Un roman ghinionist, dar şi norocos

Miercuri, 9 martie, apare romanul "Risipitorii", de Marin Preda. Poeta şi criticul literar Oana Soare, semnatară a unei interesante prefeţe a actualei ediţii BPT, vorbeşte despre acest "roman de ruptură", esenţial în definirea profilului scriitorului.

●Jurnalul Naţional: În creaţia lui Marin Preda, "Risipitorii" este un "roman de ruptură". Ruptură dintre ce şi ce? De ce este obligatorie o astfel de lectură, pentru a-l defini pe Marin Preda, fie şi pentru cei care consideră că acest scriitor înseamnă doar "Moromeţii" şi "Cel mai iubit dintre pământeni"?

Oana Soare: "Risipitorii" este un roman de ruptură în raport cu "Mo­ro­meţii", deoarece propune o altă te­matică, un alt univers, o altă formulă epică şi un alt stil. "Moromeţii" era un roman cu o tematică rurală, o monografie a satului românesc, aşa cum a repetat îndelung critica. În plus, ro­ma­nul se încheagă în jurul unui punct pu­ternic şi central, care este perso­na­jul Ilie Moromete. "Risipito­rii" este un roman psihologic, în care ca­drul epic se mută în mediul ci­tadin. În plus, scrierea nu mai este conce­pu­tă în jurul unui personaj central, ci în ju­rul mai multor personaje, gru­pate în perechi antitetice. Aşadar, este o mare diferenţă între o mono­gra­fie a sa­tului românesc şi un roman de de­tec­tivistică psihologică, cu o construcţie poliedrală. "Risipitorii" re­pre­zintă o bună lectură pentru cel care vrea să vadă cum Marin Preda în­­vaţă să scrie roman psihologic. Pe de altă parte, profilul unui scriitor ne apa­re cu atât mai tulburător dacă îl pri­vim prin aceste scrieri-experiment, şi nu doar prin romanele sale cano­nice.

● V-aţi intitulat prefaţa romanului "Risipitorii" a actualei apariţii din colecţia Biblioteca pentru toţi "Un roman ghinionist şi totodată norocos". De ce?

Un roman ghinionist deoarece a presupus o trudă de zece ani, iar scriitorul nu a fost mulţumit nici de ultima variantă. Apoi, un roman ghi­nionist deoarece, în chip inexplicabil, Marin Preda se ambiţionează să folosească, în prima parte a scrierii, formula romanului industrial, un gen cultivat în epocă (începutul anilor ’60). Am spus "se ambiţionează", deoarece scriitorul ar fi putut renunţa, cu timpul, la această formulă, care cauzează şi principalele riduri pe care această scriere le are. Îndepărtat acest cadru industrial, obţinem însă un bun ro­man psihologic. Un roman norocos, deoarece este profitabil pentru un scriitor să îşi asume asemenea ex­pe­rimente, asemenea experienţe, de­oa­rece are astfel acces la o serie de eşe­curi, victorii, dileme, angoase de crea­ţie. Un roman norocos, pentru că l-a ferit de un pericol, acela al au­to­pastişării. "Moromeţii", ca orice ca­podoperă, are un puternic efect asu­pra propriului creator, riscă să-l hip­notizeze; de aceea o bună soluţie este chiar aceea de a schimba cu 180 de grade tematica, problematica, stilul epic.

● Se ştie că Marin Preda era un scriitor extrem de meticulos, atent la stil, erudit, pretenţios la propria scriitură. Totuşi, nici unul dintre romanele sale n-a avut parte de un asemenea "tratament", exceptând "Risipitorii", pe care l-a rescris de patru ori. Care ar fi diferenţele specifice între variante, pe care o preferaţi şi de ce?

Între a treia şi a parta variantă există doar modificări de ordin stilistic. Între primele trei variante există însă modificări semnificative, încât ai senzaţia că citeşti un roman cu trei finaluri diferite. Diferenţele sunt de scenariu epic, implicând modificări în biografia personajelor, ceea ce antrenează, inevitabil, redefinirea şi reconsiderarea lor. Spre exemplu, în primele două variante, după ce ieşea din spital, Constanţa se căsătorea cu doctorul Sârbu. Ceea ce nu înseamnă doar că în primele două variante există câteva capitole în care îi urmăream pe cei doi întâlnindu-se la Tuşnad, descoperindu-se, îndră­gos­tindu-se unul de altul, ci mai ales fap­tul că aceste personaje erau pro­iec­tate altfel. Este o mare diferenţă între o Constanţă căsătorită cu docto­rul Sârbu, personaj cu un statut apar­te în roman, şi o Constanţă căsătorită cu altcineva (personaj care rămâne ne­cunoscut pentru cititor).

În primele do­uă variante, doctorul Munteanu era gândit ca ins fără scrupule de or­din moral; începând cu cea de-a treia variantă, acestui personaj i se acordă com­plexitate, atribuindu-i-se o tenta­t­ivă de suicid, ca o consecinţă firească a greşelilor sale în gestionarea pro­priu­­lui eu. Există diferenţe şi între pri­mele două variante: în prima i se acor­dă mai multă importanţă perso­najului doctorului Munteanu. Cea mai reuşită din punct de vedere este­tic este ultima versiune a scrierii; preferata mea rămâne însă prima variantă, în care Constanţa şi primul ei soţ, doctorul Munteanu, sunt centrii romanului.

● Cu trimiteri sau apropieri autobiografice (discursul epic se tran­sformă, o dată cu acest roman, într-unul aproape poetic), "Risipitorii" are ingredientele unui roman psihologic (?). La ce roman (unul sau poate mai multe) din literatura universală vă gândiţi atunci când recitiţi "Risipitorii", din punctul de vedere al cheii de lectură a scrierii?

Da, "Risipitorii" este un roman psihologic, care îşi propune sondarea cazurilor de conştiinţă. Este cea mai dostoievskiană scriere a lui Marin Preda. Unii critici au făcut şi unele analogii, însă nu cu alte romane din literatura universală, ci cu filme. Spre exemplu, Eugen Simion, un foarte bun cunoscător şi comentator al operei lui Marin Preda, a asemănat acest roman, pornind de la personajul Constanţa, cu filmul "Persona" al lui Ingmar Bergman.