x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Jocul vieții lor în fața Marelui Zid

Jocul vieții lor în fața Marelui Zid

09 Noi 2017   •   18:32
Jocul vieții lor în fața Marelui Zid

Mihai și Mădălina sunt concurenții ce ajung în această seară de la ora 20:00 în platoul emisiunii ,,The Wall- Marele Zid”. De șase ani, cei doi formează o relație ce s-a sudat și mai mult în momentele dificile și pentru că se completează perfect au decis să se înscrie într-un show unde legătura dintre coechipieri este singurul as din mânecă în această cursă a imprevizibilului.

Ea este o fire vioaie, sensibilă, iar caracterul ei efervescent este temperat de răbdarea și înțelegerea iubitului său. Chiar dacă în această seară Mădălina este cea care va rămâne alături de Valentin Butnaru, Mihai nu își face griji, mărturisind că ,,deși pare firavă, are destulă putere cât să dărâme Marele Zid”. Amândoi sunt oameni care vor multe de la viață și care au făcut primii pași spre a schimba ceva în momentul în care nu se mai simțeau împliniți. Ea este modelul perfect de perseverență și de curaj, căci și-a dat demisia pentru a-și urma pasiunea, transformându-și hobby-ul în job-ul de zi cu zi. Inițial a plecat de la un vis timid, dar pentru că a găsit în iubitul său susținerea de care avea nevoie, acum are un blog de fashion care are succes. Tocmai de aceea, Mădălina asociază Marele Zid cu un dressing imens, care ar putea să-i găzduiască perechile de pantofi la care visează.

,,Este cel mai frumos dans și vreau să-l transformăm în jocul vieții noastre”, asta îi va declara cu lacrimi în ochi lui Mihai, înainte ca acesta să plece în camera de izolare. Speranțele pe care și le-au pus în jocul lor din această seară sunt mari, căci posibila sumă obținută i-ar putea ajuta să achite un avans la casă și să pună bazele unui viitor împreună. Vor să joace cu inima și au încredere deplină în strategia celuilalt, iar dacă acest lucru îi va face câștigători, telespectatorii Antena 1 vor putea vedea în această seară, de la ora 20:00, într-o nouă ediție ,,The Wall- Marele Zid”.

 

×