x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Doi concurenți participă la ,,The Wall- Marele Zid” pentru a călători în jurul lumii

Doi concurenți participă la ,,The Wall- Marele Zid” pentru a călători în jurul lumii

14 Sep 2017   •   15:31
Doi concurenți participă la ,,The Wall- Marele Zid”  pentru a călători în jurul lumii

Corina și Silviu Georgescu preiau ștafeta unui salt emoționant în cea de-a doua ediție a quiz-show-ului ,,The Wall- Marele Zid”, difuzat pe Antena 1, de la ora 20:00! Și în această seară concurenții vin în platoul celei mai tensionate emisiuni pentru șansa de a-și schimba viața într-o singură oră.

Soț și soție, Corina și Silviu sunt o echipă ce pornește cu avantajul unei relații unite, căci vor să demonstreze că nu doar răspunsurile, dar și încrederea în partener pot influența parcursul în competiție. Exemplu de generozitate, cei doi sunt autorii unui set de acțiuni umanitare în casele de copii cu handicap locomotor și retard din Brașov. Meseria de stomatolog și dorința de a-și ajuta semenii i-au impins să aibă grijă de cei ce sunt mai puțin avantajați de soartă: ,, în colaborare cu alți medici, le efectuam tratamente stomatologice sub anestezie generală în spital deoarece acești copii nu puteau fi tratați într-un cabinet”. Deși demersurile lor nu au rămas nerăsplătite, ambii mărturisesc că ar dori să continue acest proces cu o parte din posibilul câștig de la emisiune, ce le-ar oferi un sprijin financiar mai mare. Brașovenii nu uită nici de visul lor și recunosc că și-ar dori să călătorească în jurul lumii, pentru a vizita culturi fascinante și a descoperi un alt fel de experiență.

Brașovenii care schimbă viețile copiilor, au venit să-și schimbe propria viața în cadrul unei emisiuni ce-i aruncă pe marginea prăpastiei și le promite un parcurs fulminant. Marele Zid este singurul lucru care se află între concurenți și împlinirea viselor, iar cucerirea lui implică un mix de strategie și noroc! Care este verdictul final al celor doi concurenți, ce răspunsuri îi vor îngenunchea pe aceștia în platou și ce alegere va face cel responsabil de semnarea contractului, telespectatorii Antena 1 vor afla în seara aceasta, de la 20:00, în altă ediție emoționantă a celui mai așteptat quiz-show al toamnei:  ,,The Wall-Marele Zid”!

×
Subiecte în articol: The Wall- Marele Zid