x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Concurenții de la “Guess My Age – Ghicește vârsta” i-au ghicit vârsta lui Aurelian Temișan, dar au plecat acasă fără niciun ban

Concurenții de la “Guess My Age – Ghicește vârsta” i-au ghicit vârsta lui Aurelian Temișan, dar au plecat acasă fără niciun ban

04 Mai 2018   •   15:07
Concurenții de la “Guess My Age – Ghicește vârsta” i-au ghicit vârsta lui Aurelian Temișan, dar au plecat acasă fără niciun ban

Deși au ghicit vârsta exactă a trei persoane din cele șapte care au venit în fața lor, soții Monica și Florin Pandrea nu au reușit să plece acasă cu niciun leu din cei 100.000 de lei puși în joc, aseară, la “Guess My Age – Ghicește vârsta”, show-ul prezentat de Dan Negru, la Antena 1.

Monica (47 de ani) și Florin Pandrea (51 de ani), din satul Bucium, de la poalele Munților Făgăraș, au pornit în joc cu dreptul și au ghicit din prima vârsta Mariei (21 de ani), de profesie model. Nu la fel de inspirați au fost în privința lui Mihai (39 de ani), jucător de basket, căruia i-au greșit vârsta cu16 ani și au pierdut 24.000 de lei și nici în a Marinelei, cunoscută drept Miss Grăsana (70 de ani), căreia i-au estimat vârsta cu opt ani mai puțin și astfel au pierdut încă 20.000 de lei.

Monica și Florin s-au descurcat excelent atunci când în fața lor au venit cântărețul la trombon Antonio (34 de ani), originar din Cuba, și cunoscutul interpret de muzică pop Aurelian Temișan (46 de ani), căci au reușit să le spună amândurora vârsta cu exactitate. Deși au ratat șansa de a spune câți ani are Aida (25 de ani), studentă la Limbi Străine, soții Pandrea au intrat în etapa finală a jocului cu o sumă importantă, 41.000 de lei. Pe care însă au pierdut-o, din cauză că nu au reușit să ghicească vârsta lui Klaus (21 de ani), în nici una din cele patru încercări pe care le-au avut la dispoziție.

Ne-am descurajat după ce am văzut ce greșeală mare am făcut cu indiciul legat de cutremurul din 1977 (n.n. este vorba despre indiciul care li s-a oferit la cea de-a doua persoană care a apărut în fața lor, Mihai, căruia i-au greșit vârsta cu 16 ani). Ne pare rău că am pierdut, pentru că ne-ar fi fost foarte buni acești bani”, au spus soții Pandrea, la finalul jocului. Cu banii pe care i-ar fi câștigat, Monica și Florin Pandrea ar fi făcut o plantație de afini.

×
Subiecte în articol: Guess My Age – Ghicește vârsta