x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Cei mai “scandaloși” concurenți pun din nou jurații ”iUmor” pe jar!

Cei mai “scandaloși” concurenți pun din nou jurații ”iUmor” pe jar!

19 Mai 2018   •   10:30
Cei mai “scandaloși” concurenți pun din nou jurații ”iUmor” pe jar!

Cea mai îndrăgită emisiune de umor din România se apropie de finalul celui de-al cincilea sezon. Duminica aceasta, de la ora 20.00, la Antena 1, telespectatorii pot urmări un BEST OF al celor mai scandaloase momente ale concurenților din toate cele cinci sezoane, momente cu totul şi cu totul inedite, care i-au lãsat pur şi simplu fãrã replicã pe cei trei juraţi.

Ediția de duminică, 20 mai, va fi una cu totul specială! Telespectatorii vor putea revedea momente care le-au dat mari bătăi de cap celor trei jurați, precum cele puse în scenă de Clovnul Bobo, Ionuț Prepeliță, ”Freaky boy” sau ”Scufița gotică”. Trecând prin numere de stand-up, rap sau roast, ediția de duminică a emisiunii ”iUmor” se anunță cu totul specială, însoțită, evident de remarcile savuroase ale juraților Delia, Cheloo și Mihai Bendeac.

Duminică, 27 mai, de la ora 20.00, în marea finală, românii vor afla cine este câștigătorul din acest sezon! Irinel și Diana, Andrei Gîrjob, Sevi și Francesca, Bogdan Zloteanu, Isabela Iacupovici, Renata Cilan, Mirela Buhuș, Dan Cîrstea, Andrei Cojocaru, Cătă Dum și Dan Țuțu sunt cei care se luptă de această tată pentru marele premiu. Finala ”iUmor” va fi înregistrată, însă votul telespectatorilor se va face live, după ce fiecare dintre câștigătorii celor 11 ediții își va prezenta numărul pregătit.

Dacă în audiții aceștia aveau nevoie de două dintre voturile juraților pentru a ajunge la vot în aplicația ”iUmor”, în marea finală, concurenții trebuie să îi convingă pe toți trei, altfel sunt eliminați. În seara difuzării marii finale, publicul telespectator va putea vota interpretarea concurenților într-un interval de 20 de minute pentru a decide prin votul prin  SMS la 1313 (numai în reţelele mobile VODAFONE, ORANGE, TELEKOM) marele câștigător, care va pleca acasă cu marele premiu în valoare de 20.000 de euro.

×