x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film Cele mai noi filme din Hexagon, aduse de Festivalul Filmului Francez în cinematografele româneşti

Cele mai noi filme din Hexagon, aduse de Festivalul Filmului Francez în cinematografele româneşti

08 Noi 2017   •   21:30
Cele mai noi filme din Hexagon, aduse de Festivalul Filmului Francez în cinematografele româneşti
Sursa foto: Kulka/

Festivalul Filmului Francez (FFF), ajuns anul acesta la a 21-a ediţie, începe joi, la Cinema "Elvire Popesco" din Bucureşti, urmând ca filmele aduse de acest eveniment să poată fi văzute, între 9 şi 19 noiembrie, pe ecranele din nouă mari oraşe din România.


Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, joi, la ora 20,45, Festivalul Filmului Francez debutează cu mult apreciatul "Django", în regia lui Etienne Comar.

"Filmul aduce în faţa spectatorilor o poveste pe cât de incredibilă, pe atât de necunoscută din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, cea a celebrului muzician Django Reinhardt, cel care a schimbat spiritul swingului şi al jazzului", spun organizatorii.

FFF îşi reinventează, şi anul acesta, secţiunile care l-au făcut popular în rândul cinefililor. Şase filme de debut, alese dintre cele mai interesante prime creaţii cinematografice apărute în ultima vreme, îşi vor disputa preferinţele publicului în cadrul secţiunii "Competiţie". Câţiva dintre regizorii acestor pelicule se vor afla, de altfel, în România pentru a explica mizele demersului lor artistic: Lila Pinell şi Chloé Mahieu, realizatoarele filmului "Kiss & Cry" - la Bucureşti; Morgan Simon, regizorul peliculei "Compte tes blessures" (Numără-ţi rănile) - la Bucureşti şi la Cluj-Napoca.

"Premiul publicului TV5 MONDE" va recompensa filmul cel mai apreciat de spectatori, producţia urmând să fie distribuită în toate cinematografele din România.

"Aşteptat ca de obicei cu nerăbdare, programul Săptămânii Cahiers du cinéma - realizată în colaborare cu cea mai importantă revistă de cinema din Franţa - are ca punct de pornire ideea de 'arhitectură'. Selecţia propusă de Joachim Lepastier, critic de film la Cahiers du cinéma, întoarce pe toate feţele sensurile noţiunii de 'arhitectură' pentru cea de a 7-a artă - de la decorul concret la structura conceptuală sau la arhitectura unei opere filmice", se mai arată în comunicat.

Nu în cele din urmă, Panorama invită publicul român să vadă cele mai noi şi mai bune creaţii ale cinematografiei franceze actuale, producţii îndelung aplaudate de critici şi de public, cu ocazia marilor festivaluri de pe mapamond.

Festivalul va fi încheiat de proiecţia filmului "Rodin", de Jacques Doillon, în Gala de închidere, care va avea loc în 16 noiembrie, la ora 21,00, la Cinema "Elvire Popesco". Producţia s-a aflat în competiţia oficială a Festivalului de la Cannes 2017, fiind un omagiu pe care FFF îl aduce marelui sculptor francez.

Una dintre principalele atracţii ale celei de a 21-a ediţii a Festivalului Filmului Francez va fi însă secţiunea "Realitatea virtuală". Un program experimental atât în ceea ce priveşte forma, cât şi selecţia, care va fi disponibil doar la Bucureşti în acest an şi care va deschide noi piste de reflecţie asupra evoluţiei cinematografului spre noile versiuni hi-tech de mâine, modelate de realitatea virtuală, ficţiunile interactive, webdocumentarele etc.

FFF se va desfăşura, pe lângă Bucureşti şi Cluj-Napoca, în Arad, Braşov, Buzău, Constanţa, Iaşi, Ploieşti, Timişoara. AGERPRES

×