Silviu Purcărete: "Palilula e o constantă balcanică"

Exact peste o saptamana, va intra in salile de cinema din Romania, multasteptata pelicula "Undeva la Palilula", o productie Libra Film (producator Tudor Giurgiu), distribuita de Transilvania Film. Despre aceasta creatie cinematografica, in interviul cu Silviu Purcarete.


● Jurnalul National: "Undeva la Palilula" trezeste curiozitatea, justificata, a oricarui privitor de film sau de teatru. Filmul este asteptat. A iesit exact cum v-ati propus de la inceput, inainte de a intra pe platoul de filmare?
● Silviu Purcarete: Bineinteles ca nu. Asta nu se intampla niciodata. Daca realizezi 20-25% din ce ti-ai propus e mare lucru. In ultima instanta, acesta e filmul: bun, rau... Sigur, multe lucruri nu au iesit. Procesul a fost indelungat. Am inceput sa ma gandesc la acest film de vreo zece ani. Trebuia sa fie facut demult.


Regizorul de film si regizorul de teatru - verisori
● Putea fi inainte si un spectacol de teatru?
● Intai am scris textul, care se chema "O povestire cinematografica". Nu era chiar un scenariu, dar parea mai complicat de facut pe scena. M-am gandit la un moment dat, dar fara nici un fel de convingere. De la inceput, mi s-a parut ca povestea trebuie facuta sub forma unui film. Nu stiam in ce fel. Putea sa fie video, putea sa fie un serial… Ideal ar fi fost de facut un serial, un film lung, de sase-sapte ore. Nu s-a putut, desigur. E mare lucru ca Tudor Giurgiu a acceptat sa faca filmul acesta, care nu seamana cu nimic. Riscul era absolut pentru orice producator. A fost dificil de a-l impune, de a gasi parteneri.

● Aveti o activitate in teatru de peste 35 de ani. Cum ati caracteriza, dupa aceasta experienta, munca dumneavoastra de regizor de film, in comparatie cu cea de regizor de teatru?
● Nu e alta planeta: regizorul de film si regizorul de teatru sunt, macar, verisori. Pana la urma iti exerciti aceeasi meserie. Sunt dificultati absolut obiective fizice. Filmul trebuie facut rapid, in zile de munca extenuante foarte lungi. La teatru poti sa impui un ritm de lucru, o anume respiratie, pentru ca e o munca de lunga durata. La film, depinzi de tot soiul de lucruri si atunci trebuie sa fii destept macar 12 ore continuu, vorba vine. In rest, dincolo de specificul tehnic al povestilor, nu m-am simtit nici o clipa ca facand altceva decat ceea ce m-am obisnuit sa fac.

● S-a filmat intr-o hala a unei uzine dezafectate…
● Era nevoie de un spatiu mare. Initial ne-am gandit la un studio de film si pana la urma Dragos Buhagiar a gasit locul, convenabil nu numai din ratiuni economice, caci era mai ieftin decat un studio, desi ce s-a adus acolo si cu chinurile la care am fost supusi din pricina frigului nu stiu ce avantaj avea, dar era mai potrivit locul cu conceptia insasi a filmului. Trebuia sa penduleze tot timpul intre conventie si iluzie.

● Ati filmat numai noaptea. De ce?
● Era vorba de lumina. Hala era luminata ziua si nu se putea controla lumina. Chiar lumina de zi era facuta artificial noaptea, asa cum doream noi.

● Primul din distributie e Áron Dimény, actor de expresie maghiara. Vocea i-a "imprumutat-o" Marius Manole. Avea vreo asemanare cu prietenul dumneavoastra, doctorul Dragos Serafim – eroul sau persoana reala de la care a pornit aceasta poveste?
● In primul rand, eroul nu este neaparat acest prieten al meu. Dragos Serafim a fost un medic remarcabil, un intelectual de mare calitate si nicidecum un pierde-vara. I-am imprumutat doar numele si premisa povestii. Am tot cautat un actor pentru personaj. Lucrasem cu Áron si mi-am dat seama ca se potriveste personajului – figura, mai ales ochii… Nu-mi placea vocea lui pentru acest personaj, dar nu pentru ca e un actor de expresie maghiara: el vorbeste romaneste perfect. Are un accent ardelenesc, nu neaparat maghiar. Dar si Marius Manole are un accent moldovenesc, dar am simtit ca vocea, timbrul lui Áron nu se potriveste.

● Atunci cand ati scris scenariul, va gandeati la anumiti interpreti pentru anumite roluri?
● Nu! Scenariul a avut foarte multe variante. Ideal ar fi fost un film de televiziune, impartit in episoade, caci nu e o poveste, ci sunt mai multe povesti. E, de fapt, un univers. Nu e un film care sa aiba un conflict dramatic, limpede, dinamic si pe gustul publicului. E descrierea unui univers destul de decalat si destul de ciudat, ca orice univers spiritual.

