x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Alex Velea, vocea unui personaj de desene animate pe Cartoon Network

Alex Velea, vocea unui personaj de desene animate pe Cartoon Network

de Sebastian S. Eduard    |    01 Apr 2015   •   16:07
Alex Velea, vocea unui personaj de desene animate pe Cartoon Network

Cântereţul Alex Vela dă viaţă personajului Wirt în desenul animat “Dincolo de hotarul grădinii” (Cartoon Network). Prima mini-serie va fi difuzată pe parcursul a cinci seri şi va începe luni, 6 aprilie, de la 19:05.

Cele zece episoade pline de aventură şi mister au fost realizate de Patrick McHale (Să-nceapă aventura) în Studiourile Cartoon Network. “Dincolo de hotarul grădinii” este povestea celor doi fraţi, Wirt (dublat în limba română de Alex Velea) şi Greg, care se trezesc pierduţi în Necunoscut, o pădure misterioasă în derivă. Cu ajutorul Pădurarului înţelept şi a lui Beatrice, o mierlă albastră, Wirt şi Greg trebuie să călătorească prin ciudatul tărâm, în speranţa că vor găsi drumul spre casă. Nucleul seriei “Dincolo de hotarul grădinii” este povestea celor doi fraţi care încearcă din răsputeri să găsească direcţia corectă, numai că Wirt se pierde în propriile gânduri, iar Greg rătăceşte prin minunata şi distractivă lume din jurul său.

“Este pentru prima dată când pun voce pe un personaj animat. A fost o provocare, pentru că nu am mai făcut niciodată asta. A trebuit să înţeleg foarte repede personajul şi să mă transpun, să intru în pielea lui Wirt, să fiu natural şi să nu las impresia că intepretarea e una forţată. Cei de la studioul cu care am înregistrat au multă experienţă şi multă răbdare şi m-au ajutat. Cred că împreună am făcut o treabă foarte bună şi dublajul a ieşit foarte bine”, a declarat Alex Velea.

×