x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Dorian Popa face echilibristică pe mingi, la „Next Star”

Dorian Popa face echilibristică pe mingi, la „Next Star”

23 Mar 2017   •   10:54
Dorian Popa face echilibristică pe mingi, la „Next Star”

Impresionat de felul în care Bianca, o concurentă de 11 ani din București, face echilibristică pe bile, Dorian Popa încearcă să urce la rândul său pe mingile cele mari de pe scenă joi, 23 martie, de la ora 20.30, la “Next Star”.

S-ar putea să îți faci un cucui!”, îl avertizează fetița, înainte ca juratul să se descalțe și să urce pe una dintre bile. Nimic însă nu-l oprește pe Dorian. “Nu vă imaginați cât de greu este!”, spune el, după câteva încercări.

Dacă Dorian va reuși să-și mențină echilibrul pe mingile uriașe, dar și cum vor aprecia ceilalți jurați – Alina Eremia, Pepe și CRBL – demonstrația de echilibristică a Biancăi, telespectatorii Antenei 1 vor vedea joi, 23 martie, de la ora 20.30, într-o nouă ediție a show-ului “Next Star”.

×