineri, la Teatrul „Constantin Tănase”, unde sute de persoane au mers să îi aducă un omagiu artistei care s-a stins subit, la vârsta de...

Ștefan Bănică și-a ales cei patru băieți care vor intra la duel, la ”X Factor”

Ștefan Bănică și-a ales cei patru băieți care vor intra la duel, la ”X Factor”
Galerie Foto După o etapă de Bootcamp plină de emoții, juratul ”X Factor” Ștefan Bănică și-a ales cei patru băieți care vor trece în etapa următoare a concursului, cea a Duelurilor. Radu Mitrea, un...

13 premiere naționale la HipTrip Travel Film Festival 2017

13 premiere naționale la HipTrip Travel Film Festival 2017
4 zile de festival, 15 filme, dintre care 13 în premieră națională, 2 propuneri la Premiile Oscar, 5 documentare și o docu-ficțiune, 2 filme românești și 17 țări implicate în realizarea...

De la 0 RON, la două bile norocoase pe suma de 150.000 RON

De la 0 RON, la două bile norocoase pe suma de 150.000 RON
Galerie Foto Echipa care a intrat în platoul ,,The Wall- Marele Zid” a cucerit din primul moment, căci povestea lor de dragoste, posibilă printr-o frumoasă coincidență a destinului, a fost primul semn că cei doi...

Arhitectura României Mari, la Palatul Noblesse, din București

Arhitectura României Mari, la Palatul Noblesse, din București
Galerie Foto Un film documentar și o expoziție de fotografii au fost prezentate în premieră, joi, la Palatul Noblesse, din București, în cadrul proiectului “Arhitectura României Mari”. Asociația...

Stela a plecat printre stele

Stela a plecat printre stele
Actriţa Stela Popescu a fost găsită moartă, ieri, la domiciliul ei din Bucureşti, medicii sosind la câteva ore după ce aceasta îşi pierduse viaţa. Artista urma să împlinească 82 de ani pe 21...

Actrița Cristina Stamate, internată de urgență în spital

Actrița Cristina Stamate, internată de urgență în spital
Actrița Cristina Stamate se află internată în stare gravă la Spitalul Floreasca. Potrivit lui Alis Grasu, managerul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Bucureşti, actrița leșinase, avea tensiune scăzută...

Dorel Vişan: Stela Popescu a fost o artistă unică

Dorel Vişan: Stela Popescu a fost o artistă unică
Actorul Dorel Vişan a declarat joi, pentru AGERPRES, că Stela Popescu a fost o artistă unică, care "a făcut parte din categoria artiştilor mari".  "Îmi vine greu să vorbesc despre...

Ion Dichiseanu despre Stela Popescu: "Nu-mi găsesc cuvintele"

Ion Dichiseanu despre Stela Popescu: "Nu-mi găsesc cuvintele"
Actorul Ion Dichiseanu a declarat joi, că "trăim clipe cumplit de grele" atunci când apare vestea decesului unui coleg, mai ales unul de talia Stelei Popescu.   "Nu-mi găsesc...

GALERIE FOTO - Stela Popescu, drumul actriței din Basarabia până la statutul Doamna Teatrului de Revistă

GALERIE FOTO - Stela Popescu, drumul actriței din Basarabia până la statutul Doamna Teatrului de Revistă
Galerie Foto Actriţa Stela Popescu s-a născut la 21 decembrie 1935, la Slobozia-Hodorogea, Orhei, Basarabia. S-a născut într-o familie de învăţători, iar prima amintire pe care o avea bine întipărită...

Florin Piersic este distrus după aflarea veştii morţii artistei Stela Popescu

Florin Piersic este distrus după aflarea veştii morţii artistei Stela Popescu
Florin Piersic este şocat de această veste cutremurătoare: ” Sunt uluit sunt temrinat, acum am aflat, de 10 minute, și nu-mi vine să cred. Acum câteva zile povesteam de una și de alta și uitați...

Alexandru Arşinel a izbucnit în plâns, la aflarea veştii că Stela Popescu a murit

Alexandru Arşinel a izbucnit în plâns, la aflarea veştii că Stela Popescu a murit
Actriţa Stela Popescu, în vârstă de 82 de ani, a murit. Primele informaţii arată că actriţa a fost găsită decedată în locuinţa sa. Echipajul SMURD sosit la faţa locului a constatat...
Serviciul de email marketing furnizat de