x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Andreea Bălan: „În anii de Andre au fost foarte multe lucruri care m-au făcut să sufăr: bătăi, certuri, țipete”

Andreea Bălan: „În anii de Andre au fost foarte multe lucruri care m-au făcut să sufăr: bătăi, certuri, țipete”

02 Aug 2015   •   09:29
Andreea Bălan: „În anii de Andre au fost foarte multe lucruri care m-au făcut să sufăr: bătăi, certuri, țipete”
Sursa foto: MIHAI STETCU

Duminică, de la 13:00, Andreea Bălan vorbește foarte deschis cu Florentina Fântânaru, realizatoarea emisiunii „Dincolo de aparențe”, despre anul greu prin care a trecut. „Mi-a luat un an, într-adevăr, să înțeleg ceea ce s-a întâmplat, să mă vindec 100% și să mă dezvolt, să devin un om mult mai bun decât cel care eram acum un an”, declară sincer Andreea. Artista va povesti că a fost o perioadă în care s-a dedicat într-o foarte mare măsură cititului, iar cărțile de autocunoaștere și dezvoltare personală au fost cele care au ajutat-o să se cunoască și, în același timp, să se salveze. „A trebuit să trec printr-o suferință adâncă, profundă, ca eu să îmi caut răspunsuri, ca eu să le găsesc și totodată să le înțeleg și să mă schimb”, mai crede Andreea, care spune că i-a fost atât de greu tocmai pentru că nu știa să se iubească pe ea, în primul rând.

Andreea pune multe perioade grele pe seama faptului că nu a avut o copilărie normală, în care să se bucure de joacă și că mereu a fost nevoită să-și mulțumească ambii părinți, care voiau lucruri diferite de la ea: mama îi cerea note mari la școală, în timp ce tatăl îi impunea să fie un artist desăvârșit pe scenă. Invitata Florentinei mai mărturisește și că, în timp, și-a dezvoltat un sistem de apărare prin care uită pur și simplu întâmplările neplăcute. „Nu țin minte ani de zile din copilăria mea, pentru că în perioada aia, în anii aceia de Andre, au fost foarte multe lucruri care m-au făcut să sufăr: bătăi, certuri, țipete”, declară ea. Cum a reușit să facă pace cu trecutul, în ce relații este acum cu tatăl ei și ce planuri are pentru următorul an, duminică, de la 13:00, la „Dincolo de aparențe”, emisiune difuzată de Antena Stars.

×