x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film Filme în atmosferă de secol XIII

Filme în atmosferă de secol XIII

15 Iul 2017   •   11:20

Turiştii pot trăi o experienţă medievală autentică, într-o cetate fortificată, cazându-se în grădina Cetăţii Râşnov şi petrecând două nopţi în corturi militare constituite după modelul celor de acum 800 de ani, cu ocazia Festivalului de Film şi Istorii 2017, ce se va desfăşura în perioada 28 iulie - 6 august, au informat ieri organizatorii evenimentului. Cinefilii vor putea rezerva pe platforma internaţională Airbnb unul dintre cele patru corturi, de unde vor putea viziona toate filmele prezentate în festival. „Într-o atmosferă medievală, turiştii pot petrece o noapte într-un cort saxon din secolul al XIII-lea, savurând din vase de lut mâncare gătită după reţete străvechi. Cinefilii vor putea urmări filmele din programul festivalului direct din cort, întinşi pe saltele sănătoase de paie sau la foc, pe o blană de oaie. Ne dorim ca iubitorii de filme şi istorie să aibă parte de o experienţă completă de festival", a menţionat coordonatorul festivalului, Mihai Dragomir. Printre producţiile ce vor putea fi vizionate se numără "(M)ucenicul", documentarul românesc "Varză, cartofi şi alţi demoni" (r. Şerban Georgescu), "6,9 pe scara Richter" (r. Nae Caranfil) şi avanpremiera filmului documentar "Braşov 1987 - doi ani prea devreme", produs de Muzeul Judeţean de Istorie şi Televiziunea Română, în regia lui Liviu Tofan.

×