x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Liviu Vârciu este la cuțite cu Nea Mărin la „Poftiți pe la noi! Poftiți de vă iubiți!”

Liviu Vârciu este la cuțite cu Nea Mărin la „Poftiți pe la noi! Poftiți de vă iubiți!”

14 Sep 2015   •   17:43
Liviu Vârciu este la cuțite cu Nea Mărin la „Poftiți pe la noi! Poftiți de vă iubiți!”

Cunoștințe mai vechi și mereu amatori de glume și șicane, Liviu Vârciu și Nea Mărin nu se vor dezice nici în acest sezon al emisiunii „Poftiți pe la noi! Poftiți de vă iubiți!” de la Antena 1. Aflat a treia oară invitat în show-ul care pune vedetele la treabă, Liviu recunoaște că pe anul acesta a încheiat cu Nea Mărin, dar că pentru la anul… se mai gândește.

Aflați la Constanța, acolo unde trebuie să organizeze nunta unor pitici, Liviu și Nea Mărin ajung să se fugărească la propriu. „Liviule, nu mă enerva!”, îl avertizează amfitrionul de la Antena 1.

„Să fac ceva numai să fii mata’ fericit?”, ripostează Vârciu. Enervat la culme pentru că Liviu încearcă să se sustragă de la anumite munci, Nea Mărin îl va altoi non-stop cu ce îi va cădea la îndemână, de la nuiele, la bețe și o undiță. Cum se va încheia toată tărășenia, telespectatorii Antena 1 vor afla luni și marți de la 20.30.

×