Dacă lacrimile ar plânge…

Un singur gest poate să-ţi schimbe destinul. Pentru totdeauna. Poate fi o mân­gâiere, un sărut, o atingere... Sau poate fi iubi­rea, cea care ne duce "Atât de aproape de cer". Unul dintre cele mai frumoase filme de dragoste, din care înveţi să preţu­ieşti o "rădăcină de viaţă". 

Vi s-a întâmplat să vă întâlniţi cu dragostea în tren? Vi s-a în­tâm­plat să vă cioc­niţi cu fericrea şi bunătatea în autobuz? Dacă eşti o fire romantică îţi vei imagina un astfel de scenariu. Dacă eşti mai pragma­tic nu-ţi vei pune astfel de între­bări poate fără logică, dar… Mă în­treb de câte ori o poveste de dra­goste, în realitate sau în filme, începe de la o privire.

Un film de suflet pentru toţi cei care au urcat şi au coborât treptele iubirii. Un film care te face să crezi că acolo unde dragoste nu e, nimic nu e! O poveste care ţi se dezvăluie şi te învăluie, te înalţă, te face să visezi şi să crezi. Rămâi "atât de aproape de cer" şi vei realiza că până şi lacrimile ar putea plânge… de iubire.

O PARTE DE VIAŢĂ. Întors din al doilea război mondial, tânărul soldat Paul Sutton (Keanu Reeves) se întoarce acasă, la soţia sa. Acel loc care îţi aduce liniştea, fericirea, echilibrul. De multe ori, dar nu întotdeauna. O mare de oameni îşi aşteaptă rudele din război. Pe un dig imens acoperit parcă de nori acest tânăr soldat e singur. Deşi căsătorit, pe el nu-l aşteaptă nimeni… Ajunge acasă, unde îşi găseşte soţia foarte sumar îmbrăcată. Betty repeta un rol. Uimită, sare în braţele so­ţului său imediat ce îi aude gla­sul. Nu se aştepta şi nu-l aştepta. Cel puţin, nu pe el. Acea femeie cu care era căsătorit, căreia îi scri­sese din război aproape în fiecare zi despre tot ce şi-ar dori să reali­zeze împreună pare acum o străină. Tipul de femeie care se ascunde sub masca durerii, dar nu pentru mult timp. Nu putea suporta gândul că soţul ei era în pericol, aşa că-i mărturiseşte că a îngropat scrisorile într-o cutie, fără să le citească. Acele scrisori în care el îşi pusese o parte din viaţă. Cât de puţine lucruri i-au mai rămas în comun cu tot ceea ce lăsase în urma sa! Urmează o noapte de amor, iar a doua zi de dimineaţă el pleacă singur într-o călătorie de afaceri la Sacremento. Aşa cum îşi dorea soţia sa.

Numai că în drumul său o întâlneşte pe fiica unui bogat proprietar al unei podgorii. În tren se cunosc şi se ciocnesc, la propriu, cu iubirea! Victoria (Aitana Sanchez-Gijon) se în­toarce acasă de la colegiu (se pregătea de doctorat) pentru a participa la un eveniment tra­diţional al familiei sale: culesul viei. Frumoasa Victoria este ne­că­sătorită, dar însărcinată. Totodată este îngrozită de reacţia fa­miliei sale şi mai ales de cea a tatălui său (Giancarlo Giannini). Un om onorabil şi cunoscut în toată regiunea. Paul se oferă să-i fie soţ pentru o noapte. Aşa în­cepe o splendidă poveste de iu­bire. Şi tot aşa, ea va fi salvată. Doar pentru o singură noapte? Nu… Un şir de în­tâmplari îl fac pe Paul să rămână alături de Vic­toria, iar întoarcerea sa acasă se amână... Mereu.

ŞOAPTE DE ÎNGERI. Trei scene care te fac să tresari, să-ţi doreşti să fii măcar o dată în viaţă atât de iubit. Prima, se desfăşoară într-un cadru perfect. E noapte şi frig şi strugurii par a fi atinşi de îngheţ. Sunt comoara familiei şi trebuie salvaţi cu orice preţ. Oricât aş descrie această scenă, imaginea este mai presus de cuvânt. La fel ca şi imaginaţia. Proprietari şi angajaţi împing căldura focului cu aripi de îngeri pentru a încălzi via. Iar aripile lor, asemenea chipurilor şi privi­rilor, se sincronizează în cel mai frumos anotimp. Atunci când dragostea coboară pe pământ, parcă doar pentru ei. Pentru Paul şi Victoria. Cu aripi de îngeri, ei par să transmită mai mult decât căldură spre struguri. Transmit iubire.

Cea de-a doua se desfăşoară pe ritmuri de… struguri. O scenă cu parfum de femeie, frumuseţe şi puritate. După ce "ginerele" şi "socrul" se iau la întrecere cine culege mai repede via, ur­mează dansul femeilor măritate. Într-un vas imens ele trebuie să sfinţească strugurii. Dansând cu strugurii. Îmbibată de savoare şi plină de sucul dulce, Victoria îşi priveşte  îndelung soţul. Şi el la fel. Se apropie, se sărută, se îm­bră­ţişează. Şi atât. Misterul, blân­deţea şi iubirea se cer a fi desco­perite de fiecare…

Şi dincolo de iubire, de bună­tate, de tandreţe scena care te conduce "mai aproape de cer" este cea în care averea unei familii (viţa-de-vie) este năpăstuită de un incendiu provocat de tatăl Victoriei în încercarea de a-l omorî pe Paul. Cum poţi salva hectarele de viţă-de-vie doar în câteva minute, fără a avea la îndemână nimic? Este imposibil... În ciuda faptului că totul este mistuit de flăcări, Paul este cel care desco­peră singura rădăcină rămasă în viaţă. Cea care va reînvia un simbol, un dans, o poveste, o iubire.

Dar sfârşitul nu-i aici. Paul se va întoarce acasă la soţia sa. Oare se poate bucura vreodată cineva că divorţează? Oare poţi zâmbi atunci când îţi găseşti soţia în pat cu altcineva? Te poţi simţi fericit şi împlinit crescând un copil care nu este al tău, dar îi aparţine persoanei de care te-ai îndră­gostit din tot sufletul? Probabil că da. Pentru că iubirea înseamnă zâm­betul inocent al copilăriei, privirea tandră a femeii şi îmbră­ţişarea pătimaşă a bărbatului… Dragos­tea înseamnă totul. Chiar totul. Rămâne doar să descoperim ce înseamnă… totul.