x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film Cea mai bine plătită actriţă din lume e eroina din seria 'Hunger Games'

Cea mai bine plătită actriţă din lume e eroina din seria 'Hunger Games'

21 Aug 2015   •   14:02
Cea mai bine plătită actriţă din lume e eroina din seria 'Hunger Games'
Sursa foto: Jennifer Lawrence / Foto: facebook.com

Actriţa Jennifer Lawrence, cunoscută din seria 'Hunger Games', este cea mai bine plătită actriţă la nivel mondial în acest an, cu venituri de 52 de milioane de dolari, potrivit estimărilor revistei Forbes.

Anul trecut Jennifer Lawrence ocupa poziția a doua în topul celor mai bine plătite actrițe. Ea a câștigat într-un an cu 17 milioane de dolari mai mult decât actriţa Scarlett Johansson, aflată pe locul secund, care a jucat în 'Lucy' și 'Avengers: Age of Ultron', filme care au generat încasări mari la nivel internaţional, scrie upi.com, citat de antena3.ro.

Pe locul trei, cu 23 de milioane de dolari, se află actriţa Melissa McCarthy din comedia 'Spy'.

Aflată anul trecut în fruntea clasamentului, Sandra Bullock, care şi-a împrumutat vocea unui personaj din filmul 'Minions', ocupă în acest an poziţia a 15-a, cu numai 8 milioane de dolari.

Singura actriță străină de la Hollywood care a reușit să intre anul acesta în clasamentul Forbes este chinezoaica Bingbing Fan, cunoscută pentru rolul Blink din 'X-Men: Days of Future Past'.

Forbes a dat publicităţii anterior lista actorilor cu cele mai mari venituri din acest an, Robert Downey Jr. fiind cel mai bine plătit actor de la Hollywood, cu 80 de milioane de dolari.

×