x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Gustul copilăriei a încins spiritele în bucătăria ,,Chefi la cuțite”

Gustul copilăriei a încins spiritele în bucătăria ,,Chefi la cuțite”

01 Noi 2017   •   16:06
Gustul copilăriei a încins spiritele în bucătăria ,,Chefi la cuțite”
Sursa foto: DIANA OROS

Seara de marți a readus presiunea la bancurile de lucru începând cu proba pe echipe din a doua confruntare ,,Chefi la cuțite”. Cloșurile misterioase și tragerea la sorți au stabilit tematica, dar și echipa norocoasă care a putut să își aleagă ingredientul preferat. Fiecare din cele trei au avut ocazia să pregătească farfurii de fine dining, ce au avut la bază trei condimente vedetă din bucătăria internațională. Chef Dumitrescu a început cursa cu dreptul și a putut să aibă cuvântul final: a ales curry pentru Scărlătescu și echipa mov, curcuma pentru Bontea și echipa verde, iar echipa sa a folosit șofranul.

Platingul și savoarea farfuriilor a fost jurizată de angajații corporațiilor, iar verdictul a rescris istoria din prima confruntare de luni, unde două dintre echipe au avut punctaj egal. De data aceasta reprezentanții ,,portocalei mecanice”, ce au obținut cel mai mic număr de voturi, au intrat integral la proba individuală, în timp ce mentorii celorlalte două echipe au fost nevoiți să își aleagă pionii principali cu care vor să lupte într-o probă extrem de tensionată. Spiritele s-au agitat, atât în rândul concurenților, cât și în rândul chefilor a căror strategie și-a pierdut din contur într-o competiție atât de imprevizibilă. Tema duelului a readus în farfuriile candidaților gustul copilăriei, ce le-au oferit celor trei mentori ocazia de a degusta cremă de zahăr ars, tocăniță moldovenească, iepure și alte preparate extrem de gustoase. Cu toate acestea, pentru a doua oară consecutiv cea mai slabă farfurie a fost din echipa portocalie, iar Cristian Bucur a părăsit aseară competiția. Chef Florin Dumitrescu a mai pierdut un om și începând cu săptămâna viitoare va resimți și mai mult presiunea acestei bătălii dure.

Meniul de marți al confruntărilor pe echipe a a fost unul complet, cu farfurii demne de punctaj maxim, emoții care au dat în clocot, dar și conflicte sau reacții necontrolate. Probele continuă și săptămâna viitoare luni și marți de la ora 20:00, când telespectatorii Antenei 1 vor avea ocazia să-i urmărească pe cei 16 concurenți rămași în competiția culinară ,,Chefi la cuțite” a cărei miză devine din ce în ce mai mare.

×
Subiecte în articol: Chefi la cuțite