x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film Ridley Scott nu mai știe nimic de la Kevin Spacey după acuzaţiile de agresiune sexuală

Ridley Scott nu mai știe nimic de la Kevin Spacey după acuzaţiile de agresiune sexuală

20 Feb 2018   •   18:58
Ridley Scott nu mai știe nimic de la Kevin Spacey după acuzaţiile de agresiune sexuală

Regizorul Ridley Scott spune că nu mai are nicio veste de la Kevin Spacey după ce l-a înlocuit în cea mai recentă producţie a sa, ''All The Money In The World'', informează marţi Press Association. 

Reputatul regizor, care duminică a fost recompensat cu prestigioasa distincţie BAFTA fellowship, a fost nevoit să refilmeze mai multe scene din ''All The Money In The World'' după ce Kevin Spacey a fost acuzat de agresiune sexuală. Christopher Plummer l-a înlocuit pe Spacey cu doar câteva săptămâni înainte de premiera peliculei despre răpirea lui John Paul Getty III. 

Prezent la evenimentul ''BAFTA: A Life In Pictures'', regizorul i-a spus prezentatoarei Francine Stock: ''Mi-a luat 20 de minute (să iau decizia). Ei bine, eram cam supărat, de fapt. Dacă Kevin ar fi spus 'Omule, îmi pare rău, dar aşa stau lucrurile', eu aş fi spus 'Bine, dar eu te voi înlocui'. În schimb, nu am mai auzit nicio veste de la el sau de la vreun reprezentant de-al lui de atunci.'' 

''Aşa că m-am gândit 20 de minute, după care mi-am spus că pot găsi pe altcineva dacă zbor la New York în seara aceea şi mă întâlnesc cu el, cred că îl pot convinge. După ce am vorbit cu acesta şi am ştiut că platourile sunt disponibile, toată lumea era disponibilă, am filmat în nouă zile. Cea mai mare provocare a fost ca tipul nostru să înveţe 22 de scene, pe care le-a învăţat,'' a povestit Ridley Scott. 

''Am fost de-a dreptul încântat să lucrez cu el (Christopher Plummer). L-am admirat mereu, dar nu am găsit niciodată un rol care să i se potrivească atunci când era disponibil. Dar este unul dintre cei mai mari'', a adăugat regizorul. 

Ridley Scott, în vârstă de 80 de ani, cunoscut pentru ''Alien'', ''Gladiator'', ''Blade Runner'' şi ''Thelma &Louise'', l-a lăudat de asemenea pe Tom Hardy drept ''unul dintre cei mai bun actori ai noştri''. 

Regizorul l-a distribuit pe Hardy în pelicula despre război din 2001 "Black Hawk Down", adaptarea cărţii omonime, şi au colaborat de asemenea la serialul BBC ''Taboo'', produs de Ridley Scott şi care îl are pe Hardy în distribuţie. 

Întrebat de un membru din publicul prezent la eveniment despre Hardy, regizorul a spus: ''Când l-am cunoscut pe Tom, cred că se ocupa cu muzica rap. L-am cunoscut pentru că 'Black Hawk Down' a presupus un casting special întrucât nu exista un rol mare, specific, aşa că atunci când le-am cerut actorilor să participe, spre exemplu Orlando Bloom... Tom era nou în branşă, Orlando Bloom avea deja succes, cred, cu Lord of the Rings şi altele.'' 

''Aşa că l-am pus pe Tom împreună cu Ewen Bremner pentru că m-am gândit că Ewen va avea grijă de el. Amândoi au fost un fel de Stan şi Bran care s-au rătăcit... la propriu... Aşa că aceste două personaje fac parte din povestea filmului, doi oameni care s-au rătăcit şi au trebuit să găsească drumul înapoi către locul de filmare din Mogadishu.'' 

''A devenit un fel de moment comic în film, dar l-am observat pe Tom luând mereu deciziile corecte, este un actor cu o intuiţie grozavă. Aşa că mă aştept să se remarce şi l-am urmărit cum s-a remarcat treptat şi a ajuns foarte sus, în special la BBC, '' a precizat Ridley Scott. 

Regizorul a continuat: ''Sunt coproducătorul unui serial, 'Taboo', în care joacă şi el, pentru că tatăl lui a venit cu ideea, a scris patru pagini în care a povestit despre ce este vorba, iar Tom mi-a adus propunerea şi mi-a zis 'Aruncă o privire' şi am filmat primul sezon anul trecut. Cred că pe următorul îl vom face anul acesta în septembrie''. 

''Aş lucra cu el fără să stau pe gânduri, dar nu este niciodată disponibil. Problema este că trebuie găsit momentul când sunt şi eu disponibil şi este şi el. Dar cu siguranţă este unul dintre cei mai buni actori pe care îi avem'', a concluzionat Ridley Scott referindu-se la actorul Tom Hardy.AGERPRES

×