x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Lavinia Pârva și Romică Țociu au râs cu lacrimi la mulsul oilor

Lavinia Pârva și Romică Țociu au râs cu lacrimi la mulsul oilor

04 Dec 2016   •   12:30
Lavinia Pârva și Romică Țociu au râs cu lacrimi la mulsul oilor

A mers cu barca deși îi este foarte frică de apă, a căzut cărând rumeguș, s-a distrat cu colegii de echipă și spune că nu s-a plictisit nicio secundă. Nici nu avea cum, cu Nea Mărin pe urmele ei.

Lavinia Pârva, pe care telespectatorii o vor vedea în ediția specială a emisiunii ”Poftiți la muncă” pe 5 și pe 6 decembrie, de la ora 20:30 la Antena 1, a muncit mult și s-a bucurat de fiecare secundă petrecută într-un loc de vis: Cobilița.

”M-am simțit atât de bine acolo, mi-au plăcut locurile, atmosfera, oamenii şi faptul că efectiv, în acele zile, m-am deconectat de la tot ce înseamnă viaţa cotidiană din Bucureşti”, spune vedeta care însă nu s-a dus la relaxare, ci la muncă serioasă și a și învățat lucruri noi, cu ajutorul lui Nea Mărin. ”Este un om extrem de perseverent şi nu se lasă până nu rezolvă ce şi-a propus. A reuşit să scoată din noi imposibilul, poate. Mie nici acum nu-mi vine să cred că am putut să mulg vaca şi am reuşit datorită lui. O experienţă pe care nu o voi uita curând”, adaugă vedeta care, pentru prima dată, a făcut brânză, caș și urdă.

Cel mai mult s-a distrat alături de Romică Țociu, mai ales în momentul în care urmau să mulgă oile. Deși nu au reușit să adune nici măcar o ceșcuță de lapte, cei doi au râs cu lacrimi.

”Și a mai fost un moment drăguț, cu coana Mița. Mi-a plăcut mult de ea, în primul rând pentru că are simţul umorului. La un moment dat când nea Mărin ne-a pus să ne urcăm în bărcuţe pentru a traversa lacul, Romică a făcut o glumă şi a spus că el nu riscă să se urce că sigur bărcuţa aia nu îi ţine pe amândoi. M-am urcat eu şi în clipa când am ajuns la mal, coana Miţa nu a mai putut să coboare, ca atare, barca s-a înfipt destul de bine în nămol şi am avut nevoie de ajutor pentru a ne putea deplasa. Ajutorul ni l-au dat chiar Romică cu Liviu, dar asta a durat ceva. A fost foarte amuzant până am reuşit să coborâm. Şi acum râd când îmi aduc aminte”, spune Lavinia care abia așteaptă să vadă această ediție a emisiunii ”Poftiți la muncă”.

×