x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film Mungiu promovează filmul de autor la Cannes

Mungiu promovează filmul de autor la Cannes

23 Mai 2016   •   21:24
Mungiu promovează filmul de autor la Cannes
Sursa foto: Bogdan Iurascu/Intact Images

Cristian Mungiu a obţinut premiul pentru regie cu filmul "Bacalaureat", în competiţia principală de la Cannes, împărţind distincţia cu francezul Olivier Assayas, autor al peliculei "Personal Shopper". Mungiu a declarat că filmele de autor trebuie susţinute şi în cinematografe, nu doar la festivaluri.

După primirea premiului, Mungiu le-a mulţumit juraţilor de la Cannes că susţin filmele de autor, însă a atras atenţia că astfel de pelicule tind să dispară din cinematografe. "Este minunat să fim aici, să avem un premiu la Cannes. Dar să ne întoarcem în lumea reală. În lumea reală am văzut în ultimii ani că, tot mai rar, filmele au viaţă lungă în cinematografe. Cred că dacă nu vom face ceva să schimbăm această tendinţă, atunci cinematografia de autor, fimele cu buget mai modest ar putea să dispară", a spus Cristian Mungiu. "Vreau să mulţumesc echipei mele. Nu îmi fac singur filmele. Am colaborat cu actori excelenţi, am avut o echipă formidabilă. Am impresia că cinematografia de autor a devenit un gen de nişă", a spus Mungiu, adăugând că: "Atunci cand eşti student la cinematografie şi te gândeşti ce premiu ai vrea să câştigi, în mod sigur este vorba despre un trofeu pentru regie". Filmul lui Mungiu a primit cronici elogioase, după vizionarea de la Cannes. "Filmul e structurat splendid şi e în totalitate autentic", au notat criticii de la "Variety". "Bacalaureat este un film excepţional, cu o mizanscenă anticlimax, care prezintă realist portretul unei Românii erodată de corupţie", a notat şi Première.

Trei filme realizate de Cristian Mungiu au fost premiate, până acum, la Cannes.

×
Subiecte în articol: cristian mungiu bacalaureat cannes 2016