x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Bobi Dumitraș este câștigătorul celei de-a șasea ediții ”iUmor”

Bobi Dumitraș este câștigătorul celei de-a șasea ediții ”iUmor”

23 Oct 2017   •   18:43
Bobi Dumitraș este câștigătorul celei de-a șasea ediții ”iUmor”
Sursa foto: Gabriela Arsenie/Gabriela Arsenie

Bobi Dumitraș a câștigat cea de-a șasea ediție iUmor” din acest sezon și va merge în finală împreună cu Doru Ivanov, Ana Maria Calița, Radu Bucălae, Ioana State și Cosmin Tobă.

Bobi Dumitraș, dorohoianul care a scris și versurile pentru trupa ”Fără zahăr”, a avut parte de o întreagă aventură, duminică seara, pe scena ”iUmor”. Bobi, care a mai avut apariții în spectacole de stand-up, și-a făcut curaj să se înscrie la ”iUmor” după ce a primit încurajările prietenilor.

Numărul ales de el însă pentru audiții a fost plin de ironii la adresa mamei sale și nu a avut deloc efectul scontat din partea celor trei jurați ”iUmor”. ”Mi-ar fi plăcut mai mult dacă nu m-aș fi întristat, nu vreau să plec de aici cu gândul la vânătăile tale”, a mărturisit la final Delia.

În acest timp, Cheloo i-a reproșat că nu a păstrat nimic din umorul trupei ”Fără zahăr” și că Bobi s-a legat de mama sa. ”Mie îmi place plăcinta de mere și nu ai fost bătut cum trebuie dacă tu contești plăcinta de acasă, iar glumele au fost mai subțiri decât foietajul”, a încheiat juratul ”iUmor”, înainte de votul care l-a trimis acasă pe Bobi Dumitraș cu recomandarea lui Mihai Bendeac de a reveni în emisiune.

Nimeni nu se aștepta însă ca întâlnirea între Bobi și cei trei jurați să aibă loc tot în acest sezon! ”M-am întors pentru că orice bărbat din lumea asta are dreptul să te dezamăgească de două ori”, a glumit acesta, încercând să se încurajeze înainte de a intra a doua oară pe scenă. Toată lumea a fost însă câștigată din această revenire: jurații au avut parte de un stand-up de excepție, iar Bobi a primit trei voturi pozitive. ” Îți dai seama că numărul acesta putea să nu existe? Ar fi fost cel mai mare păcat”, a mărturisit Delia, iar telespectatorii au fost complet de acord și l-au votat pe Bobi în aplicația ”iUmor”, astfel că l-au trimis direct în finală.

Cea de-a șasea ediţie a celui mai nou sezon “iUmor”, difuzată duminică seara, între orele 20:56 și 23:06, la Antena 1, a fost lider de audiență, atât pe publicul comercial din mediul urban, cât și la nivelul întregului public din mediul urban şi la nivel național.

Astfel, la nivelul publicului comercial cu vârste cuprinse între 18-49 de ani, emisiunea s-a clasat pe primul loc în topul preferințelor telespectatorilor cu o audiență medie de 9,6 puncte de rating și 23,7% cotă de piață, în timp ce pe locul al doilea s-a clasat Pro Tv cu o medie de 8,1 puncte de rating şi 20% cotă de piaţă.

iUmor a fost lider și la nivelul întregului public din mediul urban cu o audiență medie de 6,9 puncte de rating și 14,8% cotă de piață, în timp ce poziţia secundă a fost ocupată de Pro Tv cu 6,6 puncte de rating și 14,1% cotă de piață.

Şi la nivel național, Antena 1 a condus clasamentul audienţelor, cu 6,1 puncte de rating şi 13,5% cotă de piaţă, în timp ce poziţia secundă era ocupată de Pro Tv cu 5,7 puncte de rating şi 12,6% cotă de piaţă.

În minutul de aur, 21:40, aproape 1,5 milioane de telespectatori la nivel național urmăreau producția Antena 1.  

Ajunsă în această toamnă la cel de-al IV-lea sezon, emisiunea ”iUmor” a debutat în martie 2016 la Antena 1. Delia, Cheloo şi Mihai Bendeac sunt cei trei jurați în fața cărora sute de umoriști din întreaga lume și-au prezentat cele mai amuzante numere de stand up, magie, mimă sau improvizație.

Fiecare dintre cele trei vedete își exprimă opţiunea prin „Thumbs Up” pentru „DA” şi „Thumbs Down” pentru „NU”, iar dacă obține minimum două voturi favorabile, un concurent merge mai departe în show.

Concurenţii din fiecare ediţie, care au primit minimum doi de „DA” de la juraţi, vor putea fi votaţi de către telespectatori cu ajutorul aplicaţiei gratuite „iUmor”, creată special de Antena 1, votul începând în timpul ediţiei respective şi terminându-se a doua zi la ora 16:00.

Câştigătorul fiecărei ediţii, cel care va acumula cele mai multe voturi în aplicaţia ”iUmor”, va fi anunţat în cadrul Observatorului orei 16:00 de luni.

Cei trei câștigători de până acum au fost Vlad Grigorescu (sezonul I), Maria Popovici (sezonul al II-lea) și Doina Teodoru (sezonul al III-lea).  

Sursa:Kantar Media

 

Copyright:ARMADATA S.R.L.

 

Date prelucrate de catre departamentul Research Antena Group

Analiza este facuta pe target-urilel 18-49 Urban, All Urban, National

 

Perioada 22 octombrie 2017

 

×
Subiecte în articol: iumor Bobi Dumitraș