x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber VIDEO iUmor, record de audiență pe toate targeturile!

VIDEO iUmor, record de audiență pe toate targeturile!

24 Oct 2016   •   13:04
VIDEO iUmor, record de audiență pe toate targeturile!

Delia, Bendeac și Cheloo au avut parte de surprize de toate felurile duminică seara, în timpul celei de-a patra ediții a emisiunii „iUmor”. Bendeac a asistat chiar la propria înmormântare, un moment pregătit de Agheană Manea, care i-a cântat prohodul în direct. „Când foarte mulți concurenți se gândeau că dacă mă duc acolo, mă înmormântează ăla, uite că a venit unul care m-a înmormântat el pe mine”, spune Mihai Bendeac.

Chiar dacă s-a mai și distrat pe alocuri la acest moment, actorul ar avea totuși o problemă cu această situație: „Eu aș vrea să fiu incinerat. Puteți să vă gândiți la ceva apropo de treaba asta? Arde-te-ar focu’, Bendeac” sau ceva de genul acesta? Deși i s-a părut destul de nefiresc să participe la propria-i înmormântare, Bendeac a apreciat-o ca fiind una „corectă, corespunzătoare”, dar mai ales originală.

Mihai Bendeac asistă la propria înmormântare la iUmor

Cheloo a fost de părere că „n-a fost o înmormântare de calitate, ci una de mântuială, că de mântuire, în niciun caz nu a putut fi vorba. Un singur lucru l-a deranjat pe Cheloo la acest moment, faptul că nu a fost mai multă veselie. „Omul trebuie să se bucure când părăsește această existență de trei lei. Omul trebuie să bea, să se bucure, nu să plângă, că a plecat dintre noi, săracul. Stai, mă,liniștit, că viața e un chin!”, conchide Cheloo.

Delia și Cheloo s-au reîntâlnit aseară cu Cocoon Kills, deghizat în tanti Maricica, o femeie  de 77 de ani, din Vaslui, ce-și alină singurătățile urmărind emisiunile Antenei 1. Pentru că îi place vocea lui, Cheloo l-a sfătuit pe Cocoon Kills să se apuce serios de muzică. „Ar trebui sa încetezi să fii un rapper artificial la Antena 1 și să-ti faci cu plăcere un album”, i-a spus Cheloo. Deși inițial a avut un vot negativ, Delia l-a convins pe Bendeac să-i mai dea o șansă și să-și schimbe votul.

Deși nu a prezentat un număr de magie dintre cele mai reușite, Dorin Ivanov a trecut și el mai departe.

BonBon Bombay, o concurentă sosită tocmai din Canada, a prezentat un moment de striptease total atipic, un moment burlesc care i-a cucerit imediat pe cei trei jurați.

Chiar dacă nu i-a plăcut niciodată striptease-ul, de data aceasta Mihai Bendeac a fost de-a dreptul impresionat de momentul lui BonBon Bombay. „Este primul striptease pe care l-am văzut în viața mea care m-a incitat. (...)M-a incitat faptul că în momentul în care acel schelet a venit peste dumneaei am crezut-o.” Aflând că nu e căsătorită și că nu e deloc genul timid, jurații au considerat că e foarte potrivită pentru Bendeac. „El este perversul echipei”, îl va prezenta Cheloo pe Bendeac, neașteptându-se ca Bon Bon Bombay să spună că și ea este exact același gen. „Gata, te însori!”, au fost de părere Delia și Cheloo, iar Mihai Bendeac i-a făcut chiar că o iubește..

La finalul momentului său, BonBon Bombay a dorit să îl îmbrățișeze pe Cheloo, despre care auzise că este băiatul dur din juriu, și să facă o fotografie cu Bendeac pentru a o arăta iubitului ei din Canada.

Duminică, seara, iUmor, a înregistrat un nou record de audiență pe toate cele trei targeturile, emisiunea fiind urmărită în minutul de maximă audiență de la 20.48 de 2.399.000 de români. Pe publicul comercial din mediul urban, emisiunea iUmor difuzată între 19.59-22.10 a înregistrat o audiență medie de 12,6 puncte de rating și 27,5% cotă de piață, în timp ce Pro Tv s-a clasat pe locul al doilea cu 9,3 puncte de rating și 20,2% cotă de piață.

Antena 1 a fost lider de audiență și la nivelul întregului public din mediul urban, cu o audiență medie de 10,6 puncte de rating și 19,8% cotă de piață, în timp ce Pro Tv s-a clasat din nou pe locul al doilea cu 7 % puncte de rating și 13,2% cotă de piață.

La nivelul întregului public din România, Antena 1 a ocupat din nou poziția fruntașă cu 10,1 puncte de rating și 19% cotă de piață, urmată de ProTv cu 6,7 puncte de rating și 12,7% cotă de piață.

Sursa:Kantar Media

   

Copyright:ARMADATA S.R.L.

   

Date prelucrate de catre departamentul Research Antena Group

Analiza este facuta pe target-urile 18-49 Urban, All urban si National

Perioada 23 octombrie 2016

   

 

×
Subiecte în articol: iumor audiente record mihai bendeac cheloo Delia