x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film  A 71-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes va avea loc în perioada 8-19 mai 2018

 A 71-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes va avea loc în perioada 8-19 mai 2018

22 Noi 2017   •   21:30
 A 71-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes va avea loc în perioada 8-19 mai 2018

Cea de-a 71-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes se va desfăşura în perioada 8-19 mai 2018 şi va începe cu o zi mai devreme faţă de debutul tradiţional al evenimentului, ce avea loc de regulă într-o zi de miercuri. Evenimentul din 2018 va avea însă o durată identică cu aceea din anii precedenţi, au anunţat miercuri organizatorii francezi, citaţii de AFP.


Ceremonia de deschidere va avea loc marţi seară, pe 8 mai, în timp ce palmaresul festivalului va fi anunţat la gala de închidere, programată pentru sâmbătă, 19 mai. De obicei, Festivalul de la Cannes debuta într-o zi de miercuri, iar trofeul Palme d'Or era anunţat în mod tradiţional în seara zilei de duminică.

"După ediţia aniversară din 2017, festivalul deschide un nou capitol în istoria sa. Dorim să reînnoim pe cât va fi posibil principiile noastre de organizare, continuând în acelaşi timp să punem întrebări cinematografiei din epoca noastră şi să fim alături de bulversările sale", a subliniat într-un comunicat de presă Pierre Lescure, preşedintele Festivalului de Film de la Cannes, considerat cel mai important eveniment de profil din lume.

"Acest calendar nou ne permite să reechilibrăm cele două săptămâni ale evenimentului şi să îi dinamizăm desfăşurarea. Începerea festivalului într-o zi de marţi va permite adăugarea unei ceremonii de gală înainte de primul weekend al festivalului şi organizarea unor avanpremiere ale filmului de deschidere în întreaga Franţă", se afirmă în acelaşi comunicat.

Gala prin care este anunţat palmaresul de pe Croazetă, sâmbătă seară, a fost devansată cu o zi pentru "a-i spori prestigiul, oferind în acelaşi timp filmului de închidere o mai bună expunere", au explicat organizatorii festivalului.

La cea de-a 70-a ediţie a Festivalului de film de la Cannes, trofeul Palme d'Or a fost atribuit lungmetrajului suedez "The Square", regizat de Ruben Ostlund, care a fost în acelaşi timp filmul care a închis evenimentul. AGERPRES/

×
Subiecte în articol: Festivalului de Film de la Cannes