x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Next Star I O fetiță cântă într-un decor din sute de lumânări albe

Next Star I O fetiță cântă într-un decor din sute de lumânări albe

06 Mai 2015   •   16:53
Next Star I O fetiță cântă într-un decor din sute de lumânări albe

Șapte copii talentați din România și de pe alte meleaguri vin joi, 7 mai, la “Next Star”, să-și demonstreze talentele într-ale muzicii și actoriei. Doar unul dintre ei va fi câștigătorul serii și se va califica în marea finală a celui de-al cincilea sezon “Next Star”.

Unul dintre acești copii talentați este Lorena, în vârstă de 13 ani, din Drobeta Turnu Severin, care va interpreta muzică populară ca nimeni alta. Pentru ea vine joi, la “Next Star”, în cârje, Gelu Voicu, interpretul de muzică populară considerat omul-orchestră.

El îi va înmâna Lorenei un cadou-surpriză din partea echipei emisiunii și le va demonstra tuturor că poate cânta la cele mai neobișnuite obiecte, printre acestea, o simplă țeavă și un pieptene.



Tot joi, telespectatorii Antenei 1 vor face cunoștință cu Anda, o copilă din Dej care va interpreta o piesă celebră și care va beneficia de un decor spectaculos.

Pentru realizarea acestuia, echipa “Next Star” a avut nevoie de câteva sute de lumânări albe, pe care le-a achiziționat de la câteva biserici din țară.

În aceeași ediție, la “Next Star” vine Naiana, o fetiță de 8 ani, din Roman care, deși are probleme serioase cu auzul, joacă teatru. Micuța nu aude cu o ureche, din cauza unei tumori. A suferit deja patru operații și se pregătește pentru cea de-a cincea.



Cum nu poate vorbi la telefonul mobil, Naiana va primi din partea lui Connect-R un cadou special, care o va ajuta să poarte, de acum încolo, convorbiri telefonice, ca orice copil normal.

Cine sunt ceilalți copii talentați care vin la “Next Star”, telespectatorii vor vedea joi, 7 mai, de la ora 20.30, numai la Antena 1.

×
Subiecte în articol: Next Star dan negru dej naiana muzica