x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film Filme de Cristi Puiu şi Radu Muntean, selectate la Cannes

Filme de Cristi Puiu şi Radu Muntean, selectate la Cannes

15 Apr 2010   •   00:00

Filmul "Marţi, după Crăciun", de Radu Muntean, şi "Aurora", de Cristi Puiu, vor avea premiera mondială la Festivalul Internaţional de Film de la Cannes (12-23 mai), în cadrul secţiunii Un Certain Regard, informează canalplus.fr, citat de Mediafax.

"Marţi, după Crăciun" este povestea unui bărbat care iubeşte două femei. Din distribuţia filmului fac parte Maria Popistaşu şi Mimi Brănescu. Filmul a obţinut un credit de 1.366.300 de lei (aproximativ 318.000 de euro), în urma concursului de proiecte organizat de CNC în 2008. Primul lungmetraj regizat de Radu Muntean a fost "Furia" (2002), urmat de "Hârtia va fi albastră" (2006) - nominalizat la Leopardul de Aur la Festivalul Internaţional de Film de la Locarno, în 2007, şi recompensat cu un premiu special la Cottbus Film Festival of Young East European Cinema - şi de "Boogie" (2008), recompensat, anul trecut, cu patru premii Gopo, pentru regie, roluri principale (Dragoş Bucur şi Anamaria Marinca) şi rol secundar masculin (Mimi Brănescu). "Boogie" a avut premiera mondială tot la Cannes, în secţiunea Quinzainne des Realisateurs.

Regizorul Cristi Puiu a câştigat premiul secţiunii Un Certain Regard în 2005, cu filmul "Moartea domnului Lăzărescu". "Aurora" spune povestea lui Gigi Marinescu (Cristi Puiu), care este inspector de Poliţie. El este căsătorit cu Violeta, are o fiică în clasa a treia şi, de peste un an, are o amantă, pe Lulia, o femeie divorţată, cu 10 ani mai tânără decât el, care are, la rândul ei, un copil. În cele din urmă, viaţa pe care o duce îl depăşeşte şi Gigi trebuia să ia o decizie. Totodată, el ajunge să lucreze la cazul uciderii doctorului Horia Zancu, descoperind viaţa tumultoasă a acestuia din ultimii 30 de ani. În plus, poliţistul Gigi Marinescu găseşte multe asemănări între viaţa doctorului Horia Zancu şi propria sa viaţă. Filmul "Aurora" este produs de Mandragora, Anca Puiu şi Bobby Păunescu fiind producătorii peliculei. Filmul "Aurora" va rula în secţiunea Un Certain Regard, printre altele, alături de "Angelica", filmul lui Manuel de Oliveira, în vârstă de 102 ani, şi de lungmetrajul "Les Amours Imaginaires", de Xavier Dolan. Regizoarea Claire Denis este preşedinta juriului secţiunii Un Certain Regard. Anul trecut, regizorul Corneliu Porumboiu a obţinut două trofee la secţiunea Un Certain Regard, cu filmul "Poliţist, adjectiv": FIPRESCI şi premiul juriului.  

De asemenea, în selecţia oficială a Festivalului de Film de la Cannes 2010 au fost incluse lungmetraje semnate de Woody Allen, Oliver Stone, Alejandro Gonzalez Innaritu şi Nikita Mihalkov. În deschiderea evenimentului va rula, în afara competiţiei, "Robin Hood", de Ridley Scott, în timp ce pelicula care va închide festivalul urmează să fie anunţată. Regizorul Tim Burton este preşedintele juriului competiţiei oficiale la ediţia din acest an a festivalului de pe Croazetă. Potrivit site-ului festival-cannes.canalplus.fr, juriul competiţiei oficiale este compus din: actriţa Kate Beckinsale, actorul Benicio Del Toro, actriţa Giovanna Mezzogiorno, regizorul Emmanuel Carrère, scenaristul Alberto Barrera, regizorul Victor Erice, regizorul şi producătorul Shekhar Kapur. Cineastul canadian Atom Egoyan va prezida juriul secţiunii Cinefondation, alături de actriţa franceză Emmanuelle Devos, actriţa rusă Dinara Droukarova, regizorul brazilian Carlos Diegues şi regizorul spaniol Marc Recha. Actorul Gael Garcia Bernal va prezida juriul secţiunii Camera d'Or, iar actriţa Kristin Scott Thomas va fi gazda ceremoniilor de deschidere, de decernare a premiilor şi de închidere a Festivalului de Film de la Cannes.

×
Subiecte în articol: film