x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber „Insula Iubirii” a primit noi cupluri curajoase care vor să își testeze relațiile

„Insula Iubirii” a primit noi cupluri curajoase care vor să își testeze relațiile

15 Feb 2018   •   14:20
„Insula Iubirii” a primit noi cupluri curajoase care vor să își testeze relațiile

„Insula Iubirii” a primit cu brațele deschise noi cupluri care vor să trăiască experiența care a schimbat viețile multor perechi de îndrăgostiți!

În această perioadă, Radu Vâlcan și echipa se află în Thailanda pentru a filma cel de-al patrulea sezon al emisiunii „Insula Iubirii”, în care cuplurile de îndrăgostiți acceptă să se supună testului cu cel mai sincer răspuns.

"Toate sezoanele de până acum ne-au surprins diferit și vă asigur că nici acesta nu va face excepție. Oamenii au personalități diferite, reacționează diferit la situațiile cu care se confruntă. În asta constă farmecul acestui reality show. < Insula Iubirii> are încă multe surprize rezervate, iar fanii emisiunii vor fi, din nou, impresionați!", spune gazda emisiunii, Radu Vâlcan.

Nu mai puțin de 2.000 de cupluri s-au înscris anul trecut la casting, în speranța că vor fi ei cei care vor ajunge pe insulă. Și cum dragostea nu ține cont de rezidență, vârstă sau vechimea relației, printre ce care au avut curajul să se uite în sufletul lor s-au numărat atât români cât și străini, unii căsătoriți chiar și de 20 de ani!

Printre cei înscriși la casting s-au numărat chiar și cupluri vechi de 50 de ani, dar și perechi în care unul dintre parteneri abia împlinise vârsta majoratului. În unele dintre perechi, diferențele de vârstă dintre parteneri au fost chiar și de 20 de ani, iar în ceea ce privește problemele invocate de cei care s-au înscris, cele mai frecvente sunt comunicarea sau chiar și viața intimă.

×
Subiecte în articol: Insula iubirii