x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film Primul film-dans de ficţiune turnat la CERN, lângă acceleratorul de particule, în premieră la BIEFF 2016

Primul film-dans de ficţiune turnat la CERN, lângă acceleratorul de particule, în premieră la BIEFF 2016

01 Mar 2016   •   19:06
Primul film-dans de ficţiune turnat la CERN, lângă acceleratorul de particule, în premieră la BIEFF 2016

Symmetry”, primul film-dans de ficţiune realizat la CERN (Organizaţia Europeană pentru Cercetare Nucleară), în Elveţia, lângă acceleratorul de particule (Large Hadron Collider - LHC), este una dintre peliculele care vor fi prezentate la cea de-a şasea ediţie a Festivalului Internaţional de Film Experimental Bucureşti (BIEFF), care va avea loc în perioada 14 - 20 martie, scrie news.ro.

Filmele de dans sunt reunite în proiecţia tematică ”Of Love and Other Demons”, informează organizatorii.

În ”Symmetry”, Ruben van Leer foloseşte cu măiestrie îmbinarea coregrafiei şi sunetului pentru a prezenta cele două laturi ale înţelegerii umane, cea raţională şi cea emoţională.

Vocea sopranei Claron McFadden conduce spectatorul spre o lume interioară – o metaforă a modului în care imboldul pentru cunoaştere raţională izvorăşte din straturile mai adânci ale domeniului emoţional.

În completare, în cadrul competiţiei BIEFF, programul Transgressive Bodies reuneşte filme care transcend limitele corpului şi ale reprezentării sale cinematografice.

Cea de-a şasea ediţie a Festivalului Internaţional de Film Experimental Bucureşti are loc la Cinema Muzeul Ţăranului Român şi Cinema Elvira Popescu.

Abonamentele pre-sale, care asigură accesul la toate proiecţiile şi evenimentele BIEFF, sunt disponibile, până pe 7 martie, la preţul promoţional de 75 de lei. Abonamentele se pot achiziţiona online, de pe pagina Eventbook.

CERN este sediul LHC, cel mai puternic accelerator de particule construit vreodată şi primul în lume, ca dimensiune.
 
LHC a fost construit la CERN, între Munţii Alpi şi Munţii Jura, lângă Geneva. Construcţia a fost finalizată în mai 2008 şi a costat peste trei miliarde de lire sterline. Are o formă de cerc cu circumferinţa de 27 km şi se află la 100 metri sub pământ.

×
Subiecte în articol: cern Symmetry film