x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Nervi întinși la maximum în bucătăria “Chefi la cuțite”

Nervi întinși la maximum în bucătăria “Chefi la cuțite”

03 Iun 2018   •   15:05
Nervi întinși la maximum în bucătăria “Chefi la cuțite”
Sursa foto: Gabriela Arsenie/Gabriela Arsenie

Emoțiile devin din ce în ce mai mari pentru cei trei chefi și pentru bucătarii rămași în competiție. Următoarele două confruntări pe echipe, difuzate luni și marți de la ora 20:00 pe Antena 1, vor aduce la bancurile de lucru Chefi la cuțite” emoții de-a dreptul copleșitoare și multă tensiune, pentru că Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu par că nu se mai pot face înțeleși de oamenii pe care i-au ales.

Încordarea din bucătărie își va spune cuvântul, iar o parte dintre bucătari se vor pierde la bancul de lucru: dacă un concurent din echipa verde va arunca o parte din preparat din neatenție, echipa galbenă va fi presată de timp și de cerințele lui chef Scărlătescu. Deși a câștigat ultima probă detașat, juratul nu pare să intre mai relaxat în confruntările de săptămâna viitoare, pentru că standardul înalt al competiției din sezonul 5 îi dă de înțeles că nu poate lăsa garda jos în niciun moment: „Aveți grijă, că e vai de voi! N-au existat niciodată farfurii atât de bune la proba individuală! Sunt foarte neliniștit!”, îi sfătuiește Cătălin Scărlătescu pe bucătarii săi. Chiar dacă voia bună pare să fie arma secretă a echipei verzi, și ucenicii lui chef Bontea aproape că vor ceda din cauza presiunii din această etapă a concursului, iar emoțiile par să intervină la fiecare banc de lucru. Deși verzii au câștigat prima confruntare pe echipe, au pierdut-o pe următoarea și sunt conștienți că cea mai mică greșeală îi poate costa locul în show.

După ultimele două eliminări consecutive din echipa albastră, ștrumfii jedi”, bucătarii lui Florin Dumitrescu par să se confrunte cu moralul scăzut, căci vor fi nevoiți să lupte cot la cot cu două trupe ce se află în formulă completă. Chiar dacă a rămas cu 4 concurenți, chef Dumitrescu are încredere în talentul culinar al oamenilor pe care i-a ales și este decis să își ia revanșa: “Cred că acum vom începe să gătim altfel. Sorin, Cătălin, îmi pare rău, dar este normal să vă fie frică acum!”. ,,Piatra mică este mult mai greu de spart. Se unește echipa, nu se dezbină.”, adaugă un concurent.

A treia confruntare pe echipe, difuzată luni de la 20:00 pe Antena 1, aruncă în arena culinară cei 16 bucătari rămași în competiția celui de-al cincilea sezon “Chefi la cuțite”, urmând ca la finalul serii doar 15 să obțină votul necesar al chefilor spre următorul battle de marți seară. Ce vor avea de gătit concurenții în edițiile ce urmează, ce invitați speciali se vor afla la masa jurizării și care sunt bucătarii ce vor reuși să își păstreze calmul într-o atmosferă generală extrem de tensionată,  telespectatorii Antena 1 vor vedea luni și marți, de la ora 20:00, la „Chefi la cuțite”.

×
Subiecte în articol: Chefi la cuțite