x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Chefi la cuţite. Chef Sorin Bontea a pierdut un pariu pe platourile de filmare

Chefi la cuţite. Chef Sorin Bontea a pierdut un pariu pe platourile de filmare

29 Aug 2016   •   23:30
Chefi la cuţite. Chef Sorin Bontea a pierdut un pariu pe platourile de filmare

Filmările pentru noul sezon „Chefi la cuțite”, care va începe din această toamnă la Antena 1, pe 5 și 6 septembrie, de la ora 20.30, i-a reunit pe cei trei simpatici jurați, care au și mai multă poftă de întrecere.

Iar pauzele de la filmări concurează cu glumele pe care cei trei chefi le fac în timpul emisiunii. Așa se face că într-una dintre pauze, chefii Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu s-au provocat nu la întreceri culinare, ci la un joc de poker.

Odată masa instalată, miza jocului a fost și ea stabilită: cel care pierde trebuie să mănânce tot din prima farfurie care urmează la jurizare.

Zis și făcut! Ghinionul s-a instalat în tabăra lui Sorin Bontea, care, deși pasionat de acest joc, a pierdut în fața colegilor săi și a trebuit să se țină de cuvânt: la prima jurizare de după pauză avea să se înfrupte cu tot ce găsea în farfurie, indiferent dacă îi place sau nu.

Și, supriză, chef Bontea a găsit sub cloș o farfurie plină cu quinoa, un aliment pe care acesta nu-l agreează deloc.

În plus, conform spuselor chef-ului, mâncarea nu a fost nici gustoasă. Dar pariul e pariu, astfel că chef Sorin s-a achitat cu brio de promisiunea făcută.

Noul sezon „Chefi la cuțite” începe la Antena 1 luni și marți, pe 5 și 6 septermbrie, de la ora 20.30, imediat după Observator.

 

 

×