x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film “Poldark” are marea PREMIERĂ pe 22 aprilie la Happy Channel

“Poldark” are marea PREMIERĂ pe 22 aprilie la Happy Channel

19 Apr 2018   •   22:25
“Poldark” are marea PREMIERĂ pe 22 aprilie la Happy Channel

Din 22 aprilie, un nou serial intră în grila postului de televiziune Happy Channel! “Poldark”, ecranizare a unor romane celebre, a cărei poveste este plasată în secolul XVIII, se va difuza în fiecare duminică de la ora 20.00.

În martie 2015 a fost lansat la BBC, iar din 22 aprilie, “Poldark” va putea fi urmărit la postul de televiziune Happy Channel. Serialul, care are la bază celebrele romane ale lui Winston Graham, s-a bucurat din plin de atenția publicului, fiind difuzat în Marea Britanie, Noua Zeelandă, Norvegia, Finlanda, Suedia, Japonia, dar și în alte zone ale lumii.

Duminică, de la ora 20.00, “Poldark” are marea premieră la Happy Channel, iar telespectatorii vor putea urmări, în fiecare săptămână, câte două episoade ale producției de epocă, programate în ultima zi din weekend, de la ora 20.00 până la ora 22.00.

Acțiunea serialului este plasată în secolul XVIII. Aidan Turner joacă rolul principal, el este Ross Poldark, un ofițer al armatei Marii Britanii, care se întoarce acasă, în Cornwall, după Războiul American de Independență (1775-1783). Se trezește într-o lume total schimbată față de cea pe care o lăsase în momentul în care a plecat, fiind crezut mort de rude și apropiați. Elizabeth Warleggan (interpretată de Heida Reed), marea lui iubire, urmează să se căsătorească cu vărul lui. Își găsește tatăl mort, care nu i-a lăsat moștenire mai nimic, în afară de o mină părăsită. Ross este nevoit să lupte pentru a-și construi o nouă viață, din care inamicii nu lipsesc . El întâlnește dragostea și speranța atunci când se așteaptă cel mai puțin. O cunoaște pe Demelza (Eleanor Tomlinson), pe care o ia la el în casă pentru a se ocupa de bucătărie, dar în timp, relația lor ajunge la un alt nivel.

“Poldark” – o poveste de epocă, din care nu lipsesc provocări și conflicte între cei săraci și cei bogați, iubirea și lupta pentru supraviețuire, va fi difuzat la Happy Channel în fiecare duminică de la ora 20.00. 

 

×
Subiecte în articol: Poldark