x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Cum votează românii de la sat şi povestea primei femei care şi-a dorit să devină preşedintele României, duminică, la „În premieră cu Carmen Avram”

Cum votează românii de la sat şi povestea primei femei care şi-a dorit să devină preşedintele României, duminică, la „În premieră cu Carmen Avram”

24 Oct 2014   •   17:36
Cum votează românii de la sat şi povestea primei femei care şi-a dorit să devină preşedintele României, duminică, la „În premieră cu Carmen Avram”

Echipa „În premieră” a pregătit pentru duminică, de la ora 21:00, la Antena 3, două materiale despre culisele alegerilor prezidenţiale.

Primul material prezintă viaţa de la sate în campania electorală. Alex Nedea a mers în mai multe localităţi din mediul rural din România, pentru a discuta cu sătenii despre cum văd ei alegerile prezidenţiale şi care sunt, de fapt, motivele pentru care ies la vot. Timp de 25 de ani, sătenii au ales preşedintele ţării în funcţie de problemele lor locale, iar în toţi aceşti ani, au sperat la nişte condiţii de trai mai bune. Cu cine votează România reală şi cum se duc luptele murdare în culisele campaniilor prezidenţiale, aflaţi duminică, de la ora 21:00, la Antena 3.

Carmen Moise a stat de vorbă cu un om care a simţit din interior ce înseamnă această bătălie pentru scaunul prezidenţial. La alegerile din 2004, pentru prima dată în istoria ţării noastre, o femeie şi-a propus să devină preşedintele României. Lia Roberts avea deja o carieră politică în America , ţara ei de adopţie de 35 de ani. A venit hotărâtă să dea Las Vegasul pe Cotroceni, dar s-a convins repede că e o bătălie pierdută din start, că, în România, campania electorală e un joc murdar. Ce a determinat-o să abandoneze, dar şi cum vede situaţia de acum, aflaţi în cel de-al doilea material “În premieră”, duminică, de la ora 21:00, la Antena 3.

×