x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film Câștigă bilete la filmul ”CHIPs: Poliţişti de belea”

Câștigă bilete la filmul ”CHIPs: Poliţişti de belea”

24 Mar 2017   •   10:00
Câștigă bilete la filmul ”CHIPs: Poliţişti de belea”

Jon și Frank s-au înrolat în patrula de poliție autostrăzi. Primul, fost motociclist profe­sionist scos din circuit din cauza accidentelor multiple, vrea să-și refacă viața și căsnicia, iar cel de-al doilea e agent sub acope­rire. Cei doi devin parteneri, însă mai mult se ceartă decât colaborează.

 

Cum participi

Jurnalul Naţional şi Freeman Entertainment te invită la film! Trimite un e-mail pe adresa concurs@jurnalul. ro, cu răspun­sul corect la întrebarea “Ce meserie a avut Jon, unul dintre cei doi eroi ai filmului?” şi poţi câş­tiga două bilete la această comedie. Biletele sunt valabile la Cine Globe din Auchan. Câştigătoarea de săptămâ­na trecută este Cristiana Călinescu Fodor.

 

Alte lansări ale săptămânii

Fata necunoscută

Într-o sea­ră, după ce programul s-a terminat, o doctoriță aude soneria, dar nu răspunde. În ziua urmă­toare, poliția o informează că o tânără a fost găsită moartă la ușa ei. Copleșită de remușcări, doctorița va începe o investi­gație pe cont propriu pentru identificarea femeii care a fost ucisă.

 

Viață, primele semne

O capsulă de pe Marte este recupera­tă pe o staţie spaţială, iar cercetătorii descoperă că aceasta conţine prima dovadă de viaţă extraterestră. Doar că organismul se dezvoltă neaş­teptat, evadează şi apoi îi ucid pe membrii echipajului. Viaţa pe Terra e ameninţată cu extincţia.

×