x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Din 27 iulie, Antena 1 difuzează serialul turcesc “Prizoniera dragostei” cu Tolgahan Sayisman, cel mai râvnit burlac al Turciei si Amine Gülşe, Miss Turcia, în rolurile principale

Din 27 iulie, Antena 1 difuzează serialul turcesc “Prizoniera dragostei” cu Tolgahan Sayisman, cel mai râvnit burlac al Turciei si Amine Gülşe, Miss Turcia, în rolurile principale

27 Iul 2015   •   09:35
Din 27 iulie, Antena 1 difuzează serialul turcesc “Prizoniera dragostei” cu  Tolgahan Sayisman, cel mai râvnit burlac al Turciei si Amine Gülşe, Miss Turcia, în rolurile principale

 Din 27 iulie, de luni până miercuri, de la ora 20.30, Antena 1 difuzează serialul turcesc “Prizoniera dragostei”, o producție de succes 2015, cu o distribuție impresionantă: Tolgahan Sayisman, cel mai râvnit burlac al Turciei si Amine Gülşe, Miss Turcia în 2014. Dacă Tolgahan Sayisman joaca în filme si seriale înca din 2006, pentru Amine Gülşe rolul din “Prizoniera dragostei” este rolul său de debut.

Frumusețea protagonistei serialului „Prizonera dragostei” i-a adus titlul de Miss Turcia în 2014. În acelaşi an, Amine Gülşe a participat şi la concursul de frumuseţe "Miss World" unde şi-a reprezentat ţara, dar nu a reuşit să ajună în probele finale. Frumoasa brunetă are origini atât turceşti cât şi suedeze. Deși de origine turcă, Amine Gülșe și-a petrecut foarte mulți ani în Suedia, țara sa adoptiva. Modelul în vârstă de doar 22 de ani a reuşit să îşi construiască o carieră frumoasă în modeling, iar acum cucerește deja și inimile iubitorilor de telenovele din întreaga lume.
Tolgahan Sayışman, cel mai râvnit burlac din Istanbul, are state vechi în producția telenovelelor turcești. Actorul a strâns o avere impresionantă în valoare de milioane de euro datorită rolurilor din telenovelele în care a jucat. Printre marile sale pasiuni se numeră maşinile de lux, având în colecţia sa un numar impresionant de automobile scumpe. A devenit unul dintre cei mai căutaţi burlaci în anul 2014 după ce s-a despărţit de fosta sa logodnică, actriţa şi modelul care a câștigat titlul de Miss Turcia în 2007. Ca și Amine Gülşe , Tolgahan a avut şi el o carieră în modeling care a atins apogeul în 2005, dar pe care a abandonat-o în favoarea actoriei.

Serialul “Prizoniera dragostei”, spune o poveste de iubire uluitoare în calea căreia par să se așeze toate piedicile posibile. Yiğit Kozan (Tolgahan Sayisman), personajul principal masculin, este un om de afaceri de succes, născut într-o familie foarte săracă și care, între timp, a construit un adevărat imperiu financiar. A rămas orfan (mama lui a fost ucisă de propriul sau tată), iar această tragedie l-a marcat definitiv. Acceptă o căsătorie de conveniență, într-o conjunctură care ține exclusiv de presiunile familiei. Din această căsătorie rezultă un fiu, Mert, pe care îl iubește foarte mult, dar căruia nu reușește întotdeauna să-i arate acest lucru. Pentru el, căsătoria e un parteneriat, atât și nimic mai mult, însă soția lui, Iclal, este foarte îndrăgostită de el. Un accident cumplit le va marca viețile amânduroara.

Pe de altă parte, Nur, (Amine Gulse) care și-a pierdut și ea mama, trăiește o viață liniștită și fericită alături de tatăl ei, până într-o zi, când el se îmbolnăvește, iar Nur rămâne în familia unei mătuși. La un moment dat, Yigit și Nur se întâlnesc, iar între ei se naște o mare dragoste. Doar că iubirea lor are toate datele pentru a fi una imposibilă. Ce piedici și ce greutăți se ivesc în calea iubirii lor, telespectatorii pot vedea începând de luni, 27 iulie, la Antena 1.

×
Subiecte în articol: PRIZONIERA DRAGOSTEI