● E o distributie mare - mai mult de 40 de actori, plus figuranti. V-ati confruntat cu dificultati?
● Au fost niste complicatii legate de faptul ca era prea putina lume. Aveam destul de putini figuranti la dispozitie pentru anumite scene si atunci au fost facute tot felul de smecherii, care se fac in cinematografie. Este un cadru in care tot spatiul e invadat de lume. Apar peste o mie de oameni, dar s-a filmat cu vreo 40, pusi in diferite locuri si apoi s-au lipit in imaginea finala.


In locul unui star
● Veti mai face film?
● Deocamdata nu am nici un proiect. Daca va fi ceva care m-ar interesa, s-ar putea.

● Cum credeti ca va fi primit "Undeva la Palilula"?
● Sper ca va fi un film foarte controversat. Unora o sa le placa, altora - nu. Ce m-ar interesa e sa fie vazut. Si dupa aceea pot sa fie toate scandalurile cu putinta.

● Filmul va fi proiectat si in teatre. De unde aceasta idee?
● Nu mai stiu a cui a fost ideea. Multi oameni din teatre au participat la film. Intr-un fel e si o mobilizare a publicului de teatru, care ne cunoaste mai bine decat publicul cinefil.

● Lumea din Palilula anilor ’60 e o lume de undeva si de nicaieri?
● E vorba de niste ani destul de iluzorii. E lumea noastra, e lumea romaneasca, oarecum esentializata si concentrata, dar, fara indoiala, aceasta lume a existat si o sa existe cat exista neamul nostru.

● Si ce mostenire a lasat aceasta lume, ce a ramas?
● In general, ceea ce se vede in film: placerea chefului, a petrecerii, placerea inventiei, a lipsei de responsabilitate. De fapt, asta ne caracterizeaza, e farmecul poporului nostru.

● Oameni si animale in film. E o asociere oameni – animale?
● In general, noi traim alaturi de animale, ele chiar fac parte din povesti. Relatia noastra cu tapul, cu capra chiar sunt mai adanci decat par, mitologic vorbind. Da, e o lume care coexista armonios cu animalele.

● Palilula e un sat din Dolj. V-a placut aceasta denumire?
● Da! Palilula chiar e un fel de laitmotiv balcanic si exista in mai multe tari balcanice: in Bulgaria, in Macedonia; jumatate din orasul Belgrad, capitala Serbiei, se cheama Palilula - este o municipalitate in sine - si, bineinteles, mica noastra Palilula de langa Craiova. M-a interesat mai degraba numele si caracterul balcanic al acestei localitati. E, cum spuneam, o constanta balcanica. Citisem intr-un ziar ca cineva din Palilula spunea ca in film noi ne batem joc de ei, de satul lor. Or, nu are nici o legatura. Nu-mi dau seama, insa, ce s-ar intampla, daca filmul ar fi, ipotetic vorbind, proiectat in Serbia. Ar trebui schimbat titlul, probabil.

● Filmul are cateva variante, ca durata. Ar putea sa apara pe un DVD varianta integrala?
● Probabil va aparea pe DVD si se pot pune si secventele taiate.

● Cand ati vazut filmul terminat, ce sentiment v-a incercat?
● A fost atat de lung procesul incat eu, afectiv, sunt de multa vreme detasat de film. Lucrurile au evoluat incet, din motive obiective. Insasi post-productia - procesul de dupa filmare - a fost destul de lung si laborios.

● Unele momente din teatrul pe care il faceti par dezvoltate in acest film.
● Probabil. De multe ori eram acuzat de oamenii de teatru ca in spectacole folosesc procedee cinematografice. Acum, in mod sigur, vor fi foarte multi care o sa maraie: dar ce, domnule, acesta e film? Acesta e teatru! Voi fi injurat din partea astalalta. Foarte bine…

● Dar, totusi, ati adus ceva concret din teatru in film?
● Este un anume joc al conventiei. E ca si cand, paradoxal, am incerca sa nu mintim, aratand faptul ca totul e o minciuna. N-am vrut sa mintim si sa spunem ca nu e o minciuna. Spunem adevarul: noi va prezentam o minciuna. Nu e un film documentar despre o reconstituire socio-istorica a Romaniei trecute. Este, totusi, o fantezie despre ceva ce a existat.

● Dincolo de faptul ca dati voce, ca povestitor, doctorului Serafim, apareti in film. Ati vrut sa jucati?
● A fost o intamplare, nu era prevazut. Acel rol trebuia sa fie jucat de Marcel Iures. Era vorba de un rol minuscul, o simpla aparitie in care insa sa apara un mare actor, un star. Iures este, fara indoiala, un star. L-am rugat si el a fost de acord sa apara exact in doua cadre scurte. Or, in ziua in care a fost programata filmarea, el nu a fost disponibil. Trebuia reprogramata filmarea, ceea ce tehnic era foarte complicat. Am cautat printre figuranti pe cineva si nu am gasit. Si am hotarat sa fac eu, ca sa terminam mai repede. Asa am debutat si ca actor de cinema, dar va garantez ca n-am s-o mai fac.

● De ce?
● Nu ma intereseaza.

● Dar in spectacol de teatru ati jucat vreodata?
● Nu si nici nu as putea s-o fac.

● Si Horatiu Malaele face un rol mic in acest film. Rolul Postasului. Marturisea ca l-a acceptat cu drag.
● Era un rol important si ma bucur ca Horatiu l-a acceptat. E un rol foarte mic, dar mi se pare important si l-a facut foarte bine.

● Palilula dumneavoastra este populata de o comunitate de italieni. De ce italieni?
● E o parte reala, de fapt. Povestile sunt inspirate din realitatea Brezoiului, unde, intr-adevar, o mare parte a populatiei e de origine italiana. Deci, sunt multi italieni in Brezoi, bineinteles, asimilati. De acolo venea si obiceiul chefului cu broaste. Stiu ca la Brezoi se facea, la un moment dat, o petrecere cu broaste.

● Trebuie de subliniat ca nici un animal nu a avut de suferit in film. Dar acele momentele filmate, cu taierea broastelor, cum s-au facut?
● Povestea este mai complicata. Noi am filmat iarna. Broastele au fost tinute in mod artificial, intr-un fel de vivarium incalzit. E adevarat, multe broaste au murit de moarte buna. Ceea ce se vede in film s-a facut cu broastele moarte. In scena cu masacrul broastelor nu e nimic real, sunt niste smecherii facute, din montaj. E lovitura si ai senzatia ca taie broasca vie, dar de fapt sunt doua cadre. Nici o broasca vie nu a fost taiata.

● Ati filmat iarna, dar ati folosit zapada artificiala.
● Totul era artificial. Ciudat era ca in mod real afara, in jurul halei, era zapada de un metru, in iarna lui 2009. Ningea nemaipomenit, dar inauntru trebuia sa facem zapada artificiala. In schimb, inauntru era mai frig decat afara. Era noaptea, era un frig cumplit.

● Ati filmat si in afara halei?
O singura secventa, se petrece in exterior, intr-o livada.


Omagiu
● Doctorul Serafim, atunci cand ajunge la Palilula, este oripilat de ceea ce vede, dar ramane sa traiasca acolo. Ii place. De ce?
● Pai noua nu ne place sa traim aici? Am intalnit, in multe cazuri, situatii asemanatoare in locuri in care nu intelegi ce cauta oameni si ei sunt foarte fericiti in locurile neasteptate.

● In distributie sunt foarte, foarte multi actori care au jucat in spectacolele dumneavoastra.
● E normal sa faci un film cu oamenii pe care ii cunosti si care corespund. Am facut o distributie care mi s-a parut ca e cea mai convenabila.

● I-ati avut in echipa pe scenografii Helmut Stürmer si Dragos Buhagiar. Daca primul a lucrat la mai multe filme, cel de-al doilea e la primul sau film. I-a placut provocarea?
● Dragos si-ar fi dorit pentru primul lui film sa faca mai mult decat un "dressing". Aici era vorba de un decor complicat creat cu adevarat. In plus, Dragos era foarte tentat sa lucreze alaturi de Stürmer.

● Un alt colaborator de care nu va despartiti e compozitorul Vasile Sirli. Muzica scrisa de el se ingemaneaza extraordinar cu tot ce este in film.
● Acesta e avantajul de a lucra cu Vasile. Lucram de ani de zile. Si comunicam destul de bine.

● Exista un personaj, Trotki, realizat de Constantin Chiriac. Ii vine manusa. E personaj inventat?
● In povestile adevaratului Dragos Serafim, de la care a pornit filmul, exista un personaj, un fost activist de partid destul de amarat, care era botezat Trotki. Nu mi se pare deloc ca ii venea manusa lui Chiriac; E meritul lui de a fi creat un personaj atat de spectaculos.

● Doctorul Serafim a stat pana la sfarsitul vietii la Brezoi?
● Dragos Serafim a fost repartizat in tinerete la Brezoi, dar el a lucrat la Valcea, a fost un medic extraordinar, cu apetenta si deschidere culturala extraordinara. Si chiar un poet… Acest film e dedicat memoriei lui si memoriei lui Goange Marinescu, fost director al Teatrului "Anton Pann" din Ramnicu Valcea.


"A umbla, cu sau fara treaba, pe jos sau cu bicicleta, printre himerele lui Purcarete este un privilegiu ravnit de multa lume. Acest creator de vise va ramane in eternitate cu imaginile lui, cum ar spune Dali, fantastice, paranoico-somnambulesti. Daca nu va ramane, cu atat mai rau pentru eternitate".
Horatiu Malaele, un trecator prin Palilula